Lundi 21 septembre 2009
Stella Ghervas este un istoric al modernităţii europene care, cu fiecare cercetare nouă apărută, face dovada unei cunoaşteri amănunţite şi foarte profunde a acelei perioade, concentrându-şi interesul la hotarul dintre faptul brut, consemnat de arhivă, cel păstrat de memoria colectivă, şi datele "istoriei mari", ideologice şi politice, rezultând o scriitură istoriografică complexă, densă, înţeleaptă şi convingătoare. Cartea "Reinventer la tradition. Alexandre Stourtza  et l'Europe de la Sainte Alliance", Edition Honore Champion, Paris, 2009, apărută la finele lunii martie, a fost distinsă cu Médaille d'argent, Prix Guizot 2009 de l'Académie française. Cartea aceasta apare la capătul unui studiu îndelungat şi acoperă în timp aproape un deceniu de cercetare, acribie şi consecvenţă. Vreau să cred că după lectura acestei cărţi voi fi mai lămurit asupra unor astfel de sintagme precum: "State balcanice", "Răsărit ortodox", "Naţiuni sud-est europene", "Sfânta Alianţă", "Europa ortodoxă" etc.  
Volumul fost lansat zilele trecute şi la Chişinău. 
Acesta va fi tradus în România, la editura Polirom. 

Stella Ghervas face parte din generaţia tinerilor istorici, formaţi în condiţiile unei mobilităţi maxime a cercetătorilor, iar roadele încep să apară! Fructe minunate şi necesare.  
Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 7 commentaires - Recommander
Samedi 19 septembre 2009

Dacă în raza orașului nu s-au conservat monumente vechi, post-bizantine, pe o rază ce variază între 15-20 de km. se pot vedea câteva exemple de arhitectură și pictură foarte prețioase. Cel mai cunoscut monument din zonă se consideră cea dedicată Sfântului Pantelimon, din Gorno Nerezi, un sat montan, de pe coastele căruia Skopjie se vede ca-n palmă. Ctitoria inițială datează din al XI-lea veac, iar pictura se conservă într-o stare deosebit de bună, restaurată și conservată în numeroase rânduri.

În stânga mănăstirii se observă turla unui minaret. În lumea aceasta Ortodoxia este urmată îndeaproape de Islam, vecinătățile fiind percepute ca o normalitate organică, indestructibilă.
Această Coborâre de pe Cruce este copleșitoare, prin simplitatea sa dar și prin încărcătura emoțională pe care o conține. Detaliile, puține, sunt unice în felul său; cleștele devine ca o limbă de clopot, jelania lui o auzi fără să vrei.
  În proximitatea Skopjiei, trecând prin localitatea Saray, se merge spre defileul râului Treska, unde ne așteaptă o întâlnire cu două monumente deosebit de pitorești; primul este Biserica Maicii Domnului-Matka, ridicat pe la mijlocul secolului al XIV-lea, din pictura inițială a căreia nu s-a păstrat nimic. Cea care poate fi văzută in situ este din 1497, iar cei care au contribuit la realizarea acesteia și la lărgirea bisericii sunt: Milica cu Tošnik, împreună cu fiul lor Nikola, cărora li s-a alăturat Mitropolitul Atanasije. 
Minunatul detaliu încastrat în unghiul exonartexului -- care reprezintă o piatră tombală cu o inscripție în limba latină -- atestă fără tăgadă grija celor care au lărgit biserica pentru vestigiile strămoșilor. De remarcat că deși literatura de specialitate nu aduce în discuție acest monument, am depistat destule detalii și mărturii lapidare care ar justifica o atenție mai specială (incizii, reliefuri în meplat etc.). 
Mergând pe firul riului Treska, se ajunge la o mică hidrocentrală, acolo mașina trebuie abandonată, și mers pe jos mai departe. Traseul este impresionant. Pietruit și îngrijit amenajat. După câteva curbe se deschide o priveliște rară: lacul Treska îmbrățișat de stânci. Pe umărul unui promontoiu se înalță eleganta biserică a Sfântului Andrei. Ridicată la 1389de Andrei, unul dintre fii regelui Vukašin, este un exemplu tipic de arhitectură monastică. Pridvorul a fost adăogat în timpul dominației turcești, iar caracterul său deosebit este vizibil. Pictura este exemplară, bine conservată. O datorăm Mitropolitului Ioan și ucenicului său, monahul Grigorie -- lucru atestat în mod foarte vizibil de-asupra proscomidiei, printr-o inscripție lămuritoare. Mitropolitul Ioan, împreună cu un alt emul al său, monahul Makarie, a mai pictat și la mănăstirea Zrze, iar aceste două exemple de pictură au influențat evoluția artei frescei de la finele secolului al XIV-lea. 
Markov Manastir se află în cătunul Sušica. La est de orașul Skopjie, pe direcția Dracevo, drumul e de-a lungul căii ferate, iar de la Dracevo se face un drum spre dreapta. Există un indicator discret, spre stânga, dar dacă nu ești atent îl ratezi cu siguranță, căci e ascuns în frunzișuri. Satul este foarte pitoresc, mai păstrează, în paragină fiind, case tradiționale macedonene, zidite din piatră de râu, netencuită. În capătul satului este mănăstirea, care este activă. Cu hramul Sfântului Dumitru a fost înălțată cu începere din 1345, completată de-a lungul celui de-al XV-lea veac, conservă astăzi unul din cele mai ample programe iconografice de pe teritoriul macedonean. Ea datează din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea, și conține impresionantele cicluri ale Născătoarei de Dumnezeu, a Sfântului Dumitru și a Sfântului Nicolae. Scena Adomirii Maicii Domnului este una dintre cele mai complexe reprezentări din întreaga lume a slavilor balcanici. Am avut norocul să o pot fotografia. Născătoarea de Dumenezeu apare în trei ipostaze în aceeași compoziție, această conflație de ipostaze este foarte rar întâlnită în biserica răsăritului.  
În drum spre granița cosovară, pe șoseaua spre Priština, dela nord de Skopjie, trebuie să nu ratezi un drumeag asfaltat spre dreapta, căci nu există niciun indicator, dar lumea e foarte binevoitoare și te îndreaptă la orice bifurcație de drumuri. Reperul este satul Gornjane și mănăstirea Sfântului Nikita. E una din cele mai vechi din acest spațiu, datează de la 1307/1308.
Mănăstirea este practic depopulată, am văzut un singur monah, bătrân. ”Maestrul de ceremonii” era o doamnă pe care a trebuit să o așteptăm să-și spele vasele, rufele, și apoi, ne-a deschis biserica, aproape cu un control corporal, să nu fotografiem! A stat cu ochii pe noi, ca pe pușculița cu bani, care nu cumva ”să furăm” imagini. În stare de asediu permanent fiind am remarcat totuși și aici calitatea deosebită a veșmântului pictural, dar fără măiestria celor anterioare. 
Satele sunt terasate, cu case masive din piatră, iar în preajma mănăstirii chiar am coborât câci în fața ochilor ni se arăta o străduță demnă de a fi fost parcursă pe jos. 
Satele aici sunt cu totul speciale, ele conservă încă imaginea ancestrală a satului tradițional, chiar dacă se află la o distanță mică față de capitală. Și se află, cred, în directă relație cu imaginea arhitecturii eclesiastice. Piatra este folosită pentru toate. Piatra masivă, nefinisată, brută, cu toate nuanțele existente.
   
Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 2 commentaires - Recommander
Mardi 15 septembre 2009
Regăsesc același oraș sumbru, înghesuit, cu o infrastructură complicată, cu o gară feroviară suprapusă, sub care trece un mare bulevard...oraș încă neîntremat după zdrobitorul cutremur de pământ din 1963! Probabil că nu-și va reveni niciodată, sau cândva. Estetica apareiajului de beton parcă și-a oferit un adevărat regal în inima acestui oraș, dar și în periferiile lui. Străvechiul Pod de Piatră, după o îndelungată restaurare, a revenit la funcțiunea sa inițială, de punte peste râul Vardar.
Podul marchează elegant faleza, și este direct legat de principala piață publică a orașului, Piața Macedonia.
Sediul principal al poștei macedonene este poate exemplul cel mai pregnant al esteticii betonului brut. Structura acestui edificiu este din beton masiv, cu șarpantă de oțel.
Dacă dai ocol acesteia, ai sentimentul că te afli în preajma unui OZN pitoresc, dar nu mai puțin gri.
Tot în perioada reconstrucției orașului un grup de arhitecți polonezi au propus formula unui muzeu de artă contemporană, care era la acea dată, după 1964, poate cel mai modernist exemplu de instituție muzeală din Europa. Din spațiile sale vaste se văd secvențe panoramice asupra orașului, iar în părțile laterale poate fi admirată vechea Cetate (Cale), precum și noul stadion, cu niște tribune ce amintesc o gigantică nucă desfăcută în două. Colecția sa de artă este și ea demnă de toată atenția amatorilor de artă actuală! În acest moment se pot vedea lucrările din cadrul Bienalei de tineret, Skopjie 2009.
Catedrala mitropolitană Sfântul Clement de Ohrida este o construcție bizară pentru ”conservatoriștii” zeloși, dar nu mai puțin impresionantă pentru cei care admit că orice timp trebuie să-și aibă arhitectura sa. Aceasta, construită după 1970 se situează, cred, în avangarda curentului înnoitor al arhitecturii ecleziastice a secolului XX. Un exemplu bun, problematizant, interesant de studiat cum a modificat spațiul liturgic, al comuniunii credincioșilor. Nava centrală este efectiv circulară, iar enorașii se adună ca într-un amfiteatru. În fața catedralei se înaltă statuia Mitropolitului Dosithei, cel care a pledat pentru reactivarea Arhiepiscopiei Ohridului și a Macedoniei. Actualmente biserica ortodoxă macedoneană este autocefală. 
După moartea Maicii Tereza, născută la Skopjie, s-a înălțat acest Memorial, care reprezintă apoteoza sincretismului arhitectural; constat că nu există forme, volumetrii și materiale care să nu fi fost incluse în fizionomia acestui edificiu. O construcție cel puțin stranie, deși prin bizareria sa frizează nițel kitsch-ul...
Cam așa se vede gara pe piloni, de pe Muntele Vodno, în drum spre mănăstirea Gorno Nerezi (secolul al XII-lea).
Poate unul din lucrurile cel mai greu explicabile la Skopjie este prezența acestui monument al lui Gheorghi Kastrioti Skanderbeg (denumit Skanderbeu), voievodul Albaniei, căci o statuie similară tronează și în centrul Tiranei! Să fie, oare, acest insert simbolic un pas hotărât spre afirmarea ”Albaniei Mari”, după cum trâmbițează anumite grupuri naționaliste ale albanezilor? Mi-amintesc că acum 11 ani cercurile intelectuale ale macedonenilor erau foarte îngrijorate de o atare perspectivă; iar atunci această statuie încă nu trona în preajma zonei denumite Čaršija, partea veche, istorică a orașului...Se pare că lucrurile au avansat, și nu neapărat în direcția bună pentru slavii meridionali. Vreau să cred că acest spațiu nu va întregi raptul samovolnic produs prin autoproclamarea enclavei Kosovo! Lucrurile sunt foarte complicate...
Din orașul vechi am extras și acest minunat fragment de pictură murală, finețea și delicatețea desenului m-au cucerit. Păcat că viața lui nu va fi lungă, căci după cum bine se vede, casa stă să se prăbușească, e complet subredă, iar astfel de detalii nici nu le mai vede nimeni. Astfel, poate, i se va prelungi existența...
   
O foarte frumoasă selecție de fotografii din Skopjie se mai poate vedea și aici. Dar acestea nu îmi aparțin, ci lui Alan Grant. Tot acolo se mai pot parcurge și alte secvențe ale încântătoarei Macedonii. Omul are ochi bun.
Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 3 commentaires - Recommander
Mardi 1 septembre 2009

În 19 septembrie violonistul de origine chineză Yo-Yo Ma va concerta la București, în cadrul Festivalului Enescu, alături de fabuloasa sa trupa internațională reunită sub denumirea The Silk Road Ensemble. În bogatul program pe care-l vom audia la Opera Română fugurează și minunata compoziție The Silent City, semnată de Kayhan Kalhor, pe care o puteți pregusta pe internet aici, dar și aici, și nu înainte de a o asculta până la capăt, aici. Este, cum spuneam, o singură piesă fracționată din motive tehnice în trei secvențe. În subtext, există și ”teme românești”. Audiție plăcută! Ne vedem la concert.

Par Vladimir Bulat
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander
Mercredi 26 août 2009

Septembrie e, pentru noi, luna drumeţiilor...de regulă plecam spre Moldova, la părinţi, şi Basarabia profundă. Anul ăsta, românilor, nu le este îngăduit să intre prea uşor pe acolo! De aceea, am decis să ne continuăm periplul balcanic, care oferă adevărate delicii ochiului, burţii, spiritului, picioarelor...După Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, urmează Macedonia şi Albania, urmând ca Grecia să ne întâmpine, probabil, la anul, tot pe vremea asta. Dacă Macedonia mi-a fost dat să o vizitez în 1998 -- ce vremuri! -- după care tânjesc până azi (iar sandalele din piele cumpărate atunci le-am aruncat recent), atunci Albania (Shqipëria, cum o numesc ei înşişi, albanezii) o să ofere revelaţia descoperii pe viu a tărâmurilor mitice ale legendarilor iliri. Este ţara care a dat lumii războinici, eroi, folclor bogat, o muzică ţărănească copleşitoare, dar şi mari scriitori precum: Lasgush Poradeci, Mitrush Kuteli, Ismail Kadare. Descoperirea lumii albaneze s-a produs pentru mine prin romanele şi povestirile lui Kadare, dar şi printr-o familie de tineri albanezi, intelectuali sadea, stabiliţi de mai multă vreme în Bucureşti. Multe popoare mici şi-ar dori să aibă astfel de soli, precum sunt cei de care vorbesc...Deşi au durat ani şi ani până să ne pornim la drum spre acele meleaguri, pe cât de îndepărtate, pe atât de magnetizante, tentaţia de a ajunge acolo nu s-a diminuat aproape deloc. Aproape haotic frunzăresc şi caut să revăd proza lui Kadare, cotrobăi după referinţe despre istoria Albaniei, fac în cap diverse trasee, încercând să desluşesc priorităţile, destinaţiile de maxim interes... Am regăsit minunata evocare a personalităţii lui Lasgush Poradeci, făcută de Ismail Kadare (Ameninţarea soarelui -- Discobolul, nr. 23-24, nov.-dec.1999); este un poem în proză dedicat ultimului Homer al Balcanilor...şi mi s-a făcut dor de lacul Ohrid, căci tot ce a avut şi lăsat mai bun acel poet, e legat de albastrul unic al acestui lac. Apa dintre munţi străjuită pe de o parte de Pogradec, la albanezi, şi de urbea Ohrid, la macedoneni, face ca aceste metisaje etnice şi religioase, ortodocşi, latini şi musulmani, să-şi uite tensiunile dintre ele, să se contopească în acea frumuseţe de negrăit. Căci e cu adevărat ceva ce te amuţeşte. Iar sudul Albaniei, de la Corca în jos, spre graniţa cu Grecia, musteşte de legende şi amintiri legate de Sfinţitul mucenic Cosma Etolianul, Apostolul săracilor.
Peste exact o săptămână vom păşi pe acele locuri, împărtăşindu-ne din peisaj, apă şi soare, coborând dispre Vardarul păstrător de memorie şi de metafore.     

Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 15 commentaires - Recommander
Mercredi 19 août 2009

trebuie văzută negreșit, în primul rând de către cei care savurează meniurile dar și gastronomia, se înțelege! Deocamdată, citim o cronică a manifestării. Ne întâlnim la masă?

Par Vladimir Bulat
Ecrire un commentaire - Voir les 2 commentaires - Recommander
Lundi 17 août 2009

Scriam cu ceva timp în urmă despre tinereţea familiei de artişti Sainciuc / Rusu-Ciobanu, tinereţe manifestată atât prin operă, cât şi prin disponibilitatea acestora de a fi un model pentru cei mult mai tineri, întreaga lor carieră funcţionând ca un model autentic prin onestitatea şi consecvenţa traseului creator...Au trait si activat toata viata lor la Chisinau. Tanara plasticiana Valeria Duca, citind pe blog consemnarea mea despre expozitia lui Glebus Sainciuc, a avut amabilitatea sa-mi trimita un lot de fotografii facute in casa si in curtea celor doi nonagenari ai artei basarabene, facute in chiar ziua vernisajului expozitiei lui Glebus Sainciuc. M-am bucurat sa constat ca stravechea casa in care locuieste acel cuplu minunat, arata exact asa cum mi-am imaginat. E o dubla bucurie sa constati cum se sudeaza puntile intre oameni, cum generatiile se intalnesc, in pofida a ceea ce, cu mahnire, mi-a scris Valeria: "Imi pare rau ca sunt bolnavi si traiesc uitati de toti in saracie. Oare asa ajung la batranete pictorii care au lucrat toata viata..." Vreau sa cred ca nu toti! Dar si acestia, in posteritate, vor avea parte de un destin mai luminos, pilduitor si emblematic.

Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 4 commentaires - Recommander
Lundi 10 août 2009

Îmi place foarte mult să studiez cu lupa fotografiile, să le "descopăr" cu "al doilea ochi", cel secund...Găsesc adesea lucruri suprinzătoare, ameţitoare, anesteziante. Păcat doar că lăsând de o parte lupa, lumea fotografiei revine la normalitatea ei ascunsă, pitită în umbra detaliilor mai mari şi prea vizibile. Ei bine, discuţiile din ultimele zile în jurul "fitilului" aruncat de dl. Pleşu la adresa lui Puric, m'au făcut să întrevăd un fond mai generos pentru discuţie, dar deocamdată îl păstrez pentru mine. Până una-alta prefer să divulg ce am decoperit în această fotografie, în care unul din cei mai mari compozitori al timpurilor noastre, Arvo Part, este suprins într'un moment de meditaţie*. Fotografia face parte din caietul de prezentare inclus în albumul Misterioso, unde Part figurează cu celebra piesă Spiegel im Spiegel. Piesa aceasta e şi parte din coloana sonoră a filmului Oglinda, a lui Tarkovski. Cum e şi firesc!
Printre cărţile din stânga compozitorului descopăr -- deloc suprins -- câteva Paterice, şi o carte de memorii din Gulag a părintelui Arsenie (în lume: Streltsov Petr Andreevici: 1894-1975). Cartea acestuia din urmă este absolut tulburătoare, şi poate fi pusă alături de Povestirile din Kolâma a lui Şalamov!  Volumul este accesibil, de aceea se poate citi, spre luare-aminte. Dintre multele şi răscolitoarele sketch-uri m'a atins unul, care are legătură şi cu profesia mea: istoria artei. Se relatează acolo despre un episod în care un grup de scriitori, pictori, critici de artă, actori s'a adunat în baraca lor după o zi de muncă silnică, acţiunea petrecându-se, evident, în Gulag. Discuţia se purta despre "cele înalte", iar din tonul discuţiei reieşea că tema de bază era despre arta veche rusă şi arhitectura aceleeaşi perioade. Ca să fie luat în batjocură, intelighenţia rusă fiind convinsă de troglodirea popilor, unul dintre conferenţiari l'a abordat pe părintele Arsenie, întrebându-l: "O întrebare simplă, dar interesantă: ce legătură vedeţi între ortodoxie, arhitectura şi arta veche rusă?". Grupul de intelectuali a izbucnit în râs, iar părintele care se afla cu ceva treburi prin baracă, s-a scuzat că e ocupat momentan. După săvârşirea celor necesare, părintele a revenit în faţa profesorului care l'a abordat, şi l-a rugat să-şi formuleze întrebarea ce'i fusese adresată anterior...Toată lumea era conştientă de miza întrebării, fiind de calibru doctoral, cum la fel cu toţii erau siguri că "prostuţul" de popă nu avea cum să facă faţă acesteia. Alocuţiunea părintelui a durat cam o oră şi jumătate, timp în care a demonstrat cu exemple clare din iconografie şi arhitectură legătura indisolubilă dintre acestea şi ortodoxie, dintre predanie şi credinţă, dintre credincios şi icoană. Conferinţa s'a încheiat cu această frază: "Zidind biserici, omul rus a făcut ca piatra să cânte slava lui Dumnezeu, a îndemnat'o să vorbească creştinului despre Dumnezeu, şi să'L proslăvească pe El".  Întreaga asistenţă a ascultat înmărmurită, iar intelighentul zeflemitor a lăsat garda jos, iar morga sa boierească a coborât spre acest părinte, pentru a discuta de la egal la egal: "De unde ştiţi toate scrierile mele, de unde atâtea cunoştinţe în materie de iconografie şi arhitectură veche? Unde aţi studiat? Doar sunteţi preot?". Aici s'a văzut diferenţa de atitudine faţă de sufletul artei. O poţi cunoaşte, dar fără să o simţi. Părintele simţea sufletul omului; iar pentru a putea transmite adevărul întreg trebuie să înţelegi că între Dumnezeu, artă, ştiinţă şi intelighenţie nu e o ruptură, ci o contopire...   

Arta fără trăire e conjunctură pură şi manipulare deşartă. Cuvinte şi construcţii fără şarpantă. Ortodoxia a fost şi este "motorul" principal al creaţiei autentice, şi azi, iar ca să revenim la Arvo Part -- întreaga lui creaţie este dovada acestei umile observaţii.      

