Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

8 février 2016 1 08 /02 /février /2016 13:25
foto: © vladimir bulat, februarie, 2016

foto: © vladimir bulat, februarie, 2016

Aflu că există de un an de zile aproape. Mai exact din 12 martie, 2015, în curtea bisericii Mavrogheni, din București. Bustul lui Brâncuși.

Pe care l-am văzut astăzi. Cu 10 zile înainte să se împlinească 140 de ani de la nașterea sa. Este lucrat de Silvia Radu, văduva lui Vasile Gorduz, basarabeanul.

Dar întîi am văzut soclul, care este vechi, precum un fus de coloană elină. Are o materialitate și o textură catifelată, pastelată. Inelele de la bază sunt nițel ciobite, trecerea vremii și-a lăsat amprente care fac din această coloană un artefact în sine. Un obiect estetic, de muzeu. Antablamentul este însă nou, șlefuit cu lustru, doar cu unghiurile teșite. Deasupra acestuia se înalță bustul din bronz. Am crezut inițial că e Leonardo da Vinci, așa cum îl știam din gravurile de epocă, așa cum l-au înveșnicit pe geniul Renașterii. Apoi, ochii au picat pe plăcuța de la baza coloanei, care pe o plăcuță dreptunghiulară anunță că cel reprezentat este Constantin Brâncuși (1876-1957). 

Scrutez cu luare aminte bustul. Nu știu de cine este lucrat. Mă învîrt în jurul lucrării turnate din bronz, în căutarea semnăturii autorului. Nu găsesc, dar constat că portretul este o coajă, pe dinăuntru gol. Revin la chip. Nu-l recunosc pe Brâncuși! Am același deja vu, cu Leonardo din memorie. Cad pe gînduri. Cum funcționează memoria vizuală, cum recunoaștem chipurile, persoanele, toată informația care ne este furnizată prin intermediul ochilor? „Procesorul” meu mental refuză identificarea cu Brâncuși. Poate și pentru că nu știam că el, maestrul înnoitor, a revenit în curtea de la Mavrogheni, doar că sub formă de monument...Știam că a cîntat aici, cînd era student la Belle Arte în București. A fost psalt. Prezența monumentului aici asta-și dorește: să ne reamintească că Brâncuși a fost un om al bisericii. Un mic slujitor al lui Dumnezeu. În ierarhia bisericească psalții ocupă treapta cea mai de jos. Pe treapta asta a rămas și după ce s-a stabilit la Paris, adică a continuat să psalmodieze, smerit, la biserica românească. 

Nu l-am recunoscut pe Brâncuși. Dar cred că a fost un bun creștin. Un autentic creștin. Iar calitatea asta a lui, lăuntrică, duhovnicească, se regăsește, cred, și în opera lui esențială. Depinde însă de cine și cu ce grad de pricepere o comentează & o interpretează. Personal cred că bustul lui Brâncuși nu are decît o legătură meteorologică cu Brâncuși, ci mai ales cu alchimia plastică și atît de rugoasă a Silviei Radu & chiar cu cea a lui Vasile Gorduz. Îmi vin în cap busturile celui din urmă: Mircea Eliade, Petre Țuțea, Ioan Alexandru...Silvia Radu a continuat această galerie. A închis-o. Cu chipul celui mai important sculptor al acestui neam: Constantin Brâncuși. Devenit un idol pentru toată seminția românească. Dar care neam nu i-a dedicat pînă acum niciun muzeu, niciun loc în care să te lămurești cine a fost și de ce este important pentru noi! Pînă și Cumințenia Pămîntului așteaptă să i se decidă soarta! Pînă mai ieri putea fi văzută la Muzeul Național de artă al României.

Busturi avem, străzi avem. Encore, Brâncuși, again! Nu-l avem pe Brâncuși, duhul lui Brâncuși, duhul operei lui este în altă parte...   

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires