Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

11 décembre 2018 2 11 /12 /décembre /2018 08:23

Saxofonistul britanic Andy Sheppard (n. 1957) a însemnat pentru mine, începând cu 2009, ceea ce Jan Garbarek a însemnat după mijlocul anilor 90, când l-am descoperit: o revelație muzicală de mari proporții!

Albumul care mi-a revelat un saxofonist de  mare vibrație sufletească a fost Movement in Colors (oare întâmplător?!), apărut în primăvara lui 2009. Iar piesa care m-a făcut să o ascult de ori nenumărate - La Tristesse du Roi, și iarăși nu e un accident că, în primul său album ca lider, Sheppard decide să-și intituleze franțuzește prima piesă, asta pentru că pe la mijlocul anilor 1980 artistul s-a aflat o vreme la Paris, unde a susținut concerte prin cluburi, aproape în fiecare seară. A fost o experiență teribilă, formatoare! Iar prima iubire nu se uită niciodată!

La Tristesse du Roi este o compoziție intensă, sobră, indimenticabilă. Anume de la ea a început dragostea mea pentru acest muzician. Întregul album Movement in Colors este compus din piese scrise de însuși Andy Sheppard. Trebuie spus că acesta a fost ani de zile inside musician în diverse band-uri, dar mai ales în cel condus de inegalabila pianistă americană Carla Bley (n. 1936).

Biografia lui Sheppard este bogată, poate chiar gongoric de extinsă, dar cineva, la un moment dat, l-a determinat să nu se mai risipească, și să-și concentreze talentul, dăruirea & inspirația pe proiecte mai mici, mai de suflet, să le zicem așa...Poate nu e o taină cine era acel cineva, dar nu e cazul să dezvolt aici acest subiect, pentru că el însuși ar absorbi cuvinte multe.

Iar acest lucru, al proiectelor camerale, s-a arătat cu vârf de măsură în intimistul album Trio Libero, unde alături de Sheppard apăreau basistul Michel Benita și tobarul scoțian Sebastian Rochford. Despre acesta din urmă e de spus, că l-am ascultat și văzut într-un festival la clubul Green Hours, în mai 2011. Se remarca printr-o coafură foarte specială, care-i acoperea masiv și copios chipul, dar care se putea distinge ca fiind impasibil, imperturbabil. Absolut nicio urmă de sentiment, pasiune sau implicare. Era prima oară când observam aievea un astfel de muzician, cel puțin în sfera jazz-ului. Acuratețe maximă, fără implicare! Cel puțin nu una vădită.

Iar supriza majoră în materie de Sheppard venea în anul următor, 2013, când tot la ECM Records apare albumul Trios, unde împreună cu safoxonistul se produc pe scenă Carla Bley (pian) și Steve Swallow (bass). Vorba e că Bley venea la această casă de discuri pentru prima oară, și asta după ce Sheppard a editat acolo două albume, în calitate de lider. În 2016 cei trei vor recidiva, cu discul Andanto il Tiempo, pe care încă nu l-am ascultat niciodată. 

foto: @ochiul de veghe

foto: @ochiul de veghe

În primăvara lui 2015 asistăm la lansarea albumului Surrounded by Sea, prin care se face omologarea lui Andy Sheppard Quartet, format din cameralul trio din Trio Libero, cărora li se alătură poate cel mai electronic muzician al nordului european, Eivind Aarset, prezent în numeroase asocieri muzicale la ECM Records de peste 20 de ani. E cel, despre care Sheppard zice că articulează ambianța cosmică a concertelor. Ei bine, acest lucru s-a resimțit cu vârf de măsură, cred, în concertul de aseară, de la Club Control, în cadrul evenimentelor Jazz Nouveau. 

Era prima mea întâlnire live cu muzica lui Andy Sheppard, cu sound-ul său special, impetuos, melancolic, profund, calculat, minuțios... Doar că omul care mi-a rămas în memorie, indibitabil, a fost tot Seb Rochford, care de data asta era ras în cap, ușor urecheat, cu ochi pătrunzători, cu o expresie a feței fără nicio expresie de fapt. În una dintre piesele de final ale recitalului omul nostru s-a avântat într-un solo absolut abisal, timp în care, după minute în șir, am sesizat un mugure abia răsărit al unui surâs, care părea mai mult a regret...  

foto: @ochiul de veghe

foto: @ochiul de veghe

Nici nu l-am recunoscut, inițial, știindu-l cu acea chevelure inconfundabilă, cu care l-am cunoscut cu ceva ani în urmă...era toboșarul din spatele propriei coafuri, devenite brand. Acum seamăna cu Nick Bärtsh - pianistul elvețian, care m-a lăsat fără grai, când l-am auzit prestând într-un concert la Sala cu Orgă din Chișinău...Într-un anume fel, cei doi se înrudesc ca spirit, nu doar ca înfățișare. Amândoi ilustrează un soi de detașare, care poate fi asemuită unei estetici zen. Poate e doar o speculație de moment. Dar valabilă în cazul lui Bärtsh, declarat adept al practicilor orientale. Oricum, dincolo de asemuiri, comparații & paralele, Seb Rochford rămâne un personaj al expresiei muzicale mai presus de cea facială, fiziognomică, care mulți muzicieni ajung chiar să o caricaturizeze. Și apropos de chipuri, Andy Sheppard se remarcă prin niște ochelari retro, mereu cu aceeași tunsură scurtă, cu obraji care par modificați de atâta suflat în saxofon. Pare un tip foarte blajin, rezervat un bon-viveur, un sibarit și un glumeț moderat, deloc miștocar. Un tip autentic british, care vorbește puțin, e respectuos, și face ceea ce știe la cote maxime! E muzicianul pe care-l am la suflet. Alături îl pun de Jan Garbarek, de John Surman...

foto: @ochiul de veghe

foto: @ochiul de veghe

Ar mai fi de adăogat, că cel din urmă album al celor patru muzicieni, care ne-au încântat la București, Romaria, a apărut la începutul acestui an. Au apărut câteva cronici, iar cea mai simpatică aceasta este, cred: „This quartet's easy chemistry creates a pretty soundscape both inviting and intriguing, and Romaria never loses the airy feel of a cozy reverie even at its busiest”, semnată de Geno Thackara

Chiar nu știu dacă pe la noi se mai scriu cronici de întâmpinare la la albumele de jazz, apărute în străinătate, dar eu mai simt nevoia să mă pronunț despre manifestările muzicale de mare calitate, și dacă mă simt inspirat, și de anumite albume cu muzică și, har Domnului, se fac multe în ziua de azi. Cum am făcut-o și acum, după acest minunat concert al Andy Sheppard Quartet, înfăptuit în chip strălucit în seara zilei de 10 decembrie.

foto: @ochiul de veghe

foto: @ochiul de veghe

Partager cet article

Repost0

commentaires