Expozițiile de la Musette Kube le observi din întîmplare. Cel puțin eu așa constat că s-a mai schimbat o expoziție. E pe Calea Victoriei. Bucureștiul nu mai are ceva similar. Musette este un brand autohton, de genți, curele & pantofi premium, care are și o galerie de artă contemporană. Mai exact - de artă actuală.
Dar ce spun? În general astfel de proiecte, în lumea capitalismului vesperal (cetește: visceral), au o promovare insidioasă, năvalnică, zgomotoasă și percutantă. La Musette Kube lucrurile astea însă nu se fac decît de dragul artei. Nu e comerț cu artă, ci doar artă. Artă pentru artă. Este aproape de necrezut, dar lucrurile stau exact așa.
Îmi place enorm și cum arată acel loc. E o sală cu pereți de cărămidă, imprefecți, cu urme de foste uși, țevi, găuri de cuie, buloane, fisuri, crăpături, totul vopsit gospodărește cu un alb imaculat, iar tavanul cel vechi este la vedere, cu grinzi obosite de timp, pătate, lovite, dar absolut orizontale. E proiecția unui design minimalist, frust. Aseptique, ar zice francezul. Nimic în plus, dar nici nimic să lipsească. Are lumină de afară ziua, întreaga fațadă de la stradă e din sticlă, iar noaptea un sistem de ecleraj dispus pe un cadru dreptunghiular, prins de bîrnele din tavan, oferă exact gradul de luminozitate necesar întregului recipient spațial.
Acum este expus un singur obiect. O instalație-obiect-de-design: Societatea ITEM-urilor, de Bernard Joisten. Omul are un site, dar nu se omoară nici să-l actualizeze prea des, nici să-și afișeze acolo noile lucrări. E același lucru, în fond. Mă așteptam să găsesc o referință la expunerea din București. Poate va apărea peste niște ani? Dar nu asta e important. Esențial ce am aflat din pagina lui personală este că Bernard Joisten este un pop-artist întîrziat, în sens de continuator. Că îi place Japonia, este îmbătat de acea lume a culorilor stridente, a vitezei, efemerului, a tradiției care transpare peste tot, și cred că artistul este un fan al Impreriului semnelor, cartea compatriotului său, Roland Barthes, care a scris despre fascinația sa pentru același univers, dar mai demult (ediția princeps a cărții sale a apărut în 1970). Arta lui Joisten este o simbioză dintre concept, pura insignifianță și calculul designerului.
Nici nu e nevoie să mergi să vezi acea expunere a unei instalații cu monitor și boxe incluse, este suficient să înțelegi că arta actuală există! Că ea face parte din metabolismul vremelnic, șugubăț și prea costisitor al vremurilor noastre. Arta actuală este, preponderent, pentru cei actuali (în sens Jungian). Ceilalți o constată doar. Intuiesc că pentru cei care vor dezgropa civilizația anilor noștri, peste veacuri, alături de dozele de coca-cola, vor fi orbiți și de rămășițele colorate ale instalațiilor (proto-negaționiste) ale lui Bernard Joisten...Nu e un compliment. Este o constatare de fapt. Un expeditiv proces verbal. S-ar putea ca Gianni Vattimo să aibă dreptate, că modernitatea a luat sfîrșit, căci vorbea acolo și despre ceva nihilism!
Cam totul se apropie de sfîrșit.
foto: © vladimir bulat, 24 februarie, 2016
