Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

6 janvier 2016 3 06 /01 /janvier /2016 18:38

Orice și oricine au un sfîrșit, și tocmai de aceea încep anul cu știrea despre dispariția din această lume a compozitorului și marelui experimentator muzical, Pierre Boulez, la al 91-lea an al vieții sale (era născut în 1925). 

Considerat o personalitate emblematică pentru transformările și întregul metabolism al muzicii secolului XX, Boulez s-a impus pe scena lumii încă de pe la începutul anilor 1950, cînd s-a remarcat prin dipticul muzical, Structures I & II (pentru două piane, I (1952), respectiv II (1961) sau Third Piano Sonata (1955–57/63). Devenea limpede că anumite transformări ale muzicii clasice urmează a se produce, că plăcile tectonice ale melosului se pun treptat în mișcare... Anume Boulez a contribuit la această mișcare în chip esențial, prin talentul, controlul suprem și gustul de care a dat dovadă. El a stat la cumpăna dintre cultura europeană și cea americană, care venea puternic în urma Europei, voind să-și facă un loc cît mai vizibil într-un moment crucial de metamorfoze și de regîndire a ritmicii muzicale (vezi John Cage). Apoi, el a fost acela care a infiltrat în muzica europeană ritmica și melosul japonez, indonezian, african, asiatic etc. Tot el a folosit tehnologia alta decît cea a instrumentelor muzicale, pentru a elabora idei muzicale inedite, acustici nemaiexperimentate în spațiul european, rezonanțe electronice prin care a controlat și dirijat hazardul sonor...

Pe cale de consecință, întreaga operă a lui Pierre Boulez este proiecția unei forțe majore a artei muzicale a perioadei de după al II-lea Război Mondial. Noi vom continua să-i ascultăm muzica, vom încerca de a o pricepe mai mult, de a-i analiza parcursul în punctele sale nodale, cînd a intrat într-o joncțiune fertilă cu artele plastice, cu avangardele vizuale etc. 

Dumnezeu să-l odihnească printre îngerii săi muzicali.  

sursa foto: resmusica.com (http://www.resmusica.com/2013/07/09/pierre-boulez-composer-and-conductor/)

sursa foto: resmusica.com (http://www.resmusica.com/2013/07/09/pierre-boulez-composer-and-conductor/)

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires

Vera P. 06/01/2016 22:16

Presa lumii comenteaza in fel si chip moartea acesta:

http://www.theguardian.com/music/2016/jan/06/pierre-boulez-classical-musics-maverick-dies-aged-90

Vladimir B. 06/01/2016 22:45

@Mulțumesc, Vera, acolo am găsit și galeria asta minunată foto:


http://www.theguardian.com/music/gallery/2016/jan/06/pierre-boulez-classical-musics-maverick-in-pictures