Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

9 novembre 2016 3 09 /11 /novembre /2016 14:15

după ce am scris 2011, la moartea artistului, un scurt necrolog, văd că lucrurile nu au evoluat în sesnul reevaluării operei acestui artist...

...au trecut 5 ani de cînd ne-a părăsit virgil preda!

acel virgil preda (1923-2011), pictorul, pe care l-am cunoscut bine, și cu care am avut îndelungi și prelungite conversații despre artă, în atelierul său din strada doamnei. era vecin cu paul radu chitic (1944-2007), criticul și dramaturgul, care m-a chemat pentru prima oară să facem împreună o emisiune de artă, la prima televiziune independentă din românia, „soti tv” (își mai amintește cineva de această „epocă de peșteră” a televiziunii, în afară de andreea esca?).

cu virgil preda am purtat poate cele mai fascinante conversații despre abstracționism, constructivism și în general despre „obiectivismul” în artă. avea dar oratoric, și cunoștințe destule ca să susțină lungi și competente prelegeri despre felul în care imaginea a „migrat” dinspre „recognoscibil” către „sensibil”, și chiar mistic...știam că era căsătorit cu o artistă maghiară, și că mergea adesea la budapesta. a călătorit mult la viața lui, și avea o bună înțelegere a fenomenelor artistice din întregul veac XX. nu vorbea doar din cărți, ci mai ales din propria experiență, din contactele pe care le-a avut cu alți artiști, de pe toate meridianele lumii. cu toate astea, a optat pentru un trai retras, modest, discret și pentru o artă etică. da, pictura lui era mai presus de orice cu încărcătură etică, nu pentru că esteticul îi era străin, ci pentru că-l considera „decorativ”, un adjuvant ne-necesar al actului artistic. onirismul său plastic era de natură esențialmente etică, nu concepea niciodată să fie altceva pe pînză, decît era în viață: tăcut de cele mai multe ori, modest, precis, exact în formulări, riguros, cu mintea descleștată...

din păcate, pe vremea aceea cînd l-am cunoscut, nu aveam aparat de fotografiat pe care-l să-l port după mine tot timpul, cum fac azi, prin urmare, arhiva mea nu a conservat decît foarte puține dintre picturile sale aproape „anahoretice”; am ales dintre acestea una, care prin suplețea ei, prin rafinamentul grafic și cromatic, esențializate, vorbește infinit mai mult despre pictorul virgil preda, decît acele cîteva fraze pe care am reușit să le formulez, acum la 5 ani de cînd doar arta lui mai este printre noi, nu și făuritorul acesteia.

îmi voi aminti cu multă simpatie și respect de suplețea și căldura cu care mă primea, și de felul în care vorbea despre lucrurile care cu adevărat contează în artă. era un artist de talia lui paul gherasim, neîndoielnic, doar că nu a creat în jurul său un mediu, o comunitate, un grup. tocmai pentru că era absolut restras, la limita a-socialului. mi-am cîntărit cuvintele, și voi mai afirma că, în materie de pictură, virgil preda este cel mai important experimentalist al artei românești postbelice.

 

 

lucrarea se numește „semn”, și este din colecția criticului pavel șușară & a galeriei Arina Susara, mai exact, „colony art”.
foto@ vl.b.

 

în-„semnele” lui virgil preda

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri Simeze
commenter cet article

commentaires