le blog ochiuldeveghe

Dacă în raza orașului nu s-au conservat monumente vechi, post-bizantine, pe o rază ce variază între 15-20 de km. se pot vedea câteva exemple de arhitectură și pictură foarte prețioase. Cel mai cunoscut monument din zonă se consideră cea dedicată Sfântului Pantelimon, din Gorno Nerezi, un sat montan, de pe coastele căruia Skopjie se vede ca-n palmă. Ctitoria inițială datează din al XI-lea veac, iar pictura se conservă într-o stare deosebit de bună, restaurată și conservată în numeroase rânduri.

În stânga mănăstirii se observă turla unui minaret. În lumea aceasta Ortodoxia este urmată îndeaproape de Islam, vecinătățile fiind percepute ca o normalitate organică, indestructibilă.
Această Coborâre de pe Cruce este copleșitoare, prin simplitatea sa dar și prin încărcătura emoțională pe care o conține. Detaliile, puține, sunt unice în felul său; cleștele devine ca o limbă de clopot, jelania lui o auzi fără să vrei.
  În proximitatea Skopjiei, trecând prin localitatea Saray, se merge spre defileul râului Treska, unde ne așteaptă o întâlnire cu două monumente deosebit de pitorești; primul este Biserica Maicii Domnului-Matka, ridicat pe la mijlocul secolului al XIV-lea, din pictura inițială a căreia nu s-a păstrat nimic. Cea care poate fi văzută in situ este din 1497, iar cei care au contribuit la realizarea acesteia și la lărgirea bisericii sunt: Milica cu Tošnik, împreună cu fiul lor Nikola, cărora li s-a alăturat Mitropolitul Atanasije. 
Minunatul detaliu încastrat în unghiul exonartexului -- care reprezintă o piatră tombală cu o inscripție în limba latină -- atestă fără tăgadă grija celor care au lărgit biserica pentru vestigiile strămoșilor. De remarcat că deși literatura de specialitate nu aduce în discuție acest monument, am depistat destule detalii și mărturii lapidare care ar justifica o atenție mai specială (incizii, reliefuri în meplat etc.). 
Mergând pe firul riului Treska, se ajunge la o mică hidrocentrală, acolo mașina trebuie abandonată, și mers pe jos mai departe. Traseul este impresionant. Pietruit și îngrijit amenajat. După câteva curbe se deschide o priveliște rară: lacul Treska îmbrățișat de stânci. Pe umărul unui promontoiu se înalță eleganta biserică a Sfântului Andrei. Ridicată la 1389de Andrei, unul dintre fii regelui Vukašin, este un exemplu tipic de arhitectură monastică. Pridvorul a fost adăogat în timpul dominației turcești, iar caracterul său deosebit este vizibil. Pictura este exemplară, bine conservată. O datorăm Mitropolitului Ioan și ucenicului său, monahul Grigorie -- lucru atestat în mod foarte vizibil de-asupra proscomidiei, printr-o inscripție lămuritoare. Mitropolitul Ioan, împreună cu un alt emul al său, monahul Makarie, a mai pictat și la mănăstirea Zrze, iar aceste două exemple de pictură au influențat evoluția artei frescei de la finele secolului al XIV-lea. 
