le blog ochiuldeveghe

Ieromonahul Savatie Baştovoi (mănăstirea Noul-Neamţ) a fost printre bucureşteni în astă seară - în aula mare a facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. A lansat volumele: Povestiri ortodoxe de Anton Pavlovici Cehov şi Ortodoxia pentru postmodernişti, ambele apărute la editura Catisma. Lume puhoi, mult cler, tineret - majoritatea. Savatie povesteşte amănunţit şi cu răbdare despre Cehov, biografia lui, pitoresc şi atractiv. Îl dă ca exemplu de "predică" fără morgă bisericească, ca trăitor printre oameni în duh creştinesc. Despre cartea sa vorbeşte în treacăt, cu mult umor şi supleţe. Este clar că este o faţă bisericească care evită cu delicateţe şi ştiinţă şabloanele, mereu cerându-şi scuze pentru neputinţele sale, şi afirmă că e gata să turneze un film creştin, că ce, "noi nu am putea face un film pe măsura Ostrovului a lui Pavel Lunghin?" . Film care a generat multe discuţii, fără a fi fost, la noi, pe marile ecrane - s-a receptat, ca pe vremuri, în clandestinitate... văzut şi prin mănăstiri, pe laptop. Savatie l-a evocat şi pe părintele Selafiil, despre care a povestit că a trăit să descopere telefonul mobil din auzite, şi că mare i-a fost mirarea să afle că se pot auzi voci aflate în Italia sau altundeva...Mare invenţie a omului, ar fi afirmat stareţul! Din nou şi din nou m-am convins cât de dezamăgitoare sunt aceste întâlniri, mai ales în partea lor de "întrebări şi răspunsuri". Căci de fiecare dată la acest capitol vorbitorul trebuie să dea dovadă de mare fineţe, să depună un efort uriaş, să recurgă la "acrobaţii" verbale şi logice - suplinind şi echilibrând astfel (cel mai adesea) "aflarea în treabă" a publicului întrebător...Inconsistenţa acestor întrebări este uneori monumentală şi ridicolă. Ovaţionăm şi râdem lesne, dar mult mai greu medităm şi formulăm întrebări care să conteze, şi să provoace cu adevărat dialogul.    

La puţin timp după ce am cetit  nuvela lui Vladimir Lorcenkov, Там город золотой  (propun un titlu nefericit: Oraşul cupolelor de aur) am ştiut cu fermitate că scrierea asta are un mare viitor! Şi nu numai pentru că este despre soarta moldovenilor din satul Larga (visând la o Italie prea-îndepărtată şi morganatică) deşi aş spune că toată naraţiunea închipuită de scriitor (cinematografică şi filmică de-a dreptul!) este proiecţia întregii Moldove post-sovietice - ci şi pentru că e o proză incitantă, vânjoasă, extrem de bine scrisă, şi sper, molipsitoare. Nuvela asta trebuie cât mai iute tradusă în româneşte, înainte ca ea să-şi înceapă periplul european. Nu am cetit o analiză (amuzantă şi tonică) mai exactă a fenomenelor sociale şi culturale care se întâmplă după disiparea unui imperiu. Proza post-colonială britanică ar avea de ce să fie cu buza umflată...Însuşi scriitorul îşi compară opera cu romanul lui John Steinbeck, The Grapes of Wrath (ecranizat), spunând că ar vrea ca scrierea sa să însemneze la fel de mult pentru "literatura moldovenească", ca romanul lui Steinbeck - pentru cea americană.

Este chiar momentul ca editurile noastre să se înghesuie, mai ales că au şi confirmarea la nivel înalt că e vorba de o proză de top, fiind răsplătită cu cel mai important premiu pentru literatura rusă, care se acordă scriitorilor din afara Rusiei. În acest an preşedintele juriului a fost uriaşul scriitor Chinghiz Aitmatov. Din juriu au mai făcut parte celebrul scriitor, deja tradus şi la noi, Andrei Kurkov, criticii literari Alexandr Arhangelsky şi Boris Kuzminsky, filologul francez, slavista Christine Mestre, poetul Bahât Kenjeev ş.a. Valoarea premiului oferit de organizatori câştigătorului din fiecare din cele trei compartimente ("proză lungă", "proză scurtă", "poezie") este de 5000 de dolari. Volumul a apărut la editura moscovită Livebook. 

Felicitări mele lui Vladimir Lorcenkov pentru premiul primit aseară!