Adopt a Highway (noiembrie, 2019)- este titlul filmului de debut ca regizor al actorului Logan Marshalll-Green, remarcat în ultimii ani într-o serie de roluri de primă mână. În calitate de regizor a realizat un film despre transformarea și readaptarea unui om, care iese la libertate după 21 de ani de pușcărie, condamnat cel mai probabil pentru 25, dar eliberat înainte de termen...Aflăm pe parcurs că fost trimis în celulă pentru deținerea unei doze de 30 de grame de marihuana...doar pentru că o lege din California spune că la trei abateri penale, judecătorul îl poate expedia pe făpuitor într-o celulă pentru un termen maxim admis (three-strikes law), sau pentru restul vieții...Russell Millings (Ethan Hawke) a avut această neșansă, să fie condamnat după legea medievală a feloniei. Celui căruia-i vorbește despre detenție nu-i vine să creadă, că a putut sta atât de mult în pușcărie 30 de grame de marihuana, replicând: „nici măcar nu ești un negru”...
Iese într-o lume complet schimbată față de momentul în care a părăsit-o, intrând la pârnaie. Pentru lumea aceasta termenul în care omul nu e evoluat tehnologic, este o veșnicie, iar tu ca victimă - devii un outsider. La poliție i se spune că are impusă o perioadă de supraveghere, iar săptămânal trebuie să expedieze prin poșta electronică un raport al activităților sale; el spune că va expedia scrisori...cu timbu, clasice. Riposta este însă clară: doar pe e-mail!
Locuiește într-o cămăruță anostă, într-un tipic hotel periferic american, lucrează ca om bun la toate într-un fast-food, de unde se și hrănește. Ajunge acasă aproape de miezul nopții, și-și consumă la televizor hamburgerul, iar în sertar deține o întreagă colecție de pliculețe cu sosuri, ketchup, lapte pentru cafea...Insistența camerei de filmat pe aceste detalii te face să conștientizezi cât de precară era existența liberă a acestui om, fără prieteni, fără rude, fără casă, fără o masă.
La un internet cafe descoperă cum se folosește internetul, și ce se poate face cu un motor de căutare. Băiatul de acolo i-a fost primul mentor în lumea cibernetică, și tot acela a ținut să-și facă cu el un selfie, pe motiv că nu a mai întâlnit un om care să nu fi intrat niciodată pe internet...Dar anume din internet a aflat că tatăl său a murit în 2001, iar ei - desigur nu s-au văzut în tot acest răstimp. A memorat în ce cimitir este înhumat.
Într-o seară de miercuri, când a ieșit să ducă sacii de gunoi de la local în care lucra, găsește în containerul de deșeuri un copil care plângea, abandonat acolo într-un coș, și în care era și un bilețel, care anunța că pe copil o cheamă Ella, o fetiță. Dacă nu plângea, ar fi fost acoperită de gunoaie!
Russell nu știe ce să facă cu pruncul găsit, și îl ia acasă, acolo face o tentatitvă să sune la 911, dar renunță. Nu știe să o hrănească, să o schimbe, să o spele. Când copilul cade din pat și își rănește fruntea, decide că trebuie să predea autorităților copilul! Dar asta se întâmplă după vreo 2-3 zile, timp în care el află, tot din internet, că poate fi acuzat de răpire. Întreaga lui amorțire omenească, produsă în el timp de mai bine de două decenii, se trezește la adevărata compasiune, prin găsirea acestui copil abandonat. Este acel suflet care i-a lipsit, pentru ca el însuși să se simtă om. În adevăratul sens al cuvântului. Pe malul mării îi povestește Ellei despre pasiunea tatălui său pentru filatelie, și cum el, mic și adolescent fiind, s-a pătruns de această imensă dăruire a părintelui său.
După ce predă copil, este și concediat, de teama ca fostul recidivist să nu mai facă ceva reprobabil...Total inadaptat vieții din libertate acesta nu se opune, nu ripostează. Își adună puținele lucruri aduse de el din penitenciar: o veioză, o carte, o busolă, câteva boarfe, ceasul, iarăși puse într-un sac negru de gunoi, și pornește imediat la drum.
