În toamna lui 2013 se stingea la Barcelona una dintre pictoriţele care şi'au marcat epoca încă de la vîrsta juneţii, şi care şi'a trăit lunga sa viaţă într'un soi de anonimat. Ángeles Santos Torroella, căci despre ea este vorba, s'a născut în 7 noiembrie 1911, la Portbou, mica localitate catalană, de la graniţa cu Franţa, unde în 1940 avea să se sinucidă marele gînditor german Walter Benjamin.
Tînăra Ángeles debutează în 1929, cu imensa lucrare Un Mundo, pe care o expune la Salonul de toamnă, iar în 1931 are o personală la Paris, după care suferă o cădere nervoasă, şi se lasă de pictură, astfel că orice mai picta, distrugea. A stat săptămîni întregi într'un sanatoriu de boli nervoase, după care se lasă peste numele ei tăcerea, uitarea...
Tot în 1929 pictează lucrarea La Tertulia, în care apare un grup de patru femei, fiecare dintre acestea aşezate în poziţii oarecum nefireşti, dezinvolte, antrenate într'o discuţie literară, se pare, una privind direct spre spectator, două avînd nişte foi în mîini, iar cea din urmă, sprijinită în coate, ţine cu stînga o ţigară fumegîndă. Este o compoziţie care arată un nou statut al femeii, pe cale de a se emancipa, o manifestă reacţie la falusocraţia care domina lumea de după consumarea primului război mondial. Acestă lucrare vine cumva să completeze ecoul produs de celebrissimul portret al jurnalistei şi poetei Sylvia von Harden (1926), semnat de expresionistul Otto Dix. Pentru mişcarea feministă a Europei acest portret a devenit un soi de obiectivare plastică a ceea ce Sarah Grand avea să numească "New Woman".
Privind cele două tablouri, la substratul ideologic care le'a hrănit, mai ales ulterior, decît la momentul apariţiei acestora, nu poţi să nu te întrebi: cum o jună şi foarte talentată catalană a ajuns să exprime, dintr'o îndepărtată fundătură de lume, idei care erau în plină ascensiune şi forfoteau în marile metropole? Este o similaritate împrumutată, sau pur şi simplu ideile pultesc în aer?
Otto Dix, portretul jurnalistei şi poetei Sylvia von Harden (1926), Musée National d'Art Moderne, Centre Georges Pompidou
„Copilul teribil" al picturii catalane s'a căsătorit în 1936 cu pictorul Emilio Grau Sala (1911-1975), cu care a plecat la Paris. Dar se întoarce de acolo singură, şi petrece o perioadă cu părinţii săi, reapucîndu'se de pictură, de data asta sub influenţa stilistică a soțului său, un pictor de orientare post-impresionistă şi fauvistă.
Nimic însă din verva şi elocinţa plastică a debutului nu se va mai regăsi în opera ulterioară a artistei, iar relevanţa ei în contextul picturii catalane ajunsese quasi-nulă, pînă în anii 2001 şi 2003, cînd două mari retrospective, la Valladolid şi Barcelona, au readus-o în centrul discuţiilor.
Se păstrează și persită în continuare un mister, cum de lucrarea La Tertulia a putut apărea în imaginaţia unei artiste de nici 18 ani, iar acesta poate fi doar în parte elucidat, dacă e să ne luăm după spusele ei care, după multe decenii de la apariţia acelor două tablouri care i'au germinat faima, ar fi spus: "Se pare că m'am născut pictoriţă şi am fost inspirată de lucrurile despre care citeam". Este imposibil să o contrazici, în absenţa unor date concrete în susţinerea acestei operaţiuni!
Ángeles Santos, La Tertulia, 1929, Museo Nacional Centro de arte Reina Sofia, Madrid
