Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

18 février 2019 1 18 /02 /février /2019 12:42

Expoziția aceasta pe care pictorul Dimităr Peicev o organizează la al 76-lea an al vieții sale la sediul Ambasadei Bulgariei la Chișinău, nu este un eveniment oarecare. Asta în primul rînd pentru că Dimităr Peicev se identifică esențialmente cu etnia bulgară, are trei volume de poezie, publicate în Bulgaria:  „Завръщане" (2004), „И светят спомените" (2005), „Питайте вятъра" (2011), toate scrise în limba bulgară. Plus de asta, este un împătimit al sudului basarabean, numit demult Bugeac, e legat de acel teritoriu multietnic, pe care l-a pictat în culorile sale inconfundabile, date de o lumină sudică inconfundabilă; acel teritoriu a fost și mai este populat de numeroase naționalități, care conferă o și mai mare expresie fondului uman, printre care aflăm găgăuzi, ucraineni, ruși, moldoveni, bulgari; ponderea o deține acum populația ucraineană: 40%, iar bulgarii sunt în proporție de 21 % (cf. recensământului din 2001, făcut de statul ucrainean). Cândva în acele teritorii au trăit și germani, și elvețieni, și chiar lituanieni...

Dar nu statisticile sunt elementele care ne interesează aici. Dimităr Peicev e un reprezentant al culturii bulgare din Moldova, și asta e ceea ce contează cu vârf de măsură. Iar înrudirea lui prin soția sa, Tamara Grecu-Peicev, cu marele clasic al picturii transprutene, Mihail Grecu (1916-1998), ne îndreptățește să vorbim despre marea întâlnire a celor două culturi, într-o minunată familie de artiști.

Tocmai de aceea nu este deloc întâmplător faptul că și în această expoziție Dimităr Peicev a adus și 6 tablouri ale lui Mihail Grecu, iar panotarea a fost gândită de Tamara Grecu-Peicev.   

Mihail Grecu, „Peisaj de toamnă”, 1967.

Mihail Grecu, „Peisaj de toamnă”, 1967.

Lucrarea cea mai veche prezentă aici este tocmai una din 1956, și reprezintă o „Margine de Chișinău”. Aici, în acest mănunchi pictural,  Grecu este încă tributar „școlii” sovietice de pictură, cu infuzii de pictură românească interbelică. Tot în același areal vizual se înscrie și una dintre variantele seriei „Pești uscați”. (1957). 

Dar surpriza cea mare a fost oferită de prezența unei pînze pe care Peicev a restaurat-o de curînd (aceasta e o altă calitate a lui Peicev - restaurator al operei socrului său!), și care este intitulată „Peisaj de toamnă”, 1967 (vezi supra). Această simplă compoziție definește o etapă de tranziție, de la cromatica pură la dezintegrarea puristă a imaginii. Lucrarea aceasta nu figurează în repertoriul alcătuit în 2016 de către fiica artistului, într-un volum închinat centenarului nașterii lui Mihail Grecu (editat sub auspiciile Academiei de Științe a Moldovei, Institutul patrimoniului Cultural al AȘM). Prin urmare, tabloul se află la prima lui expunere, cel puțin după moartea autorului, și are menirea să arate o anumită continuitate a picturii de factură modernistă din acest spațiu cultural; or, această continuitate este asigurată și de însuși Peicev, căci anume el este veriga care duce mai departe acest lanț al unei stilistici recognoscibile, axate în special pe ideea de peisaj, dar și de natură statică. Tema nudului feminin este și el prezent, cu reveniri succesive. Piecev este unul dintre puținii autori la care tema goliciunii corpului uman traversează întreaga operă.  

Dimităr Peicev, Zi ploioasă, 2007.

Dimităr Peicev, Zi ploioasă, 2007.

Pictura din această parte a Moldovei este de factură liric-abstractă, și se caracterizează printr-o luminozitate sporită și o cromatică intensă, saturată. Paleta pictorilor de aici are mult alb, ocru, galben și ultramarin. Bej-ul pulverizat în nuanțe infinite devine un laitmotiv, uneori. Aceste fruste constatări se pot atribui și picturii lui Peicev, dar se iscă temerara și inevitabila întrebare: cu ce anume se face deosebită această pictură? Pentru a încerca un răspuns la interogația cu pricina mă slujesc de această imagine după o lucrare recentă a lui Dimităr Peicev, „Crinii din ograda atelierului”, 2018. 

Dimităr Peicev, „Crinii din ograda atelierului”, 2018. 

Dimităr Peicev, „Crinii din ograda atelierului”, 2018. 

Lucrarea debordează de gestualism, emanînd o dinamică interioară nebănuită la un artist aproape octagenar, și amintește de lucrările tîrzii ale lui Monet. Peicev rămînînd însă la fel de energic ca-n lucrările sale timpurii. Compoziția aceasta are o ritmicitate care dezvăluie o arhitectură de orizontale și curbe inconturnabile, astfel că ceea ce pare ordine se dizolvă într-un haos aparent. Rețeta lui Peicev s-ar rezuma astfel: veșmîntul coloristic „ascunde” desenul pe care-l mînuiește ca puțini dintre contemporanii noștri.

Artistul mi-a mărturist însă că i-a slăbit vederea, și că prin astfel de experimente, repetate, se supune el însuși la încercare, în tentativa de a duce pînă la capăt „cearta” dintre grafică și pictură, cu alte cuvinte, pictura lui în spatele unei cortine cromatice vibrante camuflează o armatură logică deloc explicită, ci devenită implicită. Pictorul desenează cu pensula, gesticulează în căutarea unei compoziții optime, în care să prezideze ritmul. Dar nu irosește nicio clipă senzația primară de la cele văzute. Este ingrat să vorbești despre ce simte artistul, căci simțirea lui ni se transmite într-o formă filtrată, dizolvată, secundară...Pictura lui Peicev ne face, cred, părtași la această expunere cromatică a senzației. Da, pictura lui e senzorială, dar nici raționalul nu lipsește nicidecum. Merg mînă în mînă. Pensulația lui e impetuoasă, șăgalnică, dar mereu exactă, justificată; pe lîngă asta artistul folosește și scrijelirea cu coada pensulei, se slujește și de buricele degetelor, de cuțitul de paletă; altfel spus, pasta cromatică, în relief sau plată se cere „crestată”, incizată, ordonată, strunită, estompată etc. Mai sunt încă multe de deslușit, de decantat verbal...

Dar cam asta pare a fi (sau este) „marca” creatoare a lui Dimităr Peicev.           

Dimităr Peicev, „Bugeacul meu”, 1995.

Dimităr Peicev, „Bugeacul meu”, 1995.

Dimităr Peicev, „Natură statică cu vas cu flori”, 2006.

Dimităr Peicev, „Natură statică cu vas cu flori”, 2006.

Dimităr Peicev, „Natură statică cu păretar și ulcior alb”, 2007.

Dimităr Peicev, „Natură statică cu păretar și ulcior alb”, 2007.

secvență din expoziția Dimităr Peicev, 2019.

secvență din expoziția Dimităr Peicev, 2019.

Partager cet article

Repost0

commentaires