Înțelege că trebuie să o ia de la capăt, să revină de unde a plecat, atunci demult, și că ceva trebuie regăsit în acel Wyoming îndepărtat, pentru care se îmbarcă în autobuz, cu ultimii bani pe care-i avea. Deși acolo nu-l aștepta nimeni, iar singura adresă pe care o avea - era mormântul tatălui. Lungul drum (cam 2200 de mile) este frumos arătat prin imagini de peisaj feeric, dar și prin încă o stângăcie pe care o descoperim la Russell: relația sa cu femeile. Nu cochetează cu ea, nu încearcă să o seducă, dimpotrivă, ea este aceea care face pasul, iar el o servește cu un sandwich făcut ad-hoc, cu muștar și ketchup! Diane (Elaine Hendrix), companioana lui de drum, blondă, cum altfel? - este și ea o nefericită, imediat ce urcă în autocar - izbucnește în plâns, iar Russell îi aruncă un șervețel.
Se amuză pe drum cei doi, iar noi aflăm că omul nostru are 44 de ani, și constatăm că aproape jumătate din viața sa a petrecut-o după gratii, iar viața lui până în acest moment nu are niciun sens...Însă Russell nu se lasă, pleacă spre necunoscut. Cumva și această femeie întâmplător cunoscută, i-a dat și insuflat multă speranță, dar ea a coborât pe drum, el continuîndu-și drumul până la destinație. Merge direct la cimitir, unde în fața pietrei de mormânt își cere scuze că a ajuns așa târziu...că tot timpul se luptă cu sine însuși. Are la gât două chei, și acestea i-au rămas de la tatăl lui. Una era de la un seif bancar, alta de la un depozit-cameră-de-păstrare. În seif găsește o scrisoare, scrisă de tatăl său în zorii secolului XXI, și un timbru istoric de 2 c. Doar vinderea acestuia, spune tatăl în misiva lăsată, îi va asigura să se pună pe picioare pentru început. Cu cealaltă cheie intră în posesia uriașei colecții de timbre a tatălui său! O nouă șansă pentru restul vieții pare a se deschide în acest moment pentru Russell, și el decide că ar trebui să adopte de micuța Ella, dar i se dă de înțeles că acest lucru nu este deloc lesne de realizat. Trecutul său de recidivist îl pune în imposibilitatea de a o face: puterea este consecventă în acest sens, de a-l limita pe omul care a fost „certat” cu legea. Dar el îi insituie un fond material, la care Ella va putea avea acces l împlinirea vârstei de 18 ani. Nu știm despre ce este vorba, dar asistăm la momentul în care el înmânează serviciului de asistență socială un plic voluminos, lipit pe ambele părți cu timbe.
Logan Marshall- Green face un film de debut solid, empatic, minimalist, destul de impredictibil în cam tot ce vedem în el, chiar dacă jocul lui Hawke este predictibil de bun, de briliant aș spune; este un film parcă făcut special pentru acest rol despre căutarea unui sens al vieții, după lungi rătăciri, greșeli și neșanse. Dar personajul lui Hawke este al unui om viu, blajin, smerit, și deloc răzvrătit. Chiar dacă aici nu avem parte de întâlnirea fiului cu tatăl, cum se întâmplă în parabola evanghelică (Luca 15, 11-32), acesta din urmă și-a declarat dragostea necondiționată față de fiul său, în scris, și care îi lasă o avere care nu constă în bani lichizi, ci care poate aduce bani, și care presupune o bună și pricepută chivernisire a acelor resurse, prin care aceștea poți fi obținuți. Această iubire pe care o moștenește Russell de la tatăl său parcă șterge toată neșansa și umilința vieții anterioare.
Dincolo de narațiunea propriu zisă a filmului, subtilă și dramatică în esența sa, am resimțit cu atât mai acut premiza delicată a acestui Adopt a Highway: inadaptarea într-o lume în care nu ai fost de multă vreme, și care s-a schimbat temeinic în lipsa ta lăsându-te, nemilos și poate ireversibil, în afara ei; tot astfel trebuie să ne simțim și noi, cei mai mulți, acum când libertatea de circulație ne este „limitată la strictul necesar” (cum sună asta!): la magazinul alimentar, la doctorul de urgență, la căpătâiul unor bolnavi de care avem grijă...Russell nu avea habar de internet, de telefonia mobilă, de păienjinișul și formalismul structurilor sociale, dar el avea o inocență, pe care unii, probabil, o vom recăpăta după ce vom fi lăsați să ieșim din carantina aceasta stupidă și inumană. Acum înțelegi cel mai bine ce-nseamnă să refuzi ceva, și ce efect produce asupra ta interdicția, când ești oprit de la ceva, pentru că nu-ți este îngăduit!
