Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

1 avril 2015 3 01 /04 /avril /2015 21:42

Respect enorm cugetarea lui Tigran Mansurian, care se referă la ”Gurdjieffian silence immaculate”, și pe care nu am regăsit-o nicidecum în ceea ce au oferit muzicienii de la Gurdjieff Folk Instruments Ensemble (GFIE), care au ”prestat” cuminte și fără splendoare, la București, în seara zilei de 26 martie...

Recunosc, așijderea, că am așteptat cu însuflețire acest concert vreo două luni de zile, avînd în cap crescînda dezamăgire care s-a instalat la apariția CD-ului celor de la GFIE, apărut în 2011 la ECM, pentru că înregistrarea mi s-a părut pe cît de plată, pe atît de ”barocă” și ”înzorzonată” față de tot ce știam în materie de recuperare a moștenirii lui Gurdjieff în spiritul ”folk music” etc. Nu regăseam nimic din magistralele prelucrări realizate pentru pian de Thomas de Hartmann, nici din splendidele interpretări ale unor: Cecyl Lytle, Keith Jarrett, Anja Lechner, Francois Couturier, Vassilis Tsabropoulos, Wim van Dullemen ș.a. Deci, reîntîlneam/reauzeam muzica ”mistică” și ”folklorică” a lui Gurdjieff interpretată la instrumente etnice, specifice Caucazului, și nu numai. Reducerea dimensiunii mistice, a prelucrării culte a tradiției muzicale din amplul areal, multicultural, al bazinului Mării Negre, rescrise de Gurdjieff, la aranjamentele muzicale făcute de Levon Eskenian - o găsesc forțată și simplistă chiar! Este, în opinia mea umilă, problematică și schematică. Și nu e vorba aici de priceperea sau iscusința muzicianului, ci vorbim în special despre excelența care face diferența. Care în acest caz - a lipsit. Sau și mai exact - a strălucit în deplină contumacie...

Totuși, mă așteptam ca spectacolul live să fie altceva, de aceea am așteptat cu înfrigurare și emoție evenimentul. Dar concertul din 26 martie mi-a spulberat orice emoție, așteptare sau ispită de a crede că e mai mult decît este. Desigur, Gurdjieff face parte din constelația selectă a ”marginalilor” erei convulsive a secolului XX, dar nu se ridică la înălțimea unor nume iconice precum cele al unor: Giacinto Scelsi, John Cage, Luigi Nona, Benjamin Britten, Arvo Part ș.a. Numele enumerate sunt piscuri ale componisticii de factură avangardist-contemporană, în timp ce moștenirea muzicală a lui Gurdjieff se înscrie firesc în curentul reacționar, conservator și ”cuminte” al componisticii veacului. Cu toate acestea, anume nume de prim rang de muzicieni și interpreți s-au apropiat de această tradiție spiritualistă, tocmai pentru a purta un dialog echidistant și aprofundat cu aceasta.

O spun abrupt, cei de la GFIE nu au făcut o figură prea convingătoare acestei apropieri, iar conducătorul lor, tînărul, dar încă (sau deja) ”necoptul” Levon Eskenian, a făcut o figură de elev conștiincios, dar prea șubred în tentativa sa de a-l percepe în profunzime pe versatilul Gurdjieff, muzicianul, culegătorul de folklor, și de artefacte ancestrale etc. Nu m-a mișcat deloc felul celor de la GFIE de a interpreta Gurdjieff, nici felul lor de fi ei înșiși muzicieni. Cred cu tărie că oricît de ”marginală” ar fi (sau ar părea) muzica lui Gurdjieff, ea nu poate fi epuizată doar prin prisma ”filonului” ei folkloric, tradiționalist, ”neaoșist”, cum au propus de l GFIE, folosind probabil silogismul simplu: dacă Gurdjieff a fost armean, și noi suntem armeni, înseamnă că tot ce a lăsat acesta poate fi la îndemîna și la înțelegerea noastră...

Să fiu bine înțeles, e o chestiune de maturitate deplică ca să te apropii de acest autor. Și nu de enticitate. Așa cum Armen Margaryan sau un Sokratis Sinopoulos, de pildă, care sunt maieștri ai kemanche-ului nu se pot ridica la nivelul și înălțimea excelenței unui Kayhan Kalhor, tot astfel nici Levon Eskenian nu poate încă aspira la ”podiumul” abisal al lui Keith Jarrett, care l-a aprofundat pe Gurdjieff într-o înregistrare epocală, unică, cu Sacred Hymns, în îndepărtata primăvară a anului 1980! Această din urmă realizare este, cred, un ”compendiu” obligatoriu pentru oricine dorește să se „înfrupte” cu adevărat din adînca muzică a lui G. I. Gurdjieff.

GFIE cel puțin pe mine nu m-au convins deloc.

Păcat! Pentru că cei care nu au știut, nici nu au aflat. Au rămas în bezna lor. Undeva între piscurile înalte și dealurile ce tind agale spre cîmpie...

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri Radicalisme
commenter cet article

commentaires