Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

30 octobre 2015 5 30 /10 /octobre /2015 09:23

Desigur, scrierile despre Chișinău se constituie într-un raft aparte, care crește pe măsură ce specialiștii, pasonații și fanaticii orașului, dar și cei de aiurea, nu-i lasă nici istoria, nici actualitatea în pace, și scriu, fotografiază, discută și comunică între ei, dar și cu receptorii, cu mediul etc.

Sunt și autori ale căror nume s-au identificat cu acest segment de istoriografie urbană autohtonă. Să-i numim aici doar pe cîțiva: Ioan Halippa, contele S. Urusov, Ștefan Ciobanu, Gh. Bezviconi, Lică Sainciuc, Aurel Marinciuc ș.a.

În decembrie 2009 aveam o corespondență prin poșta electronică cu Lică Sainciuc, care-mi relata pe scurt că a alcătuit o carte despre Chișinăul de la începutul secolului al XIX-lea, avînd ca punct de plecare scrierea lui Ioan Halippa - Orașul Chișinău de pe vremea lui A.S.Pușkin, 1820-1823, publicată la tipografia lui E.Șliomovici, din Chișinău, la anul 1899. Lică Sainciuc a lucrat cu harta și cu textul lui Halippa, și a creat ceea ce el însuși a numit 333 de intersecții, adică o sinteză a locurilor, oamenilor și faptelor - prin imagini, reconstituiri, hărți și desene - amintite și descrise de Halippa. Volumul nu părea în acel moment să aibă sorți de izbîndă de a fi publicat. La scurtă vreme însă, în mai 2011, volumul apărea în condiții grafice mai mult decît onorabile la editura Cartier din Chișinău. În colecția cARTier, coordonată pe atunci de Igor Mocanu.       

@Cartier

@Cartier

La acel moment nimeni din afara editurii nu bănuia că acel proiect, acea reconstrucție a unui Chișinău care practic nu mai e, va avea o continuitate. Și iată că astăzi asistăm la apariția unui alt volum, cu un alt autor la cîrmă, cel intitulat Chișinăul nostru necunoscut (632 p., 2015), semnat de eseistul, arhivistul, poetul și cercetătorul Iurie Colesnic.  

@Cartier

@Cartier

Pentru cine știe „decalogul” Basarabia necunoscută (1993-2015), semnat de același Colesnic nu va părea deloc suprins de această nouă lucrare, cu atît mai mult cu cît pe vremea primarului Serafim Urecheanu, în 1997, același autor a editat o enciclopedie a Chișinăului. Cartea a apărut însă în niște condiții grafice precare. De fapt, lucrarea aceea era una colectivă, și furniza informații care lipseau din ghidurile epocii sovietice, fără a fi, desigur, un material care să pretindă exhaustivitatea. 

Chișinăul nostru necunoscut este, în fapt, o reluare a materialului scriptic și iconografic, destul de cunoscut atît din alte cărți, publicații, cît și din minunatul portal oldchisinau. Este o carte-colaj, oarecum haotică, care la început trece în revistă istoria ca oraș a Chișinăului, despre care aflăm mai multe lucruri în compacta și erudita carte a lui George F.JewsburyAnexarea Basarabiei la Rusia: 1774-1828 (Polirom, 2003), decît din opul masiv și dezlînat al lui Colesnic. De pildă, Jewsbury îl citează pe F.F.Vighel, „Modul de viață fastuos al românilor seamănă probabil cu cel al strămoșilor noștri...poartă robe lungi, bărbi și ișlice, au gusturi luxoase și vulgare și sunt grosolani” (op.cit. p. 152). Dealtfel, Vighel a petrecut mulți ani la Chișinău, și a avut mult de furcă cu inerția moldovenilor, a boierilor care trăiau într-o altă epocă...Este orașul despre care s-au exprimat în fel și chip diverși oameni ai istoriei, de la oameni politici la aventurieri și spioni, cum de pildă puțină lume cunoaște scrierile lui Vasili I. Kelsiev (1835-1872), care a descris cum nu se poate mai pestriț și mai acid atît societatea basarabeană, cît și pe cea ieșeană, și dobrogeană a mijlocului de secol XIX. Apoi, sunt nenumăratele observații presărate în cartea devenită clasică a contelui Urusov, publicată în mai multe ediții la editura Litera. Despre acea epocă, și puțin anterioară, la Colesnic vedem multe fotografii semnate de meșterul fotograf, P. Kondrațki care, „povestește versiunea lui a unui Chișinău necunoscut” (p. 57). În ce sens „necunoscut”, cînd există atîtea mărturii? 
 

