Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

11 avril 2015 6 11 /04 /avril /2015 07:13

„ ...Tatăl Meu cel ceresc o așteaptă pe oaia cea pierdută. Cele nouăzeici și nouă de ori ale îngerilor îl așteaptă pe Adam cel împreună-rob să învieze, și să se suie și către Dumnezeu să se întoarcă, Scaun heruvimic a gătit, cei ce îl aduc sus sînt iuți și gata. Cămara cea de nuntă s-a gătit, ospețele sînt gata, corturile și sălașele cele veșnice sînt gata. Vistieriile bunătăților s-au deschis, împărăția cerurilor s-a gătit mai înainte de veci. Cele ce ochiul nu le-a văzut, și urechile nu le-au auzit și la om nu s-au suit sînt bunătățile care îl așteaptă pe om. Acestea și unele ca acestea zicîndu-le, Stăpîndul S-a sculat; și împreună cu Dînsul Adam cel unit cu Dînsul, și împreună s-a sculat și Eva. Și alte trupuri ale sfinților celor adormiți din veac au înviat, propovăduind Învierea Stăpînului cea de a treia zi. Pe care luminat să o primi, și să o vedem și să o îmbrățișăm noi, credincioșii, dănțuind împreună cu îngerii, prăznuind împreună cu cei fără de trupuri, împreună proslăvindu-L pe Hristos, Cel care ne-a ridicat din stricăciune și ne-a înviat pe noi. Căruia I se cuvine slava și stăpînirea, împreună și Celui fără de început al Său Părinte și Prea-Sfîntului și Prea-Bunului și de viață Făcătorului Duh al Lui; acum și pururea și în vecii vecilor. 

AMIN!

 Ioan si Camelia Popa, ”Pogorîrea la Iad”, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. Icoana de inchinaciune din biserica parohiala Cartier Nou II, Alba-Iulia

Ioan si Camelia Popa, ”Pogorîrea la Iad”, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. Icoana de inchinaciune din biserica parohiala Cartier Nou II, Alba-Iulia

Credit foto: © Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti

SursaCuvînt la îngroparea Dumnezeiescului Trup al Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care după mîntuitoarea sa pătimire cu prea-slăvire s-a făcut în Sfînta și Marea Sîmbătă al celui dintru Sfinți Părintelui nostru Epifanie, Episcopul Chiprului (din Sfinții Părinți despre Moartea și Învierea Domnului, ed. Sophia, 2008, pag. 307). 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia Diariu
commenter cet article

commentaires