Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

16 avril 2016 6 16 /04 /avril /2016 00:21

Întrucît nu am mai fost pe la Chișinău de cîteva luni bune, din toamnă tocmai, eram curios să observ fața orașului natal!În pofida primăverii, care este perioada primenirilor, capitala Moldovei este mai sumbră și mai tristă ca niciodată. Nu mă refer decît la aspectul și curățenia orașului. Primul arată tot mai jalnic, cealaltă strălucește prin deloc nobila-i absență...

Ceva totuși mi-a atras atenția în chip deosebit, bucurie de moment pentru ochiul meu profesional. Este vorba de o serie de panouri care găzduiesc reproduceri după picturi din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei (mnam). Despre această instituție am scris de repetate ori, cel mai recent a fost consemnarea momentului în care milionul României a venit să salveze mnam dintr-un impas dubios, în care se afla de prea mulți ani.

Acum mnam a împrumutat imaginile a 50 de lucrări de pictură, „pentru a promova valorile estetice ale picturii moldovenești”, asta aflăm de pe pagina oficială a proiectului #UnArtOraș.

Frumos pînă aici. Dar haideți să vedem și să pătrundem dincolo de perdeaua flască a intențiilor și a formulărilor hei-rupiste. Se știe că anume comerțul a jugulat arta secolului XX, de aceea am toate rezervele să mă încred în bunele intenții ale acelora care susțin că le conferă panourilor de publicitate din spațiul urban o nouă funcționalitate: promovarea esteticului. Să ne înțelegem, publicitatea nu s-a născut la Chișinău, nici nu trăiește neapărat în acel oraș. Iar folosirea artei ca materie de promovare, diversiune și manipulare nu e deloc o noutate. S-a mai văzut, se mai știe. În cazul concret al acestei companii mă deranjează cîteva chestiuni. Punctual.

1. Alegerea artiștilor, în care s-au melanjat mediocritățile (nu dau nume, ca să nu creez animozități sinistre) cu artiștii cu adevărat importanți ai acelui spațiu pictural. Salata astfel obținută este în favoarea unora, și complet dezavantajantă pentru alții; amară pentru anumiți comeseni, și dulce pentru restul;

2. Lipsa oricărei informații cu privire la artist, indicîndu-i-se doar numele. De unde să știe trecătorul cine este sau au fost, să zicem Mihail Grecu, Inessa Țîpin sau Eugenia Maleșevschi (aici chiar avem o spinoasă problemă. Pe ditamai bulevardul central al Chișinăului, apare o imagine după o lucrare a acesteia din urmă - o remarcabilă pictoriță ale cărei picturi ar face cinste oricărei colecții de prim rang din lume - iar numele său, la ea acasă, apare schimonosit: Malașevschi!)?;

3. Cine și cui s-au achitat drepturile pentru reproducerea publică a acestor 50 de artefacte? Poate că puțină lume știe, dar deținerea de către un muzeu a unei opere de artă, nu-i conferă acestuia automat și dreptul la reproducerea lui, oricînd și oriunde. Deținerea definitivă sau custodia unui bun cultural nu e totuna cu dreptul de proprietate asupra imaginii acestuia. Mai simplu: dacă nu există un act scris în acest sens de la autor sau de la deținătorii drepturilor de moștenire - avem o mare problemă!; 

4. Cine a curatoriat acest proiect nu era prea informat asupra istoriei acestui gen al artelor plastice, din moment ce l-a omis (poate cu bună știință?) pe unul dintre cei mai importanți plasticieni ai acestui spațiu: Moisei Gamburd (1903-1954). Anume acesta este artistul care prin opera sa a făcut joncțiunea, sau mai exact trecerea de la arta burgheză, interbelică, spre cea realist socialistă, postmodernistă, conceptualistă etc. Ei bine, dacă Gamburd putea fi omis din motive de naționalitate, cum s-ar putea atunci explicita sau justifica punerea la index a unui uriaș al picturii autohtone, anume a lui Pavel Șilingovschi (1881-1942)? Este în opinia mea poate cel mai metafizic și profund pictor al spațiului basarabean; 

5. După ce că datele informative sunt fruste și sumare, mai sunt și complet eronate. Un singur exemplu. Tot la intrarea principală în Grădina Publică, ca pandant al panoului pe care era reprodusă lucrarea Portret de femeie (#31), a Eugeniei Maleșevschi, apărea lucrarea Anei Baranovici, Amiază (#36), doar că în loc să se scrie că pictura a fost realizată în 1960 - în plin realism socialist moldovenesc - campania publicitară ne anunță anul 1910, adică anul în care viitoarea artistă împlinea 4 ani, aceasta fiind născută în îndepărtatul 1906. Mai erau zece ani pînă la nașterea mișcării DaDA;

În cele din urmă doresc să conchid că, în loc să aducă lumea la muzeu, o astfel de campanie, prost gîndită, neprofesionist realizată, incoerentă, folosind doar tactica promovării detergenților sau a pneurilor - va îndepărta lumea și mai mult de adevăratele valori, tocmai în anul în care mnam are cea mai mare nevoie de vizitatori, de vizibilitate, de o mai bună așezare pe barca intrării în normalitate. 

În esență, #UnArtOraș este o publicitare subliminală la deschiderea în perspectivă a mnam, doar că harababura aceasta a fost încropită, în opinia mea, cam după ureche...Aș vrea să greșesc, să nu am pe termen lung dreptate, să ajung să-mi pun cenușă-n cap. Dar în acest moment convingerea mea s-a formatat în gîndurile deja expuse.        

 Foto: © vladimir bulat, aprilie, 2016

Foto: © vladimir bulat, aprilie, 2016

 Foto: © vladimir bulat, aprilie, 2016

Foto: © vladimir bulat, aprilie, 2016

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze Pamflet ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Vladimir B. 17/04/2016 22:56

@Paul Leibovici,
eu zic că nu imaginile sunt importante, ci miza pentru care acestea sunt expuse, arătate, reproduse, multiplicate; iar setul întreg de picturi este de găsit la http://unartoras.md/
Dacă ajută la formarea unei păreri, be my guest!

Paul Leibovici 17/04/2016 10:15

Sunt prea puţine fotografii pentru a-mi forma o părere.Expediază mai multe şi mai clare.Fiind în materie m-ar bucura să pot comenta.Paul