Cartea Chișinăul nostru necunoscut abundă de materiale și fotografii care sunt interesante în sine, dar care nu urmează, în esență, decît logica colajului din „decalogul” Basarabia necunoscută. 

Mi-ar fi plăcut să găsesc o carte de viziune, cu o structură mai temeinică, mai cursivă și de ce nu, cu mai multe lucruri noi, dedicată cu adevărat Chișinăului, unei urbe cu un trecut pe cît de cețos, pe atît de glorios și dorit de mulți oameni ai acestei lumi. De pildă, în același cimitir de pe strada Armenească, pe care-l citează copios Colesnic, și de unde reproduce numeroase pietre funerare, morminte și relicve, se află troițe și nenumărate lespezi din calcar sau din piatră de altă esență care, chiar dacă sunt ale unor anonimi astăzi, posedă valoarea absolută a supraviețuirii, și care nu se mai regăsesc în alte părți. Un capitol dedicat acestora ar fi fost, în opinia mea, binevenit. Apoi, există cîteva erori și neconcordanțe, iar dacă mă voi referi doar la reproducerea aceluiași imobil, cel din Bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 151 A și B., în pag. 235 și 567, sub numele a doi proprietari - este deja suficient. Sincer, nu înțeleg relevanța pentru o carte despre Chișinău a unor numeroase pagini, în care e vorba de Panait IstratiLewis MilestoneMaria Cebotari (chiar și minunatele fotografii-document incluse în carte, sunt făcute la București), Ion Mateiu (din care se reproduc 7 pagini din scrierea Renașterea Basarabiei!), Ion MinulescuGheorghe TofanEugen Goga etc.? În treacăt fie spus, din memoriile niciodată integral publicate ale Olgăi Plămădeală (aflate în fondul Alexandru Plămădeală, de la arhivele de stat din Chișinău), reiese clar că anume pictorul Ion Theodorescu-Sion a fost cel care a salvat de la închidere Școala de Belle-Arte din Chișinău, și nu Ion Minulescu, cum lasă să se înțeleagă Iurie Colesnic. Mai mult decît atît, Theodorescu-Sion a plecat și cu o tînără soție de la Chișinău, Elena Alexandrovna Evreinova - superba burgheză, „rafinată și glacială”, pe care a pictat-o în nenumărate portrete, poate dintre cele mai subtile din întreaga artă românească interbelică.    
 

Dar, mă mai întreb, ce relevanță are în contextul acestei cărți includerea unor transcrieri de interogatorii, care-l vizau pe cel care a fost Pantelimon Sinadino, fostul primar al Chișinăului, din perioada 1905-1910, interogatorii din 1940-1942 întinse pe 11 pagini (pp.555-566)? În afara oricărei discuții, Pantelimon Sinadino a fost o personalitate politică foarte bine conturată, și a pătimit pentru asta. Dar oare astfel de documente nu-și puteau afla locul într-un alt fel de publicație, separată de Chișinăul nostru necunoscut. Sigur, orice autor e suveran să-și conceapă după bunul plac, erudiție și pricepere orice scriere. A demonstrat magistral acest lucru chiar însuși Iurie Colesnic, în „decalogul” Basarabia necunoscută. Și nu numai.  

Însă cartea Chișinăul nostru necunoscut lasă mai degrabă sentimentul unui sărat deja vu, decît proiecția unei sinteze concentrate, noi și originale, pe care încă o mai așteptăm. De multă vreme.

O cercetare cu adevărat savantă și doctă - apărută în aceeași colecție cARTier - este cea a Utei Schimidt, Basarabia, cartea la care noi avem a învăța pe îndelete, cu luare aminte. Condiția e să ne dorim acest lucru!         

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article

commentaires