Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

18 décembre 2019 3 18 /12 /décembre /2019 16:05

În data de 10 decembrie am vizitat Memorialul închisoarea Pitești.

 

Zi în care s-a organizat un simpozion internațional pe tema Zidului Berlinului, iar la finele lucrărilor acestuia doi artiști contemporani, cu câțiva invitați ai lor au propus un excurs expozițional, plenar însuflețit de acel loc de beton al torturii, suferinței, groazei, umilinței, fricii, dar și al metanoiei, pentru unii... 

Dacă, cum spuneam în precedentul meu text, inspirat de expoziția tandemului BINOM (februarie, 2019), „Casa Poporului” întruchipează chintesen­ța paranoidală a chindiei ceaușismului, penitenciarul Pitești reprezentase, anterior, chipul furiei dezlănțuite a bolșevismului sovietic importat, grefat cu „succes” pe nebunia anticreștină a unora și brutalitatea animalică a altora, dintre cei localnici. Ce s-a întâmplat între pereții acelui penitenciar, între 1949-1952 - întrece, cred, orice fantezie torționară medievală,
renascentistă
sau iacobină...

Pornind de la aceste cumplite premize, doi artiști contemporani, sculptorul Andrei Bălan și pictorul Andrei Mușat au propus o viziune proprie asupra ororii acelor ani, spre neuitare, spre meditație și o neîntreruptă rugăciune pentru sufletele celor răpuși de tortură, suferință, suplicii de neînchipuit, de „programul de reeducare”.
 

Inserturile „intermediale” (sonore și luministice) ale lui Dan Adrian Ionescu au adăogat, în chip percutant, dimensiunii plastice a ansamblului un + de expresivitate și emotivitate

Andrei Bălan,  „Cu capul în jos”

Andrei Bălan, „Cu capul în jos”

“Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa!

Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă!
Să nu ne pierdem speranţa!

În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”.

Aspazia Oțel Petrescu (1923-2018)

- îndemn câtre tineri

Andrei Bălan, „Dă sânge și ia Duh”, 2015

Andrei Bălan, „Dă sânge și ia Duh”, 2015

De unde am pornit și unde am ajuns, cam asta-i mirarea care te urmărește încă multă vreme după ce părăsești acel spațiu semiobscur al expoziției, al penitenciarului stins, muzeificat, dar care încă mai conservă, mi se pare, încărcătura suferinței, gemetelor, a sângelui de altă dată. Iar singura certitudine care reușește să te încălzească este gîndul la verticalitatea demnă a anahoreților trecutului, la putința lor de a lărgi limitele umanului, de a fi pentru noi ca niște faruri în universul nostru tot mai îngust, mai fățarnic, mai supravegheat de alții, mai impersonal decît oricînd. Un tărîm al minciunii generalizate.

Andrei Mușat, Pustnici, 2018-2019.
Andrei Mușat, Pustnici, 2018-2019.
Andrei Mușat, Pustnici, 2018-2019.
Andrei Mușat, Pustnici, 2018-2019.
Andrei Mușat, Pustnici, 2018-2019.

Andrei Mușat, Pustnici, 2018-2019.

Dan Adrian Ionescu, intervenții intermediale
Dan Adrian Ionescu, intervenții intermediale
Dan Adrian Ionescu, intervenții intermediale
Dan Adrian Ionescu, intervenții intermediale
Dan Adrian Ionescu, intervenții intermediale

Dan Adrian Ionescu, intervenții intermediale

Partager cet article

Repost0

commentaires