Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

12 mai 2016 4 12 /05 /mai /2016 09:05
„Huĭetul timpului”, de Julian Barnes

Acest autor britanic care se cetește mereu pe nerăsuflate, a oferit recent un soi de biografie ficționalizată a marelui compozitor sovietic Dmitri Dmitrievici Șostakovici (1906-1975), poate cel mai colosal artist al epocii socialiste de oriunde. Pînă să ajung să parcurg textul lui Barnes, mă voi referi doar la două aspecte, pe de o parte, la cel al bornelor temporale alese de autor, în jurul cărora l-a analizat pe Șostacovici, cel care avea să moară de cancer în cea mai gri și stagnantă epocă a fostului URSS. Oarecum formal și aleatoriu Barnes alege să graviteze în jurul a trei date, la care îl țintuiește și pe protagonistul scrierii sale: 1936 - momentul în care începea marea teroare, tînărul (sau deja maturul?) autor al operei Lady Mackbeth din uezdul Mțenski (1934) și al Simfoniei a 4-a, a așteptat o noapte întreagă la ușa liftului, în așteptarea arestării sale, deoarece opera sa a fost virulent criticată într-un articol, intitulat Zgomot în locul muzicii; 1949 - augustul compozitor revenea de la New York, în care s-a bucurat de un triumf total, și unde a beneficiat de onorurile unui star, cum numai americanii știu să-și cinstească vedetele; 1960 - momentul tardiv în care Șostakovici intră în patridul comunist al URSS. Fiecare dintre aceste elemente biografice este împovărat de meditații profunde, sumbre, apăsătoare și moralicește epuizante din partea marelui artist. Pînă la urmă, e greu să mai judeci cu burgheză detașare, acum cînd am pășit în al doilea deceniu al secolului XXI, deciziile unui uriaș creator de bunuri simbolice, luate atunci, în era stalinistă, și ulterioară acesteia, formulate de un om care nu a dat bir cu fugiții, care nu a emigrat într-o țară mai sigură pentru integritatea sa etică și fizică, ci a înfruntat toate aceste drame interioare, auto-impuse pînă la urmă, lacerante și deloc dulci. Șostakovici a trăit cu convingerea fermă a unei lupte a socialismului roșu împotriva nazismului brun, care e o marotă ultra-stîngistă pînă la urmă, și care a crezut în anumite valori, pe care astăzi le repudiem fără a le înțelege, le demonizăm fără a le fi priceput vreodată, temeinic și asumat, resorturile și tîlcul. E ceva care ne scapă pînă la urmă, se prelinge printre degete și minți. Ca un implant, care nu ne priește. 

Intenționat am folosit arhaismul huiet în loc de zgomot, care face parte din titlul romanului dedicat biografiei lui Șostakovici, tocmai pentru a accentua redundanța perspectivei adoptate de Barnes, privindu-l pe compozitor ca pe un biet om subt vremi, și mai puțin ca receptor al creativității, legîndu-și definitiv numele, subreptice, prin scris adică, de un adevărat titan al secolului trecut, cum a fost indubitabil Șostakovici, tot astfel cum a jinduit să și-l asocieze celui care a strălucit sub numele de Flaubert (vezi: Papagalul lui Flaubert).

Acum despre coperta ediției originale, de la Johathan Cape, 2016. Este o grafică sobră, recognoscibilă, cu o reinterpretare a unei „fotografii” cu Șostakovici, furișîndu-se, cu servieta în mîna dreaptă, în spatele cuvîntului time. Este o imagine prea explicită, globalizantă, care sper din tot sufletul să nu fie preluată de editura Nemira, cînd va supune atenției noastre versiunea românească a romanului. Am căutat fotografia originală a acestei ipostaze a compozitorului, nu am găsit nimic în niciun portal dedicat vieții artistului. Este o invenție a editurii, cel mai probabil, înfățișîndu-l pe Șostakovici într-o postură de spion deghizat, căci „oamenii de bine” din acele vremuri se însoțeau mereu de o servietă, neagră și ostentativ misterioasă, imaginea căreia îți provoca îngrijorare, teamă, asta dacă scăpai cu bine de angoasa pielii de găină pe tot corpul...  

credit foto: http://classic-online.ru/ru/photo/104

credit foto: http://classic-online.ru/ru/photo/104

Partager cet article

Repost 0

commentaires