Aceste documente epigrafice, cum e cel ales pentru titlu, devin la fel de importante, când supraviețuiesc intemperiilor și accidentelor timpului, pe cât de prețioase sunt mărturiile arhitecturale, iconografice, documentare și orale, dacă se conservă într-o stare inteligibilă. Este efortul paleografilor, lingviștilor, istoricilor și fotografilor să le identifice, să le cetească și să le tălmăcească. Inclusiv acestea fac deliciul unui album de artă, al unui ghid artistic, cum e și cel despre care urmează a se face vorbire.
Ideea unui astfel de ghid de artă aparține părintelui Iustin Marchiș, duhovnicul mănăstirii Stavropoleos din București, cel care a mai coordonat și materializat o altă importantă lucrare, care a avut ca temei monumentele medievale din Oltenia, apărută în anul 2014.
Acum s-a încercat acoperirea unei arii geografice ceva mai ample, și mai complexe din punct de vedere confesional, istoric și multicultural. Oltenia era și rămâne un spațiu prepoderent ortodox, în timp ce Transilvania - prin care ne va purta această nouă apariție editorială - este nu doar multietnică, ci și policonfesională. Albumul „mănăstiri și biserici din Transilvania” (Design Books, 2020). Cartea a fost deja semnalată și frumos comentată, chiar zilele trecute.
Are tot temeiul autorul acestei recenzii, Andrei Pleșu, să susțină: „Am descoperit lucruri uitate sau neștiute, de natură să mă umple de admirație, dar și de un anumit sentiment al vinovăției. Nu mai știu, nu știm în general peste ce tezaur dormităm, deși zburdăm retoric pe tema „identității”, a „patrimoniului” național, a iubirii de patrie și de neam”.
În acest prim volum au fost documentate 4 din cele 10 județe ale Transilvaniei. În cel secund, care este programat să apară la anul viitor, vor fi cuprinse monumentele din celelalte 6. Ni se propun spre vizitare catedrale, biserici de zid și bisericuțe din lemn, din județele Alba, Hunedoara, Sălaj și Cluj. Unele edificii de cult sunt mai cunoscute, altele aproape deloc, astfel că punerea lor împreună semnalează o premieră editorială de-a dreptul impresionantă, însumând 500 de pagini, format 243/305 mm. Fiecărui județ îi este rezervat câte un capitol, cu un număr inegal de monumente. Și pentr că vorbim despre un ghid de artă, firesc este să prevaleze imaginile, iar acest deziderat este satisfăcut din plin. Sunt foarte multe imagini, abundent și încântător de multe, iar ochiul fotografului (Daniel Mihail Constantinescu) și-a spus din plin și determinant cuvântul. Cu gust și pricepere. Asta și pentru că fotograful a fost personal la toate cele 157 de monumente, care au fost documentate, comentate și analizate, împreună cu părintele Iustin Marchiș. Contactul viu cu opera de artă, cu zidurile vechi și grinzile de lemn, mirosul lor strămoșesc, îți propun ele însele soluția bună de fotografiat, cadrajul și regimul luministic; da, există și aplicații de ajustare, dar devine esențial ca materialul inițial să fie de cea mai bună calitate tehnică...
Contactul viu este necesar și pentru scrierea textelor, căci îți sugrează dozajul, tonul și priceperea de a găsi echilibrul destoinic între erudiție și verbul literar. Căci nu e destul să știi carte, să ai o bună formație academică, în cazul unor astfel de publicații este foarte important să fii concis, să scrii captivant, să te poți adresa și unui public pricepu, dar și unuia care preferă sfaturile practice, concrete, știe și îi place să călătorească. Acesta din urmă vrea informații cât mai scurte, precise, împănate cu date istorice puține, dar suficiente ca să trezească apetitul călătorului/pelerinului/curiosului mobil...
Cred că cei patru autori, pe partea științifică (Mihaela-Sanda Salontai, Ciprian Firea, Ana Dumitran, Daniel Dumitran), au făcut echipă comună, și au produs un corpus de texte foarte util, competent și care corespunde exigențelor unei astfel de publicații. Bibliografia are 7 pagini, ceea ce ne spune că fiecare dintre semntari a venit cu partea sa de constribuție, acoperind întregul interval cronologic, care este foarte lax: secolele XIII-XVIII. Este o felie foarte importantă a artei transilvănene, cu cele mai noi contribuții care s-au adăogat vechii bibliografii, în parte acestea fiind datorate și faptului că numeroase monumente au beneficiat de ample lucrări de restaurare, în special în zona de pictură parietală, dar și în materie de retabluri și icoane.
Despre viața monahală, dar și „cuvântul de întâmpinare”, cum era și firesc, a scris coordonatorul volumului: părintele Iustin Marchiș.
În materie de design al cărții ar fi de vorbit aparte.
Când ai în față circa o mie de imagini, trebuie să le găsești echilibrul și proporția necesare, să le pui în relație cu textul, și să faci și pauze în marea aceasta de imagini color; soluția aleasă, de a intercala între compartimentele dedicate județelor artistice, pagini cu imagini topite într-un gri rafinat, cred că este cea mai potrivită! Este „contrapunctul” necesar, acea odihnă a ochiului de atâta culoare, lumină și mareea de detalii. Griul acesta rezonează sublim cu forzațul auriu, pe care sunt proiectate cele două hărți ale Transilvaniei, cea veche, și cea actuală, pe care sunt marcate monumentele incluse în volumul 1. Spațiul liber al hărții va fi umplut cu popasurile rezervate pentru volumul doi. Și pentru ca acel auriu să nu pară doar un moft al începutului și sfârșitului, artista care a machetat (Ioana Bita Giulea), a propus ca și numele de localități și inițiala fiecărui text - să folosească același auriu. Astfel, acesta străbate întregul volum. Regăsindu-se și la numerotația paginilor. Este, cred, o sugestie subtilă la imperiala cândva strălucire a Transilvaniei, cândva porfira monarhică era mai intensă. La o bună parte a coperții se poate ceti această culoare rafinată a texturii, splendid aleasă, și comandată de la Viena...
Ca o închidere a cărții, asistăm la o colecție de fotografii alb-negru, cu oamenii comunităților unde și în care au poposit autorii, și care completează astfel tabloul viu al acestei cărți unice, utile și curajoase.
