Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

20 janvier 2020 1 20 /01 /janvier /2020 09:49

Poate că vom afla mult mai multe despre destinul lui Corneliu Baba la capătul acestui parcurs expozițional, care a început în luna noiembrie a anului 2018! Atunci, moștentoarea legatară a operei literare a artistului, Maria Muscalu Albani, anunța că vor apărea patru volume din jurnalul lui Baba - din care a apărut deocamdată unul - , iar pentru fiecare fascicol se va organiza câte o expoziție, care să acopere la nivelul operei cele consemnate de artist în caietele sale. Un efort uriaș, meticulos, necesar, de recuperare!

Avem în acest moment o expoziție care „ilustrează” perioada 1965-1977, perioada în care Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român, iar ascensiunea secretarului general al acestuia este spectaculoasă, cu efecte și asupra culturii române. Este epoca „turnurii către naționalism a regimului comunist din România” (vezi pe larg această chestiune dezbătută în paginile volumului semnat de Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), ed. litera, 2018).

 Expoziția de la Palat nu mai are compoziții și portrete conjuncturale, ca-n perioada imediat postbelică, cea a epocii instaurării regimului bolșevic în România, ci predomină peisajele, și proiecția escapismului în atelier. Onest vorbind, îmi lipsesc însemnările artistului în acest moment, cu privire la această răsturnare de situație. Mai ales că interesul pentru opera lui este în permanentă creștere în fosta URSS, unde expune sistematic, iar operei sale îi sunt dedicate albume; în 1960 apare la Moscova primul album, semnat de M.Kuzmina, iar în 1975 se editează o mică publicație pe care a scris-o Nora Eliasberg - o specialistă în cultura românească, care a mai publicat despre Nicolae Grigorescu, și o carte de popularizare a Bucureștiului. 

Portretul de fată în roșu (Monica), 1967, care se află în Galeria Națională, este, după mine, definitoriu pentru momentul de maturitate al artistului. Sexagenar, Corneliu Baba pare că este un artist bătrân, răpus, înfrînt, copleșit de amărăciune. Posibil că în chipul acestei tinere femei, deși gravide, s-au întîlnit și proiectat, toate durerile, dezamăgirile, tăcerile, sfîșierile, sugrumările, îndoielile, ezitările, fățărniciile, dar obiectivările epocii, la acel moment, marcate, totuși, de un oarece „dezgheț” ideologic (după modelul sovietic!). Artistul stă mult în atelier, e mai mult taciturn, se luptă cu demonii interiori, dar anume acesta este spațiul în care lăuntricul nu pare afectat, nici definitiv gripat de „societatea multilateral dezvoltată”, cea de dincolo de geamuri. Dar a nu se uita, că anume „viața privată” a livrat fermentul cel mai puternic pentru alteritate, și discreta insurgență în fața regimului. Să ne reamintim cum în întregul lagăr socialist anume bucătăria de la bloc era locul ideal de socializare, de visare și orgii bahice, locul de prosternare în fața valorilor occidentale, capitaliste.       

foto: ochiul de veghe, 2019

foto: ochiul de veghe, 2019

În această atmosferă de dedublare, la începutul anilor 1970, Corneliu Baba expirmentează universul Regelui nebun. Va deveni o temă care-l va urmări întreaga lui viață ulterioară. Mai mult, la cutremurul de pământ din 4 martie a anului 1977 s-a constatat cît este de marcat de anxietate și nesiguranță este tot românul, iar artistul nu putea rămâne în afara efectelor acestui cataclism natural.  Spaima este o temă recurentă a acelor ani. Că aceasta ilustrează o stare colectivă o atestă și faptul că printre personajele amalgamate uneori alandala, se află și însuși pictorul. Sesizăm în noianul de pensulații și frotaje de culoare chipul celui cu care ne-am obișnuit din fotografii, un bătrân cu sprîncenile ascuțite, cu buzele ușor țuguiate, cu tichia roșie pe cap... Autoportret cu fes roșu, 1971 - definește cel mai bine și percutant această stare de fapt. 

Emblematică, totuși pentru acel deceniu al operei artistului rămîne compoziția Omul cu lingură (1971) care, de bună seamă amintește ca atmosferă și tematică de Mâncătorii de cartofi (1885), a lui Van Gogh. Numai pe seama acestui tablou se poate face un temeinic studiu interdisciplinar, căci el arată gradul de sciziune între discursul triumfalist al propagandei, și felul în care unii dintre artiști filtrau realitatea socială în care trăiau, devenită treptat irespirabilă.  

Sunt tentat să-l văd, deocamdată, pe Corneliu Baba ca pe o victimă a sistemului cultural socialist. Dar oare a fost el așa ceva? Cu un prestigios post de profesor la Institutul Grigorescu, cu atelier  privelegiat, în Pangrati, cu ceva călătorii în străinătate, și expoziții personale tot acolo, se poate cineva considera un înfrînt?

Că opera lui nu a fost asimilată în arta europeană a secolului XX - aceasta însă rămâne o certitudine, o afirmație anevoie de infirmat.      

foto: ochiul de veghe, 2019

foto: ochiul de veghe, 2019

Sunt mai multe de zis în acest început de discuție  mai aplicată, mai nuanțată, dar este prematur să formulezi sentințe, căci nu suntem decât la jumătatea drumului expozițional. Mai avem de cetit încă trei volume din proiectata serie diaristică. Mai avem a revedea încă opera unui deceniu și jumătate aproape, cea de pînă la căderea lui Ceaușescu, și apoi mai urmează anii, aproape un deceniu, pînă artistul s-a mutat în lumea celor drepți. Sunt mai bine de două decenii de cînd s-a făcut retrospectiva care începuse cînd Baba împlinise 90 de ani, și care s-a terminat după ce artistul nu mai era printre noi, în 1997. Puține s-au schimbat de atunci, totuși, în percepția operei sale.

Iar ciclul editorial de care vorbesc, conceput de Maria Muscalu Albani , va contribui cred la această stare a  împrospătării lucrurilor, anume la schimbarea sau statutarea cît mai temeinică a locului pe care-l ocupă Corneliu Baba și opera sa, în arta și critica de artă românească.   

foto: ochiul de veghe, 2019
foto: ochiul de veghe, 2019
foto: ochiul de veghe, 2019
foto: ochiul de veghe, 2019
foto: ochiul de veghe, 2019

foto: ochiul de veghe, 2019

Partager cet article

Repost0

commentaires