Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

12 avril 2018 4 12 /04 /avril /2018 12:14

Acesta este un citat din părintele Constantin Coman, care într-un articol despre ferestrele bisericilor, ne explică cum putem vedea lui lui Dumnezeu (prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realității, ed. Bizantină, 2007).

 

Mi-am amintit de acest articol în contextul unei discuții despre ferestrele înguste ale bisericilor răsăritene...

Vechea mea prietenă, Ligia, m-a întrebat, ieri (24 august, 2016), la imaginea de mai jos așa: „ce reprezinta acest orificiu”? I-am răspuns simplu: Este fereastra absidei altarului. Dar răspunsul meu se cere a fi ceva mai complex, îmi dau seama. Pentru că dacă vom înțelege mai bine funcția acestui tip de deschidere, nu vom mai greși, cînd afirmăm că zidirile de azi - cu puține, dar notabile excepții - au o mare problemă cu prea multă lumină în interior. Ferestrele prea mari sunt inutile unei biserici în care se slujește Sfînta Liturghie, căci misterul liturgic nu trebuie „melanjat” cu lumina de afară, cu vacarmul, vederile, grijile de dincolo de zidurile ei. Dacă ne uităm la acest detaliu arhitectural la bisericile importante, indiferent de mărimea lor, și geografia în care au fost ridicate, deci de la Sfînta Sofia din Constantinopol, la mult prea umila bisericuță din Dobrăvățul moldovenesc, și de la Ravanica, Priboi și Decani, în Serbia, și multe alte exemple minunate ale Răsăritului ortodox, vom vedea că ferestrele sunt mici, înguste, de-abia dacă „sparg” zidurile care le conțin. Parcă se tem să o facă...În tradiția ortodoxă și ferestrele sunt umile, smerite, vagi, sfioase! Mai avem ochi să vedem astfel de amănunte, care numai întîmplătoare nu sunt? Să deschidem ochii, pentru a vedea lucruri mici, dar atît de grăitoare...

Apostolul Pavel, în Epistola întîia către Corinteni, ne spune că lumea lui Dumnezeu o vedem acum „ca'n ghicitură”, ca apoi să ni se deschidă, „atunci, față către față”. „Atunci” = cînd vom fi în Împărăția Cerurilor. Ni se vorbește odată în plus, că suntem între lumi, între cea trecătoare, limitată în timp, pieritoare, și cea veșnică, unde nimic nu trece. Pînă și ferestrele mici ale bisericilor vechi ne vorbesc despre asta.

În chip magistral găsim explicații în eseul amintit mai sus, al părintelui Constantin Coman, publicat inițial în Vestitorul ortodoxiei, în 2006, și reluat în magistrala sa carte despre Ethosul ortodox: „prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realității”. Iată teza acestui articol: „La biserici ferestrele sunt mici pentru a se limita comunicarea cu lumea de afară”. Și mai încolo: „Intrat în biserică, credinciosul este chemat „să se lepede de toată grija cea lumească”, pentru a se putea apropia de o altă lume, de lumea lui Dumnezeu”, ibidem, pag. 13. Un alt argument al necesității de a împuțina lumina este și aceea a ochiului deosebit de sensibil la aceasta, la influențele pe care le poate purta: „Ochiul sau vederea este organul și simțul prin care omul este scos afară din sine și se agață deseori ierecuperabil de nesfîrșitele chipuri ale lumii acesteia” - ibidem, pag. 16.

foto: vladimir bulat. fereastra altarului bisericii mănăstirii Poganovo-Dimitrovgrad, Serbia, 2016.

foto: vladimir bulat. fereastra altarului bisericii mănăstirii Poganovo-Dimitrovgrad, Serbia, 2016.

Partager cet article

Repost0

commentaires