Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

17 mars 2015 2 17 /03 /mars /2015 20:55

Muzeul de artă din Brugge (The Groeninge Museum) îți oferă șansa întîlnirii cu una din operele cele mai misterioase ale modernității tîrzii, este Cina mistică a pictorului flamand Gustave van der Woestyne (Gand, 1881 - Uccle, 1947). Este cu siguranță o interpretare foarte curajoasă, problematică, dar nu mai puțin curioasă din perspectiva poziționării artistului de secol XX, cu privire la ideea comuniunii și a trădării. Dar mai presus de orice persistă tema jertfei, a dăruirii de sine, a morții ca anticameră a vieții veșnice...Motivul evanghelic este foarte complex, comentat în fel și chip, iar hermeneutica teologică a subiectului deja a ocupat cîteva rînduri de cărți, în toate limbile pămîntului. În acest caz avem un uriaș tablou, o imagine a celor petrecute în Joia Mare, cînd practic Iisus și-a luat rămas bun de la Apostolii săi, cînd le-a dat exemplu de cum vor trebui aceștia să-i cinstească moartea jertfelnică, printr-o pregustare a vieții eterne. Iisus ”prezidează” la o masă acoperită cu o pînză albă, imaculată. Învățătorul este singurul așezat la această masă, toți ceilalți fiind reprezentați în genunchi. Fața tristă al lui Iisus rezonează cu pîinea și vinul, care sunt pregătite pentru Euharistie - toate reprezentate în chip esențializat, frust, explicit. Am studiat îndelung acest tablou, în căutarea lui Iuda, care urmează să-l vîndă pe Mîntuitorul pentru 30 de arginți, printr-o sărutare imundă. Același artist a reprezentat și acest sărut, îmbălsămat într-un tablou păstrat la Muzeul de artă din Bruxelles. Concluzia mea este că Iuda-vînzătorul este întruchipat de personajul din prim-plan, ale cărui mîini masive acoperă colțul stîng al mesei. De observat că mîinile au o cu totul altă culoare a carnației, decît o are chipul. Acestea sunt cenușii, morbide. Aceste mîini au simțit răceala rotundă a banilor, și tot acestea se vor încolăci rapid în jurul gîtului lui Hristos, în Grădina Ghetsimani, arătînd prin gestul său pe Cel vîndut, cu preț de sînge. Deocamdată aceste mîini sunt în repaos, iar Iuda este prosternat, la fel ca toți ceilalți, doar că gîndurile lui sunt negre, căzute, sfîșietoare. El este în postura șarpelui din Eden, încercînd să o seducă pe Eva prin vorbe dulci, ispititoare, înrobitoare. Faptul că acesta este el o dovedește și privirea către acest personaj a lui Iisus Hristos. Pîinea este tăiată, zarurile aruncate, gîndurile știute. Pronia cerească se va desăvîrși, iar aici este momentul ultimei confruntări. Căci Dumnezeu Le-a îngăduit pe toate, Dumnezeu Le-a regizat în chip desăvîrșit. Podeaua ca o tablă de șah confirmă intuiția mea cu privire la joc, la teatrul veșniciei care se consumă în fața ochilor noștri. Pe o scenă mică, sufocant de înghesuită, iar asta accentuează momentele de tensiune și încordare. În acest moment Iuda putea renunța la fapta sa trădătoare. Mai ales că Hristos l-a și denunțat public; această arătare cu degetul putea provoca actul căinței. N-a fost să fie! Iuda era orbit, absent, deși textul canonic ne spune că Iuda s-ar fi întins după pîinea pusă pe masă, spre a fi sfințită. Aceasta este prima Euharistie a creștinismului, întru întăirea tuturor creștinilor. Axa la care avem acces în mod explicit este cea dată de diagonalele trimise către Iuda, de către Hristos însuși, și Ioan Evanghelistul, care aici este june de tot, smerit, cu mîinile unite sub bărbie, aplecat spre umărul Mîntuitorului. Ioan asistă, deopotrivă, la Crucificarea Celui care făcut Cerul și Pămîntul. În această compoziție Crucificarea pare implicită, este prezentă în stare de latență. Sunt planuri suprapuse, și ne dăm seama că însuși sentimentul timpului este anulat...Gustave van der Woestyne a reușit de minune să ne arate a-temporalitatea credinței, a punctat sentimentul inconsistenței dezbaterilor despre nevoia de ”actualizare” a religiei. Or, religia poate fi oricum, atunci cînd credința este vie, fierbinte, viguroasă, ferventă, pasională și sinceră, neprefăcută. Chiar și Iuda a înțeles pînă la urmă că a provocat moartea unui nevinovat, s-a căit, s-a căinat, și a mers de și-a luat zilele. Ce mai poți actualiza din moartea lui Iuda? Pe cînd viața lui Hristos este vie pururea, precum și a celor care adorm întru El, căci vor învia spre ziua cea neînserată.

foto: © Vladimir Bulat, 28 iulie, 2013.

Gustave van der Woestyne, ‘Last Supper’, 1927.

Gustave van der Woestyne, ‘Last Supper’, 1927.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article

commentaires