P.S. Silouan Song este un omagiu Sfântului Siluan Athonitul, trecut în calendare în 1988, de către Patriarhia Ecumenică. Arvo Part a scris această piesă după întâlnirea cu Arhimandritul Sofronie, ucenicul cuviosului Siluan...trecut şi el la Domnul. Bach cu toată opera lui nu te convinge mai abitir de Existenţa lui Dumnezeu, cum reuşeşte să o facă această scurtă compoziţie. Iertată-mi fie, neputinţa de a găsi cuvinte mai potrivite! 


*Fotografie de Roberto Masotti.

Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander
Vendredi 7 août 2009

După ce am citit lungul și zurliul interviu cu dl.Andrei Pleșu din Adevărul, m-am gândit cu ce aș putea ilustra acest text. Pentru că omul nostru spune multe acolo, dar și inutile. Cum de pildă mi s-a părut că a insistat cu judecățile despre Dan Puric. Să ne lămurim: Puric îmi este absolut indiferent, atât ca actor, dar și, adică și mai puțin simpatic -- ca tribun al ortodoxiei post-totalitare...dar acuzele și au curs gârlă (gen: ”Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată”), și asta deja nu mă lasă pe dinafară. Căci, unde ne poziționăm? De ce alții ar fi mai puțin competenți? Dacă scrii o carte despre literatura în care se invocă îngerii, gata, ajungi să și sporovăiești cu aceștia? Să le vorbești de la egal la egal? Să devii camaradul lor? Mă tem că nu e așa simplu. Cum la fel de păguboasă mi se pare ușurătatea cu care dl. Pleșu are rețete pentru toată lumea: președinte, politicieni, purici și Marie-France Ionescu (care cu siguranță, își spune: Ionesco!). Și-atunci, dacă tot relativizăm și liniștim totul, să ne calmăm, și să luăm un Orbit în gură, și să rumegăm...calm și îndelung. Imaginea asta mă bine-dispune, căci reușește să camufleze mizeria și decrepitudinea blocurilor de pe bd.Magheru cu aceeași ușurătate cu care unii pot deveni sau se pot retrage din funcții publice, să dea lecții de morală, când aceasta e doar retorică verbală, pentru că e imaginea -- după mine -- a viitorului nostru european. În care ne vom rupe dinții! Cu sau fără gumă de rumegat!  

Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 7 commentaires - Recommander
Jeudi 6 août 2009
Da, e cu putință! În pârâul montan Moecel...

FOTO: Vladimir Bulat, iulie, 2009
Par Vladimir Bulat - Publié dans : ochiuldeveghe
Ecrire un commentaire - Voir les 7 commentaires - Recommander

Calendrier

Novembre 2009
L M M J V S D
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            
<< < > >>

Forează, poate găseşti

Texte Libre

Singur
lui Vladimir Bulat

Livezi cereşti şi-au vânturat floarea, blocându-i dimineaţa. 
Un zid de cristal
înălţă atunci în jurul casei, o potecă de-argint îndreptă înspre porţile lumii; cuprins de generozitate, o cale sclipitoare făuri până la locuinţa prietenului. Flori mari, cu parfum alb şi rece, înţepenite, îl întâmpinară de pe sticla ferestrelor: din zori adăstau această sigură, neprefăcută durere.

Singur.

Gol, străluminat de puritatea eminentă a morţii.

de Marcela Benea

*********************************************************************************************

Cântec de primăvară
Pentru Vladi

Trezeşte-te să auzi cum rupe vremea totul
Ori steaua care arde în creanga de salcîm
Rămîne numai dealul cu inimă de struguri
Un ochi de apă vie de pe un alt tărîm

Pe cîmp doar noaptea paşte ar trebui degrabă
Să născocim din păsări şi frunze un trecut
În noi să audă seve cînd rătăcesc şi cerbii
Şi coarnele pădurii de cer cînd se ascut

Sau o cămaşe ajunge pentru un cuib de barză
Sau un sărut e încă un măr topit la foc
De ţărm se zbat corăbii e ora să coboare
Din mine dorul care-mi mai ţine viaţa-n loc.
                                                      
                                                    Martie, 2001

de Eugen Stănculescu     

Créer un blog sur over-blog.com - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur - Signaler un abus - Articles les plus commentés