Curioasă chestiune este hazardul! Și am în cap această cugetare a lui Mallarme: „Un coup de des jamais n'abolira le hazard”.
N-aș fi crezut nici în ruptul capului că niște numere de mașină mă pot pune pe cale, să descopăr, și să meditez asupra unor lucruri care nici pe departe nu au de-a face cu nici cu mașina, nici cu plăcuța sa de înmatriculare...
M-am pomenit în fața casei, de dimineață cu o mașină garată, din acelea pe care eu le numesc tractoare urbane. Era nouă. Era neagră, lucioasă, design desăvîrșit. Un specimen auto pe care chiar și mandea, un biciclist pasionat, și pieton de profesie, n-ar cum să nu-l admire.
Desigur, că am rămas cu gura căscată luînd aminte la designul plăcuței, la cifre, la blazonul discret înscris pe ea, și la orașul în care a fost cumpărat (probabil) vehiculul: Schaan. Recunosc aici, că habar nu aveam unde se află o localitate cu o astfel de denumire, geografia pe care o cunosc nu se procesează decît prin locuri mai generale...o căutare pe google mi-a șoptit că e vorba de cea mai mare municipalitate a ceea ce se ortografiază în germană prin: Fürstentum Liechtenstein. Principatul Liechtenstein, carevasăzică.
Este un fel de domeniu privat înconjurat de Elveția, Austria și munți, e traversat de o linie ferată din est spre vest. Capitala e Vaduz, iar cel mai mare oraș - anume Schaan, care numără circa 6000 de suflete...Poate gîndesc anapoda, cîți dintre acei locuitori ai minusculului Principat folosesc trenul azi, dar atunci cînd americanul Thomas Tilleston Wells (1865-1946) a luat acest mijloc de transort de la Zuerich spre Innsbruck, în 1914, a ținut să coboare în această gară pentru cîteva minute, pentru a putea afirma că a vizitat liliputa țară.
Amănuntul mi-a fost adus la cunoștință prin intermediul unuia dintre autorii cărții Italy Invades. (Christofer Kelly), care a vizitat de curînd, pe urmele străbunicului său maternal, Liechtensteinul. Bunicul a fost chiar: Thomas Tilleston Wells.
Detaliul însă cel mai interesant este gara cea veche, avanpostul Vaduz-Schaan, o modestă construcție din lemn, din scînduri înnegrite, cernite, care azi arată ca un mic depozit, dacă nu chiar ca un fînar țărănesc, de numărul cărora mustea cîndva și Ardealul nostru...Lîngă gara primară s-a zidit cîndva una de zid, cea veche rămînînd un monument al începutului de țară, de gară, de legătură cu restul lumii, cu civilizația europeană modernă. Gara este conservată cu aspectul său inițial. Văzînd acest obiectiv, ai sentimentul că timpul s-a proțăpit în loc. În inima Europei, vremea s-a oprit. E o chestiune de nuanță abia sesizabilă.
credit foto: http://americanconservativeinlondon.blogspot.ro/2015/09/invading-liechtenstein.html
Și pentru că tot veni vorba despre o gară, nu pot să mă abțin să nu aduc în discuție în acest context minunata și foarte instructiva carte a lui Toader Popescu, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Simetria, București, 2014. Este o amplă istorie a dezvoltării insfrastructurii feroviare din România modernă, acoperind o perioadă dintre primele schițe de dezvoltare a acestui „monstru” al modernității (cartea lui Alessandro Baricco, Castele de furie, este un superb omagiu poetic, adus trenului alergător pe șine), pînă la primul război mondial.
Autorul structurează cartea în trei mari capitole: Teritoriul, Orașul, Gara, apoi un șir de anexe completează această istorie cu date de arhivă, bibliotecă, studiu comparatist etc. Chiar și o răsfoire a acestui somptuos album ne arată cît de ramificată, dezvoltată și complexă rețea feroviară a avut România modernă, și cît de mare era diversitatea de gări, halte și stații - majoritatea dintre acestea ridicate din piatră. Unele adevărate capodopere arhitecturale. Nu am găsit în cuprinsul acestui volum nici măcar un exemplu atît de precar, cum e edificul vechii gări din Schaan, fapt că România își permitea atunci să construiască temeinic, arătînd că e o țară ce investește în viitor, că e în pas cu revoluția tehnico-industrială.
Aruncătura de zar a fost pentru mine plăcuța mașinii, înmatriculate în îndepărtatul Schaan, dar această întîlnire frugală, mi-a prilejuit o gamă largă de asociații, gînduri, conexiuni și plăcerea întîlnirii cu istoria lumii, cea care trăiește din cuceriri, însemne, căi ferate, patrimoniu cultural. O chestiune de nuanță, de curiozitate, o clipă care conectează scurgerea abstractă a timpului, transformîndu-o în narațiune, într-un veritabil exercițiu al minții.
