Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

15 janvier 2015 4 15 /01 /janvier /2015 10:50

Numele scriitorului Michel Houellebecq a revenit în actualitate oarecum brusc, după ce şi-a lansat noul său roman, Soumission (ed. Flammarion, 2015), în chiar primele zile ale acestui an. Receptarea acestuia a început şi la noi. Şi e clar că în contextul ultimelor şi tragicelor evenimente de la Paris, acest nou roman al lui Houllebecq va fi cetit cu sufletul de foarte multă lume. Chiar şi dintre cei care nu-l iubesc, nu-i gustă stilul, felul de a fi şi de a comenta contemporaneitatea. Michel Houellebecq este neîndoielnic un maestru al frondei, al afirmaţiilor scandaloase, poate chiar rasiste, xenofobe, mizantrope în cel mai absurd sens etc., dar este deopotrivă şi un analist parcimonios al lumii contemporane, al releelor perverse ale consumerismului, ale societăţii de consum ajunge la apogeu etc. De altfel, în primul număr al lui Le magazine litteraire din acest an a şi apărut un text cu acest titlu: La bombe Houellebecq, oarecum premonitiv?

Dar nu despre proaspătul său roman doresc să vorbesc. Ci despre penultima sa operă, romanul Harta şi teritoriul, pentru care a încasat prestigiosul premiu Goncourt, în 2010.

L-am cetit atunci, la apariţia în limba română, în 2011. Şi aproape l-am uitat! Dar contextul actual mi-a reînviat în memorie această copleşitoare realizare şi analiză a lumii contemporane. Asta şi în directă legătură cu marea retrospectivă a lui Jeff Koons, la Le Centre Pompidou. Numele lui Koons este trecut în chiar debutul romanului despre care vorbim, mai mult, în 2008 Houellebecq a scris o prefaţă la un catalog al unei expoziţii de Koons. Nu e nimic întîmplător! Artistul Koons este în acest moment un sinonim al artei actuale. Numele său este pe buzele tuturor, de la manageri pînă la galerişti, şi de la ziarişti la la cîrcoraşii artei de tot felul!

Ei bine, Jed Martin - eroul principal al romanului lui Houellebecq - este, în opinia mea, chiar un alter-ego al lui Jeff Koons. Tatăl acestui, este arhitect, şi îl "cunoaştem" pentru început dintr-un tablou, intitulat Arhitectul Jean-Pierre Martin părăsind conducerea întreprinderii, de unde înţelegem că autorul îl scoate din scenă, iar din paginile romanului se desprinde relaţia dintre cei doi, unul care se ofileşte, iar celălalt, creşte-creşte, urcă şi se caţără pe culmile gloriei, a succesului şi vizibilităţii mediatice, chiar dacă, cum menţionează Houellebecq: "lucrurile şi fiinţele au o durată de viaţă limitată". Dealtfel, e un soi de judecată pe care el însuşi o califică printr-o direcţie, care este generală artei, dar şi societăţii în întregul ei, ce tinde spre "o acceptare a lumii, uneori entiziastă, cel mai adesea corectată de ironie".

Asistăm pe parcursul a mai multe pagini la cronica formării lui Jed ca artist, şi în chip firesc, după ce bunicul şi tatăl său s-au îndeletnicit cu fotografia, şi el şi-a legat existenţa de domeniul vizualului, studiului serios al acestui domeniu, făcînd şi studii la Beaux-Arts.