Markov Manastir se află în cătunul Sušica. La est de orașul Skopjie, pe direcția Dracevo, drumul e de-a lungul căii ferate, iar de la Dracevo se face un drum spre dreapta. Există un indicator discret, spre stânga, dar dacă nu ești atent îl ratezi cu siguranță, căci e ascuns în frunzișuri. Satul este foarte pitoresc, mai păstrează, în paragină fiind, case tradiționale macedonene, zidite din piatră de râu, netencuită. În capătul satului este mănăstirea, care este activă. Cu hramul Sfântului Dumitru a fost înălțată cu începere din 1345, completată de-a lungul celui de-al XV-lea veac, conservă astăzi unul din cele mai ample programe iconografice de pe teritoriul macedonean. Ea datează din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea, și conține impresionantele cicluri ale Născătoarei de Dumnezeu, a Sfântului Dumitru și a Sfântului Nicolae. Scena Adomirii Maicii Domnului este una dintre cele mai complexe reprezentări din întreaga lume a slavilor balcanici. Am avut norocul să o pot fotografia. Născătoarea de Dumenezeu apare în trei ipostaze în aceeași compoziție, această conflație de ipostaze este foarte rar întâlnită în biserica răsăritului.  
În drum spre granița cosovară, pe șoseaua spre Priština, dela nord de Skopjie, trebuie să nu ratezi un drumeag asfaltat spre dreapta, căci nu există niciun indicator, dar lumea e foarte binevoitoare și te îndreaptă la orice bifurcație de drumuri. Reperul este satul Gornjane și mănăstirea Sfântului Nikita. E una din cele mai vechi din acest spațiu, datează de la 1307/1308.
Mănăstirea este practic depopulată, am văzut un singur monah, bătrân. ”Maestrul de ceremonii” era o doamnă pe care a trebuit să o așteptăm să-și spele vasele, rufele, și apoi, ne-a deschis biserica, aproape cu un control corporal, să nu fotografiem! A stat cu ochii pe noi, ca pe pușculița cu bani, care nu cumva ”să furăm” imagini. În stare de asediu permanent fiind am remarcat totuși și aici calitatea deosebită a veșmântului pictural, dar fără măiestria celor anterioare. 
Satele sunt terasate, cu case masive din piatră, iar în preajma mănăstirii chiar am coborât câci în fața ochilor ni se arăta o străduță demnă de a fi fost parcursă pe jos. 
Satele aici sunt cu totul speciale, ele conservă încă imaginea ancestrală a satului tradițional, chiar dacă se află la o distanță mică față de capitală. Și se află, cred, în directă relație cu imaginea arhitecturii eclesiastice. Piatra este folosită pentru toate. Piatra masivă, nefinisată, brută, cu toate nuanțele existente.
   

