O publicație a mea recentă, atrăgea un val de simpatie asupra troițelor basarabene, pe care eu le-am numit: icoane ale țăranilor de demult. E o evidență că multe din cele vechi s-au păstrat, dar și mai multe au dispărut, au fost distruse, mutilate etc. Este iarăși adevărat că arta troițelor nu a dispărut. Reapar diverse artefacte, care vor să fie cumva succesoarele celor de odinioară. Doar că nu se mai cioplesc din lemn sau piatră (decît în cazuri rarisime), ci se toarnă din beton. Se colorează cu vopsele stridente, inadecvate, imitînd parcă ținuta vestimentară de pe străzile orașelor de azi. Or, cîndva exista un prag vizibil între felul în care se concepea ținuta (strîmțarii) pentru morți (blajini) și cei vii. Nu-mi dau seama cum poate fi descrisă în cuvinte această distanță, acest interval, dar vizual cred că arată cam așa...ca în imaginile de mai jos.
fotografie © vladimir bulat
Desigur, eu sunt deschis oricăror forme de experiment, de înnoire, pentru îmbunătățiri și ameliorări. Dar formele artei sunt mai stabile, evoluția ei e mai rectilinie, mai abitir acest fenomen se vede în arta țărănească. Vigajul acesteia aproape că s-a șters din imaginarul contemporan, de aici anomaliile de acest fel! Această troiță am fotografiat-o recent, în Cimitirul Central din Chișinău. Nu-i vorbă că la Chișinău nu s-au conservat specimene pe care să le iei de model. Dimpotrivă. Anume în această necropolă, aflată chiar în inima orașului, am adunat material fotografic, destul pentru un album. Doar că cei de azi, nu au treabă cu trecutul, decît în măsura în care se raportează la el ca la ceva depășit, prăfuit, demodat, inigienic, prea simpluț, modest, arhaic...
fotografie © vladimir bulat
Totuși, ruptura s-a produs relativ recent, din moment ce la anul 1942 putea să apară o astfel de troiță bine lucrată și de bun gust. Pe care o poți admira și aprecia, ca și pe cele de demult, acelea care ne bucură (măcar pe unii) ca niște licurici scînteietori în bezna ignoranței...
fotografie © vladimir bulat
