Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

19 janvier 2016 2 19 /01 /janvier /2016 22:03

Sunt depășit, nu știu cum se face, dar acest an a debutat cu o serie de morți mărețe!

Boulez, Bowie, Rickman...Parcă nici nu se mai întîmplă și altceva, ci doar decese. Resimt o oarece jenă, că mă transform în scriitor de ferpare. Dar nici să mă prefac că aceste dispariții nu ar exista, nu pot.

Rezist, mă gîndesc la ce și cît a însemnat fiecare dintre cei plecați a însemnat personal pentru mine, mai ales Michel Tournier, pe care-l consider la ora actuală drept ultimul mare scriitor al secolului XX, care iată nu numai că a apucat și secolul XXI, dar și începutul celui de-al zecilea deceniu al vieții proprii. În 19 decembrie trecut a împlinit 91 de ani, fiind născut în anul în care Lenin părăsea această lume, 1924.

A locuit de decenii într-o casă parohială în cătunul Choisel, foarte retras, sobru, ca un sihastru, fără tapaj & publicitate. Nu avea nevoie de așa ceva. Trăia, scria & vorbea cu semenii. Atît cît dorea, fix cît avea nevoie. Firescul existenței i-a creat un confort pentru creație, care i-a oferit o autentică viață de scriitor. Bună parte din opera lui este cunoscută la noi, atît cea romanescă, proza scurtă, cît și creația eseistică. Urmează includerea lui în legendara « Bibliothèque de La Pléiade » de la Gallimard.  

 

Michel Tournier, foto de Olivier Roller

Michel Tournier, foto de Olivier Roller

A trăit cîteva decenii izolat de așa-zisa viață literară a capitalei, nu simțea deloc atracția Parisului, deși acolo era născut.  Scrierile lui sunt despre cum e să fii liber să gîndești și să-ți imaginezi lumi, istorii, mitologii și situații, ca și cum nimic altceva nu ar mai conta sub soare, și nimic nu le-ar condiționa apariția, existența, metabolismul. Lumile sale imaginare dau fiori & emoții, pentru că țîșnesc dintr-un spirit complex, detașat și blajin. Chipul lui de om probează toate aceste dimensiuni psihologice, caracteriologice (vezi foto!). Nu știu ce credință avea Tournier, sau dacă era un om credincios, nici nu are vreo relevanță acum. Chiar deloc. Opera sa va depune mărturie, atunci cînd sufletul lui onest și sincer va sta în fața Judecății celei din urmă.

Toate scrierile sale sunt mărturisiri, spovedanii în public.  Jurnal extim și micile bijuterii incluse în Celebrări (cu ale sale 82 de texticules) sau Le Vent Paraclet - sunt chezășiile rapide ale acestui soi de constatare, autobiografii sau hagiografii.

Nu e deloc simplu să scrii despre proza sa, despre sintaxă & moduri de exprimare, frazare; dar se poate rapid disipa ideea existenței acolo a unui virus căruia i-aș spune tournierită. Acesta te infectează, îți sloboade-n minte un soi de bacili, de care nu mai scapi. Multă vreme sau deloc. Literatura lui, practica sa scripturală, sunt contagioase, și te urmărește această mașinărie chiar și atunci cînd ai sentimentul că nu mai ții minte nimic din ce și mai ales cum a scris omul M. T.

În cele din urmă sesizez că de-abia acum, cu moartea lui Tournier, ne vom lua rămas bun de la epoca Renașterii, a sensibilității de maximă anvergură a omului renascentist...

Exemplar în toate!      

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires