Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

10 mai 2016 2 10 /05 /mai /2016 15:43

Ismail Kadare m-a făcut să vizitez Shqipëria, adică Albania; de fapt, proza lui care respiră aerul Mediteranei, asezonată cu miturile vechilor iliri, a tradițiilor montane, la fel de greu de asimilat, cum e și peisajul în care acestea s-au născut și poate mai trăiesc. Albania e o țară montană, cu un relief dur, pe alocuri de nepătruns, de neescaladat. Mai bine te întorci, decît să te ambiționezi să treci prin anumite locuri, atît de aride sunt anumite zone ale acestui teritoriu care a făcut parte din Imperiul Otoman din secolul al XV-lea, pînă în 1913, cînd pe ruinele colosalului imperiu, care se năruia pe zi ce trecea, s-a proclamat Principatul Albanez, abolit la scurtă vreme...

Dar nu cutez a vorbi despre istoria albanezilor aici, a strămoșilor acelor arnăuți, care erau ostași de încredere la curțile Țării Românești, atît de ferchezuiți și sprinteni, pe care-i mai putem admira în uzatele fotografii ale finalului de secol XIX, cînd ei aveau încă țara ocupată. Voiesc a spune cîte ceva despre un fiu al acestui neam, adevărat rapsod al epocii postbelice albaneze: Ismail Kadare (născut în 1936, la Gjirokastra). Despre orașul său natal autorul însuși spune: „Erau momente cînd orașul acesta se credea mai deștept decît toată Albania la un loc”. Urbea urîtă și dușmănită de toți vecinii, iar Kadare citează „cronicari ocazionali” care „vedeau motivul dușmăniei în grandomania caselor cu etaj, unde sătenii bănuiau că huzuresc cuconișele de la oraș”...Pentru a înțelege astfel de judecăți, trebuie să fi pășit pe ulițele povîrnite, pietruite și dure ale acestui oraș, Gjirokastra. Un oraș neasemuit, împăîmîntător, pitoresc, decăzut și semeț deopotrivă. Acțiunea romanului Cina blestemată (Darka e gabuar) are ca scenă anume străzile, casele, cetatea și oamenii acesei localități înconjurate de munți, de duritatea peisajului pe care tocmai l-am evocat.

Kadare revine după mulți ani în „nemuritorul oraș cenușiu”, în scena căruia plasase trama narativă a romanului Cronică în piatră (ed. Univers, B., 1983, tradus de același neobosit prieten al lui Kadare, filologul Marius Dobrescu). Kadare a făcut studii de literatură la Moscova, iar Marius Dobrescu a studiat albaneza la Tirana, în anii dictatorului Enver Hoxha. Aceste detalii i-a marcat pe ambii. În feluri diferite.

      

coperta ediției românești a cărții @ foto: vladimir bulat

coperta ediției românești a cărții @ foto: vladimir bulat

Cronica în piatră s-a transformat după aproape patru decenii - în Cina blestemată, cu același Gjirokastra în fundal și în prim-plan, în care am regăsit cumva aceeași atmosferă funestă, sumbră, frisonantă, simandicoasă totodată prin relațiile dintre personajele pe care le descrie. În noua nuvelă, recent apărută, La Poupée, Kadare evocă din nou orașul natal. A făurit o trilogie dedicată orașului natal, înainte de a adormi, și a nu mai scrie?

În Cina blestemată avem o fabulă cît se poate de simplă (în raport cu scrierile sale anterioare), dar tocmai frugalitatea acesta, la capătul celor 200 de pagini, îți lasă sentimentul că ai vizitat un cavou enorm, într-o mohorîtă zi de noiembrie...cei doi Gurameto, cel mare și cel mic, par să fi fost niște stafii, spectre, fanstasme, ca și întreaga cină oferită de Gurameto, grosse doktor, amicului său german, în calitate de ocupant în acel moment, în Rruga Varosh, 22 - colonelului Fritz von Schwabe. Întreaga narațiune închipuită cu talent octogenar de Kadare palpită în jurul morții (de altfel compoziția Fata și moartea de Schubert este evocată de cîteva ori în paginile nuvelei), a duhului acesteia pe care-l semănau, în chip sanguinar și profesionist de la Tirana la Ulan-Bator - ucenicii școlii NKVD de la Moscova, care purta numele celui care a înventat această mașinărie, Felix Dzerjinski.

Ei bine, în plin al doilea război mondial, Gjirokastra este eliberat de ocupanții italieni, și în urbe își face apariția o garnizoană a armatei germane, care-l avea în frunte pe amintitul colonel. Acesta a pretins că năzuia să-i facă o vizită caramaderească fostului său prieten, Gurameto, grosse doktor. Cum albanezii nu i-au primit tocmai cu brațele deschise pe germani, aceștia din urmă au recurs la represalii, luînd ostatici numeroși orășeni, de toate felurile. Chermeza dată de doctor în onoarea colonelului s-a încheiat cu un somn de moarte al tuturor participanților, parcă otrăviți cu cea mai delicioasă poțiune (pag.63-64). Nimeni nu a știut după aceea, în afară de cei aflați în casa lui Gurameto, ce anume s-a negociat, cumpărat sau vîndut în acea noapte, doar lungi bîrfe, presupuneri, ipoteze și folklorul urban au proliferat multă vreme încă, pînă la schimbarea vremurilor.

Oamenii acestor vremuri noi se vor interesa mai în amănut de acea noapte, de acea enigmatică cină a anului 1943 - împingîndu-i pe cei doi Gurameto în cumplita și baladesca Grotă Shanishaia, construită pe vremea somptuosului vizir Ali Tepelena - spre torturi, siluire, interogatorii, amenințări, umilințe, moarte. Întregul arsenal, medieval, al mutilării demnității umane, a conștiinței, rușinii, responsabilității, onoarei, l-au aplicat cei doi anchetatori albanezi, contra doctorilor Gurameto. Dar nu au aflat nimic semnificativ! „Fiii lui Stalin sunt cei care vor însîngera lumea...Pînă se vor prăbuși catedralele și, odată cu ele, bogătanii și femeile lor luxoase...”(pag. 181) - acesta era pînă la urmă obiectivul lichelelor Moscovei, de a șterge trecutul, precum și pe oamenii săi, cei care-l întruchipau, îl perpetuau, îl făceau să aibă noimă, strălucire și înțelepciune.

Întreaga poveste pusă la cale de Kadare este, de fapt, o nălucire. O construcție atît de măiastră, încît nici pînă la ultimul cuvînt nu-ți dai seama, dacă ficțiunea plămădită de autor are totuși punți de tangență cu vreo realitate, sau scriitura a vrut ca totul să aibă aerul unei reverii, fantasme fotonice, proiecția acelei lumini pe care o numim, de regulă, aurorală. Cînd nu e nici noapte, nici dimineață...încercăm să ne obișnuim ochii cu acea lumină, minute, tot astfel cum percepția noastră se agață frenetic de cuvinte, fraze, sensuri, căutînd o logică rectilinie pînă la urmă, care se scurge, iute, ca apa prin pîlnie. Duhul morții stăruie, în romanul Cina blestemată, precum o ceață persistentă, inflexibilă, dură precum sunt pietrele strămoșești de pe ulițele din Gjirokastra. Acestea rămîn a fi singura certitudine...          

o stradă din Gjirokastra @ foto: vladimir bulat, 2009

o stradă din Gjirokastra @ foto: vladimir bulat, 2009

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare Diariu
commenter cet article

commentaires

trecator 10/05/2016 22:04

Brilliant.
It's a political, social and aesthetic statement!