Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

11 janvier 2016 1 11 /01 /janvier /2016 12:20
foto: © vladimir bulat, ianuarie, 2016

foto: © vladimir bulat, ianuarie, 2016

Nu am fost un fan al lui David Bowie, nu i-am urmărit opera, creația, trecerea prin timp. 

Dar acum că nu mai este printre cei vii, îmi îngădui cîteva rînduri despre ce a însemnat prezența lui în sistemul meu de valori. L-am admirat ca actor, ca prezență scenică, ca artist căruia îi repugna plictisul, banalul, mișcarea rectilinie, apa călîie...Propria lui persoană a întruchipat toată estetica Pop, chiar dacă, pe alocuri, cu accente kitsch, acestea din urmă mereu asumate, profund conștientizate etc. Nu se poate desprinde creația lui din anii ''70-80, de cam tot ce s-a întîmplat în materie de muzică, artă, film, modă, gender, underground. Bowie construia mereu alte măști, alte personaje, chiar și atunci cînd infesta tineretul berlinez, el tot atipic rămînea, magic, seducător...A locuit la Berlin între 1976-1979, alături de Iggy Pop. A fost o perioadă prolifică, nebună, decadentă, perversă.

În 1983 a jucat în colosalul film al lui Nagisa Oshima, Merry Christmas Mr. Lawrence (Furyo). După mine este unul din rolurile lui Bowie cele mai bune, iar alături de el apare pianistul japonez Ryuichi Sakamoto. Bowie era soldat, în carnea și oasele lui. În acest film mi-am dat seama că expresionismul lui Bowie se datorează și faptului că avea doi ochi diferiți la culoare. Un fenomen. În The Hunger, unde a apărut alături de Catherine Deveuve, Bowie este vampir egiptean, o parascovenie de film care-ți rămîne multă vreme în labirinturile și vintrea memoriei...iar cînd a venit vremea să joace rolul inenarabilului artist pe cît de brut, pe atît de spectacular, care a fost Andy Warhol, anume Bowie s-a potrivit cel mai bine pentru această postură (Bosquiat, 1996), deși Warhol mai era în viață (e adevărat, nu pentru multă vreme, căci în iarna lui 1987 pleca și el spre o lume mai bună, la 58 de ani).

Aș încheia prin a spune că nicio artă nu l-a îmbrățișat plenar. A rămas de „neprins”, a tot fugit, s-a tot metamorfozat, ascuns, furișat, și poate că doar realitatea virtuală i-a fost cea mai prielnică, căci prin ea s-a putut strecura în genunea pixelilor...dar biologia proprie l-a biruit în cele din urmă. L-a scos de pe orbită, și l-a țintuit la pat. I-a oprit mersul spre Blackstar, ieri.

Heroes” nu mai e printre noi...în timp ce „Love is Lost.

 

P.S. imaginea care ilustrează acest ferpar este emblematică pentru realitatea noastră, care nu a dat niciodată un personaj atît de creativ și alergic cum a fost Bowie, de aceea trecerile de pietoni se desființează, firesc, prin implementarea gardurilor... 

P.S. 1. Mi-a plăcut că anul trecut, în nr. de mai al revistei Le Magazine Litteraire, romanciera franceză Brigitte Giraud a scris un eseu intitulat Sous L'Etoile de BOWIE, care confirmă că și în lumea franceză valorile britanice sunt idolatrizate. Eseul este reluat azi, în chip de omagiu.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires