Dacă în raza orașului nu s-au conservat monumente vechi, post-bizantine, pe o rază ce variază între 15-20 de km. se pot vedea câteva exemple de arhitectură și pictură foarte prețioase. Cel mai
cunoscut monument din zonă se consideră cea dedicată Sfântului Pantelimon, din Gorno Nerezi, un sat montan, de pe coastele căruia Skopjie se vede ca-n palmă.
Ctitoria inițială datează din al XI-lea veac, iar pictura se conservă într-o stare deosebit de bună, restaurată și conservată în numeroase rânduri.
În stânga mănăstirii se observă turla unui minaret. În lumea aceasta Ortodoxia este urmată îndeaproape de Islam, vecinătățile fiind percepute ca o normalitate organică, indestructibilă.

Această
Coborâre de pe Cruce este
copleșitoare, prin simplitatea sa dar și prin încărcătura emoțională pe care o conține. Detaliile, puține, sunt unice în felul său; cleștele devine ca o limbă de clopot, jelania lui o auzi fără să
vrei.

În proximitatea Skopjiei, trecând prin
localitatea Saray, se merge spre defileul râului Treska, unde ne așteaptă o întâlnire cu două monumente deosebit de pitorești; primul este
Biserica Maicii Domnului-Matka, ridicat
pe la mijlocul secolului al XIV-lea, din pictura inițială a căreia nu s-a păstrat nimic. Cea care poate fi văzută in situ este din 1497, iar cei care au contribuit la realizarea acesteia și la
lărgirea bisericii sunt: Milica cu To
šnik, împreună cu fiul lor Nikola, cărora li s-a alăturat Mitropolitul Atanasije.

Minunatul detaliu încastrat în unghiul exonartexului --
care reprezintă o piatră tombală cu o inscripție în limba latină -- atestă fără tăgadă grija celor care au lărgit biserica pentru vestigiile strămoșilor. De remarcat că deși literatura de
specialitate nu aduce în discuție acest monument, am depistat destule detalii și mărturii lapidare care ar justifica o atenție mai specială (incizii, reliefuri în meplat etc.).

Mergând pe firul riului Treska, se ajunge la o mică
hidrocentrală, acolo mașina trebuie abandonată, și mers pe jos mai departe. Traseul este impresionant. Pietruit și îngrijit amenajat. După câteva curbe se deschide o priveliște rară: lacul
Treska îmbrățișat de stânci. Pe umărul unui promontoiu se înalță eleganta biserică a
Sfântului Andrei. Ridicată la 1389de Andrei, unul dintre fii regelui
Vuka
šin, este un exemplu tipic de arhitectură monastică. Pridvorul a fost adăogat în timpul dominației turcești, iar caracterul său
deosebit este vizibil. Pictura este exemplară, bine conservată. O datorăm Mitropolitului Ioan și ucenicului său, monahul Grigorie -- lucru atestat în mod foarte vizibil de-asupra proscomidiei,
printr-o inscripție lămuritoare. Mitropolitul Ioan, împreună cu un alt emul al său, monahul Makarie, a mai pictat și la mănăstirea Zrze, iar aceste două exemple de pictură au influențat evoluția
artei frescei de la finele secolului al XIV-lea.
Markov Manastir se află în cătunul
Su
šica. La est de orașul Skopjie, pe direcția Dracevo, drumul e de-a lungul căii ferate, iar de la Dracevo se face un drum spre
dreapta. Există un indicator discret, spre stânga, dar dacă nu ești atent îl ratezi cu siguranță, căci e ascuns în frunzișuri. Satul este foarte pitoresc, mai păstrează, în paragină fiind, case
tradiționale macedonene, zidite din piatră de râu, netencuită. În capătul satului este mănăstirea, care este activă. Cu hramul Sfântului Dumitru a fost înălțată cu începere din 1345,
completată de-a lungul celui de-al XV-lea veac, conservă astăzi unul din cele mai ample programe iconografice de pe teritoriul macedonean. Ea datează din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea,
și conține impresionantele cicluri ale Născătoarei de Dumnezeu, a Sfântului Dumitru și a Sfântului Nicolae. Scena
Adomirii Maicii Domnului este una dintre cele mai complexe reprezentări
din întreaga lume a slavilor balcanici. Am avut norocul să o pot fotografia. Născătoarea de Dumenezeu apare în trei ipostaze în aceeași compoziție, această conflație de ipostaze este foarte
rar întâlnită în biserica răsăritului.

În drum spre granița cosovară, pe șoseaua spre
Pri
ština, dela nord de Skopjie, trebuie să nu ratezi un drumeag asfaltat spre dreapta, căci nu există niciun indicator, dar lumea e
foarte binevoitoare și te îndreaptă la orice bifurcație de drumuri. Reperul este satul Gornjane și mănăstirea
Sfântului Nikita. E una din cele mai vechi din acest spațiu,
datează de la 1307/1308.

Mănăstirea este practic depopulată, am văzut un singur
monah, bătrân. ”Maestrul de ceremonii” era o doamnă pe care a trebuit să o așteptăm să-și spele vasele, rufele, și apoi, ne-a deschis biserica, aproape cu un control corporal, să nu
fotografiem! A stat cu ochii pe noi, ca pe pușculița cu bani, care nu cumva ”să furăm” imagini. În stare de asediu permanent fiind am remarcat totuși și aici calitatea deosebită a veșmântului
pictural, dar fără măiestria celor anterioare.
Satele sunt terasate, cu case masive din piatră, iar în preajma mănăstirii chiar am coborât câci în fața ochilor ni se arăta o străduță demnă de a fi fost parcursă pe jos.

Satele aici sunt cu totul speciale, ele conservă încă
imaginea ancestrală a satului tradițional, chiar dacă se află la o distanță mică față de capitală. Și se află, cred, în directă relație cu imaginea arhitecturii eclesiastice. Piatra este
folosită pentru toate. Piatra masivă, nefinisată, brută, cu toate nuanțele existente.