Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

30 août 2016 2 30 /08 /août /2016 11:01
„Voyage d’Italie ou Dissertations critiques, historiques et philosophiques sur...”

Apărută sub oblăduirea și grației atentei cercetări a istoricului literaturii franceze, Maurice Lever, cartea aceasta a suprins pe multă lume, apărînd de-abia în 1995. Marquisul de Sade murise în 1814, nelăsînd în urma sa o faimă de călător prin geografii și spații culturale, ci doar de voiajor în ale abisurilor sentimentale și trupești. Tocmai patima aceasta l-a și mînat de cîteva ori în Italia vecină, spre a se refugia rapid de prigoana justiției, a poliției franceze, care veghea la „morala” concitadinilor.

Se pare că scrierea aceasta a debutat pentru de Sade în 1776, cînd se exilează în Italia, și unde-și dă seama că lumea aceea îi oferă un bogat material literar. Poate că gîndul acesta-i și dictează pomposul titlu al cărții sale -Voyage d’Italie ou Dissertations critiques, historiques et philosophiques sur les villes de Florence, Rome, Naples, Lorette et les routes adjacentes à ces quatre villes. Ouvrage dans lequel on s’est attaché à développer les usages, les mœurs, la forme de législation, etc. tant à l’égard de l’antique que du moderne, d’une manière plus particulière et plus étendue qu’elle ne paraît l’avoir été jusqu’à présent. - , care va vedea lumina tiparului peste mai bine de două secole. 

Ei bine, un capitol aparte îl ocupă în scrierea lui de Sade „obiceiurile și moravurile din Neapole”, unde autorul descrie pe larg un soi de carnaval, pe care-l numește «cockaygne», un soi de „pîine și circ” pentru acele cîteva mii de lazzaroni, cărora regele Ferdinand al IV-lea le dăruia un debușeu...Un prilej de dezmăț organizat, fulgerător consumat. De Sade povestește că în piața mare a orașului se ridica o scenă mare, grosier înjghebată, pe care se zideau stive de mîncare, piramide de pîine, pește uscat, hălci de carne de vițel, într-un soi de opulență haotică. Era prezentă și o scenografie cu valuri, alături de păstori făcuți din carton, oi, precum și cu o corabie care aducea cele necesare oamenilor simpli, săraci, lipiți pămîntului. Decorațiunea creștea pofta în cei care de-abia așteptau să se dea startul la prădăciune și dezmăț! Printr-o salvă de tun. Erau mulți care veneau să caște gura doar, dar și mai mulți dornici să se înfrupte, să se încaiere, să fure, să aibă prilejul de a scoate cuțitul din ascunzătoare...Uneori, paznicii nici nu reușeau să păzească bine obiectul ispitei, că și erau atacați! 

De Sade ne transmite că întreaga ostilitate durează cam opt minute, după care acea scenă este devastată, cotropită de haos, iar în jurul ei rămîn morții și răniții. Spectacolul este terifiant, sîngeros, dar este urmărit de regele însuși, care tronează de pe un balcon, cu vedere spre piață, dar cu gîndul ascuns că acele energii s-au declanșat în deplină siguranță pentru el, pentru familia sa. Apoi, construcția se reînnoiște, și masacrul se repetă de cîteva ori. Carnavalul durează mai multe zile...

Zglobiul francez ajunge la concluzia că astfel de manifestări le poate organiza numai un rege cu „moravuri labile”, care-l scutesc și îl absolvă de a conduce cu o mînă de fier, căruia-i este frică de fapt, de propriul popor, și de aceea se simte oarecum obligat să pună la cale sistematic aceste «cockaygne». 

Interesant de consemnat că acest cuvînt nu este deloc de origine franceză, ci de extracție veche englezească (vezi: Emily K. Yoder, "The Monk’s Paradise in The Land of Cockaygne and the Navigatio Sancti Brendani", Papers on Language and Literature, 19 (1983), 227—238), iar descrierea acestui paradis al plăcerilor, lenii și al dezmierdărilor, se regăsește și în poveștile germane, sub numele de Schlaraffenland, sau în cele olandeze: Luilekkerland.

Țara unde curge laptele și mierea” este observată și de Carlo Ginsburg, în fundamentala sa cercetare despre secolul al XVI-lea,  Brînza și viermii (1976; ediția românească: ed.Nemira, 1997), unde țăranului ascuns sub numele Scolio, din localitatea italiană Lecca, îi apar tot soiul de viziuni, iar una imaginează o „divinitate androgină”, cu „mîinile deschise și degetele ridicate”, iar din fiecare dintre aceste degete - cele zece porunci? - se scurg niște șuvoaie, care adapă ființele vii, orice suflare:

 

Primu-i de dulce miere, al doilea

de zahăr tare și lichid, al treilea

de ambrozie, și nectar al patrulea are,

al cincilea mană, al șaselea pâne cum în lume

nicicînd nu fu mai albă și ușoară,

ca pe orice răposat vesel îl face.

Bine zise adevărul un om din loc pios

că fața pânii pe Dumnezeu arată.

Al optulea-i proaspăt și alb unt,

potîrnichi al noulea, grase și gustoase,

că de-s așa din Rai ieșiră,

lapte al zecelea, și pietre prețioase-s

albiile lor către care eu năzuiesc mereu,

malurile crini și roze, aur și viole,

argint și flori și splendoarea soarelui”. (ediția românească, pag. 178).

 

Mai departe, după descrierea pitorească a acestui coșmar gastronomic-ucigător, de Sade se referă pe îndelete la familia regală, la regele care e localnic prin naștere, și la regină, care e de os german, al Casei de Austria. Face remarci asupra felul în care aceasta mărșăluiește pe Strada Nuova a orașului, la somități și orășeni de vază cu măști pe față, care împarte celor ieșiți în cale drajeuri, sticluțe cu lichior, clopoței, și alte nimicuri. Uneori, licorile sunt înlocuite cu apă, iar zahărul - cu ghips. Joaca este distracția de bază, supremă, a celor din Neapole, iar lucrul acesta îl umplea de încîntare pe de Sade, dar și de uimire. Conchide: „napolitanii sunt o națiune în formare, dar o națiune nu se formează peste noapte, nici măcar într-o singură generație”.

 

* * * * * * *  

Incredibilă este această carte de călătorii, în care accentul cade pe ființa umană, pe obiceiurile italienilor, pe gusturile lor, pe stratificarea socială, pe moralitate și jocurile specifice, pe felul în care mănîncă, se îmbracă, interacționează, la plăcerea de a fura. Un bun exercițiu pentru viitoarea operă a lui de Sade, care nu a dorit să se rezume doar la frumusețile locurilor, la operele de artă și cultură, ci mai ales la ceea ce e de evitat, de ocolit, de apreciat cu precauție și tact, în timpul voiajului în Italia.  

 

   

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare Călătorii
commenter cet article

commentaires