La vîrsta maturităţii, fiind cotat în clasamentul Art Price cu numărul 583, şi ocupînd poziţia a 17-a în ţara natală, Jed participă cu o fotografie digitală la expoziţia Să fim politicoşi, unde o cunoaşte pe Olga Şeremoiova, care-i admira lucrarea, o "captură" a regiunii Creuse, folosind filtre de Photoshop etc. Blonda slavă era reprezentanta serviciului de comunicare a lui Michelin France. Da, Jed Martin şi-a construit gloria artistică folosind ca suport vizual hărţile Michelin, reînviind astfel interesul pentru hartă, pe fundalul căderii în desuetudine a acesteia. Le fotografia, le reîncadra, le "peria" în Photoshop, le mărea şi le înrăma. Chiar şi starul mediatic absolut al momentului, Frédéric Beigbeder, "un fel de Sartre al anilor 2010 (...) în condiţiile în care trecutul său său îl predispunea mai degrabă să îndeplinească rolul unui Jean-Edern Hallier, sau chiar al unui Gonzague Saint-Bris" (pag.121-122), a fost suprins de noutatea absolută a unui astfel de demers artistic, de a fotografia hărţi rutiere, şi excamă: "Literatura, ca proiect, e complet terminată! În zilele noastre , ca să te culci cu cele mai frumoase femei, trebuie să fii artist! Vreau şi eu să fiu ar-tist!"

Olga îl convinsese pe directorul său să-i organizeze lui Jed o expoziţie în unul dintre sediile firmei Michelin, iar aceasta intitulată "HARTA ESTE MAI INTERESANTĂ DECÎT TERITORIUL" a avut un succes total. A plouat cu articole, ne anunţă Houellebecq. Ce poate fi mai copleşitor pentru un artist de astăzi ca faptul că este remarcat, analizat, învăluit în slove meşteşugite, măgulitoare? Ţine de metabolismul unei expoziţii de succes. Asistăm la o imersiune în lumea succesului dintr-o societate capitalistă ajunsă la cotele dintre cele mai everestice, de structura relaţiilor umane pînă la chichiţele civilizaţiei luxului şi glamourului.

Una din particularităţile scrisului lui Houellebec este că însumează foarte multă precizie, aproape etnologică, cu un şuvoi continuu de informaţii, unele chiar de natură demonstrativ tehnică, de caiete cu "instrucţiuni de utilizare" etc. În acest sens nu e de prisos de remarcat că între ziua vernisajului lui Jed şi momentul plecării Olgăi în Rusia, unde a primit o poziţie de conduecere în firma Michelin, foarte avantajoasă, au trecut exact 5 luni. Pentru el începea din acest moment o nouă etapă, care-l va duce pe culmile celebrităţii, care avea să-i aducă un renume mondial (desigur, cea pe care o are astăzi Jeff Koons!). Celebritatea aceasta va fi indisolubil legată de pictură, de "pictura în ulei", vechea şi mereu juna pictură, a cărei alchimie va vrăji oamenii şi secolele de la Van Eyck încoace, pînă la fantasticele tranzacţii cu picturile lui Francis Bacon din ultimii ani.

Desigur, singuraticul, mizantropul şi atît de epatantul Houellebecq s-a apropiat poate cel mai mult de analiza acestei lumi, printr-un demers corectat de ironie. Dar ironia lui nu este una sec şi jurnalistic persiflatorie, formulată cu o rece şi cinică detaşare. Dimpotrivă. Houellebecq se plasează el însuşi în epicentul acestei ironii, şi degetele lui de fumător înrăit palpează această realitate, din interiorul ei, precum un medic de familie care-şi face în mod conştiincios meseria. Apoi descrie ce simte. Cum o înţelege. Chiar din vintrea "politicii just-in-time".

Şi Jed, la rîndu-i, îşi asumă această funcţie, pe care o îmbălsămează în pînzele sale, lucrate pe şi cu materiale scumpe, preţioase, fireşte în deplină concordanţă cu intenţiile sale ideatice înalte, uneori "cu rezonanţe făţis eutobiografice".

Dar "biografia" lui Houellebecq, angajat să scrie un eseu despre opera lui Jed Martin, se curmă într-un chip odios, autorul Houellebecq nefăcînd deloc economie de mijloace pentru a descrie oroarea masacrului la care a fost supus personajul Houellebecq, hăcuit împreună cu cîinele său negru, în propria lui locuinţă, constituindu-se în faţa privitorului într-un "motiv complex alcătuit din fîşii de carne aşezate pe podeaua salonului" (p. 276).

[acest articol este un ciot]

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires