Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

15 septembre 2017 5 15 /09 /septembre /2017 01:19

Bulgaria este țara în care te duci ca acasă, chiar mai mult decît te-ai reîntoarce în Moldova transpruteană, să zicem. Poate că lucrul acesta au vrut să-l afirme cu vîrf de măsură cei care au decis includerea noastră frățească în comunitatea europeană (așa-numita uniune europeană!). Bulgaria are un duh asemănător cu al nostru, și asta dincolo de apartenența noastră comună la creștinismul ortodox; din acest punct de vedere există diferențe majore, dictate în primul rînd prin încingerea lor ca spațiu spiritual și politic în mantia Imperiului Otoman. Ortodoxia în Bulgaria a avut greu de suferit de pe urma secolelor de asuprire turcă (care a durat peste patru secole); în al doilea rînd, vecinii noștri au fost un satelit al fostului imperiu sovietic, fiind în același rînd, un stat cu deschideri mai largi către lumea apuseană, decît eram noi, cei de la nord de Dunăre. Totuși, un anume „topos” mai ales urban, ne face foarte asemănători, la fel de traumatizați încă de trecutul socialist, egalitarist, cu planificare centralizată.

Cît de asemănători suntem cu vecinii noștri o confirmă filmul Ralitzei Petrova, Безбог / Godless (2016). Reprezintă un soi de neorealism contemporan, din a cărui atmosferă glacială, frisonantă, ieși anevoie, sacadat; parcă înghiți cu noduri o vreme... Avem de-a face cu o dramă articulată de niște personaje închistate în propria dezumanitate, iar titlul filmului ne sugerează, că sunt amorțite în lipsa lui Dumnezeu. Cea pe care o vedem adesea-n prim-plan este Gana, o îngrijitoare la bătrîni singuri, dezechilibrați, simpli, dar nostalgici, unii. Gana înaintează de la o locuință la alta, deschizînd uși, administrînd pastile, făcînd masaje, schimbînd scutece și lenjerie, vorbind puțin, sec, plictisit, sastisit. Fizionomia ei este a unei măști, iar oboseala a unui măgar de tracțiune. Urcînd greoi în duba cu care se deplasează, ducînd pe umăr o geantă șleampătă, ea nu are nimic feminin, grațios, atractiv. Este la fel de doborîtă de viață ca și pacienții pe care-i vizitează, pe unii zilnic, pe alții - cînd se nimerește; lucrează pentru o firmă de asistență socială, iar de acolo mai și fură morfină, iar de la cei asistați - actele de identitate, pe care prietenul ei, Aleko, le dă mai departe (contra cost, desigur) unei grupări infracționale, care este mînă în mînă cu organele de poliție. Uneori Gana își vizitează mama, și ea singură, temătoare și posesoare a unui apartament de bloc, apăsător și acesta ca și toate cele cărora Gana le mai calcă pragul. Orașul în acest film este însuși un personaj: cu blocuri hidoase, jupuite, înalte și fără încălzire, cu betoane monotone, cu șosele necurățate de zăpadă, sparte, prost luminate, cu oameni puțini pe străzi; și chiar dacă e la poalele muntelui, urbea aceasta (apare o plăcuță cu denumirea acestuia: Vratsa) este lipsită de orice urmă de pitoresc al orașului submontan. Gana deambulează prin el ca printr-o mlaștină, și parcă simțim cum tina acesteia o trage în jos, o suge și o mutilează...

Dar, un fel de „metanoia” se produce la de la un moment dat încolo; Gana asistă la repetiția unui cor de amatori, care învață cîntarea liturgică, repetii care se au loc într-o sordidă sală de sport. Psalmodierea aceasta are darul să-i trezească cumva Ganei conștiința adormită sau anesteziată de morfină, astfel se atașează de conducătorul corului, de Yoan, pe care-l întreabă, în lift, dacă crede în Dumnezeu. El, care a fost o victimă a regimului sinistru comunist, nu mai crede în nimeni și nimic, decît în sine însuși! Blazat, renunțînd la orice luptă sau răzbunare, își poartă pașii doar între casă și acel cor de amatori; iar în ultimă instanță acesta moare, în timp ce Gana nimerește în aceeași mașină cu ucigașii, care la începutul filmului fugeau de la locul faptei, după ce au trimis pe lumea cealaltă pe cineva care le-a stat în cale. În mînă are un pumn de pastile...cam prea multe pentru a-i face bine. 

De fapt, «Безбог» este un topos, o denumire de munte, care s-ar traduce prin această sintagmă cumplită: «FărăDumnezeu», loc unde oarecînd un preot și-a condus turma duhovnicească, spre a se ascunde de turci, ca să fie fie astfel mai aproape de Dumnezeu, iar în acea ascunzătoare ienicerii au și căsăpit întreaga adunare. Locul devenise proscris, funebru, era sinonim cu părăsirea de Dumnezeu. Iar dacă El nu era în vîrful unui munte, cum putea să fie prezent la poalele acestuia?

Ralitza Petrova proiectează legenda asupra unei neașezate realități post-comuniste, o suprapune peste aceasta, arătînd sumbra degradare a omului contemporan, care-și cîștigă sordida existență din suferința aceluia mai slab, mai neputiincios, mai bolnav, iar lumina maladivă care îmbracă imaginea acestui film nu mai lasă nicio șansă speranței, reversibilului. Pentru că într-o lume fără Dumnezeu nu mai rămîne nimic care să-și atingă împlinirea, certitudinea, răbojul. 

Filmul acesta al Ralitzei Petrova este o cronică socială și morală sumbră, nemiloasă,  lacerantă chiar, este ca un jăratec care se așează pe o rană deschisă, producînd mai mult o rafală de întrebări de natură existențială, decît niscaiva răspunsuri; dar e clar să sunt lucruri despre care trebuie să se vorbească, să fie întinse pe tapet, căci omul se obișnuiește cu răul, și starea aceasta tinde să devină „firească”...purgatoriul submontan se năruie în umbra stîncilor!  Tenebrele unui Caravaggio revin, peste secole, printre oameni!  

  

Purgatoriul submontan

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque Radicalisme
commenter cet article

commentaires