În 19 septembrie violonistul de origine chineză Yo-Yo Ma va concerta la București, în cadrul Festivalului Enescu, alături de fabuloasa sa trupa internațională reunită sub denumirea The Silk Road Ensemble. În bogatul program pe care-l vom audia la Opera Română fugurează și minunata compoziție The Silent City, semnată de Kayhan Kalhor, pe care o puteți pregusta pe internet aici, dar și aici, și nu înainte de a o asculta până la capăt, aici. Este, cum spuneam, o singură piesă fracționată din motive tehnice în trei secvențe. În subtext, există și ”teme românești”. Audiție plăcută! Ne vedem la concert.

trebuie văzută negreșit, în primul rând de către cei care savurează meniurile dar și gastronomia, se înțelege! Deocamdată, citim o cronică a manifestării. Ne întâlnim la masă?

Îmi place foarte mult să studiez cu lupa fotografiile, să le "descopăr" cu "al doilea ochi", cel secund...Găsesc adesea lucruri suprinzătoare, ameţitoare, anesteziante. Păcat doar că lăsând de o parte lupa, lumea fotografiei revine la normalitatea ei ascunsă, pitită în umbra detaliilor mai mari şi prea vizibile. Ei bine, discuţiile din ultimele zile în jurul "fitilului" aruncat de dl. Pleşu la adresa lui Puric, m'au făcut să întrevăd un fond mai generos pentru discuţie, dar deocamdată îl păstrez pentru mine. Până una-alta prefer să divulg ce am decoperit în această fotografie, în care unul din cei mai mari compozitori al timpurilor noastre, Arvo Part, este suprins într'un moment de meditaţie*. Fotografia face parte din caietul de prezentare inclus în albumul Misterioso, unde Part figurează cu celebra piesă Spiegel im Spiegel. Piesa aceasta e şi parte din coloana sonoră a filmului Oglinda, a lui Tarkovski. Cum e şi firesc!
Printre cărţile din stânga compozitorului descopăr -- deloc suprins -- câteva Paterice, şi o carte de memorii din Gulag a părintelui Arsenie (în lume: Streltsov Petr Andreevici: 1894-1975). Cartea acestuia din urmă este absolut tulburătoare, şi poate fi pusă alături de Povestirile din Kolâma a lui Şalamov!  Volumul este accesibil, de aceea se poate citi, spre luare-aminte. Dintre multele şi răscolitoarele sketch-uri m'a atins unul, care are legătură şi cu profesia mea: istoria artei. Se relatează acolo despre un episod în care un grup de scriitori, pictori, critici de artă, actori s'a adunat în baraca lor după o zi de muncă silnică, acţiunea petrecându-se, evident, în Gulag. Discuţia se purta despre "cele înalte", iar din tonul discuţiei reieşea că tema de bază era despre arta veche rusă şi arhitectura aceleeaşi perioade. Ca să fie luat în batjocură, intelighenţia rusă fiind convinsă de troglodirea popilor, unul dintre conferenţiari l'a abordat pe părintele Arsenie, întrebându-l: "O întrebare simplă, dar interesantă: ce legătură vedeţi între ortodoxie, arhitectura şi arta veche rusă?". Grupul de intelectuali a izbucnit în râs, iar părintele care se afla cu ceva treburi prin baracă, s-a scuzat că e ocupat momentan. După săvârşirea celor necesare, părintele a revenit în faţa profesorului care l'a abordat, şi l-a rugat să-şi formuleze întrebarea ce'i fusese adresată anterior...Toată lumea era conştientă de miza întrebării, fiind de calibru doctoral, cum la fel cu toţii erau siguri că "prostuţul" de popă nu avea cum să facă faţă acesteia. Alocuţiunea părintelui a durat cam o oră şi jumătate, timp în care a demonstrat cu exemple clare din iconografie şi arhitectură legătura indisolubilă dintre acestea şi ortodoxie, dintre predanie şi credinţă, dintre credincios şi icoană. Conferinţa s'a încheiat cu această frază: "Zidind biserici, omul rus a făcut ca piatra să cânte slava lui Dumnezeu, a îndemnat'o să vorbească creştinului despre Dumnezeu, şi să'L proslăvească pe El".  Întreaga asistenţă a ascultat înmărmurită, iar intelighentul zeflemitor a lăsat garda jos, iar morga sa boierească a coborât spre acest părinte, pentru a discuta de la egal la egal: "De unde ştiţi toate scrierile mele, de unde atâtea cunoştinţe în materie de iconografie şi arhitectură veche? Unde aţi studiat? Doar sunteţi preot?". Aici s'a văzut diferenţa de atitudine faţă de sufletul artei. O poţi cunoaşte, dar fără să o simţi. Părintele simţea sufletul omului; iar pentru a putea transmite adevărul întreg trebuie să înţelegi că între Dumnezeu, artă, ştiinţă şi intelighenţie nu e o ruptură, ci o contopire...   

Arta fără trăire e conjunctură pură şi manipulare deşartă. Cuvinte şi construcţii fără şarpantă. Ortodoxia a fost şi este "motorul" principal al creaţiei autentice, şi azi, iar ca să revenim la Arvo Part -- întreaga lui creaţie este dovada acestei umile observaţii.      

P.S. Silouan Song este un omagiu Sfântului Siluan Athonitul, trecut în calendare în 1988, de către Patriarhia Ecumenică. Arvo Part a scris această piesă după întâlnirea cu Arhimandritul Sofronie, ucenicul cuviosului Siluan...trecut şi el la Domnul. Bach cu toată opera lui nu te convinge mai abitir de Existenţa lui Dumnezeu, cum reuşeşte să o facă această scurtă compoziţie. Iertată-mi fie, neputinţa de a găsi cuvinte mai potrivite! 


*Fotografie de Roberto Masotti.

Da, e cu putință! În pârâul montan Moecel...

FOTO: Vladimir Bulat, iulie, 2009