Sfânta Muceniță Anisia: 30 decembrie

„O, zile înșelătoare ale tinereții noastre, care ucideți pre unii, și omorâte sunteți de alții! căci bună este bătrânețea, dar vai mie! De tristețe mă umple lungimea vremurilor, deoarece mult trebuie așteptată senectutea, și îndelungi sunt anii care ne despart de Ceruri!”, astea-s cuvintele preaînțelepte ale Sfântei Mucenițe Anisia, transmise nouă de Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului, care ne-o descrie pe râvnitoarea Anisia, ca pe un vlăstar al Pomului Ceresc.

aceasta fiind de loc din Tesalonic, se trăgea din părinți înstăriți, iar după plecarea lor la Domnul, tânăra fecioară și-a juruit viața lui Hristos, pregătindu-se zi de zi pentru întâlnirea cu EL. rugându-se în genunchi și cu lacrimi Acestuia, ea medita cum să facă mai potrivit cu averile multe, rămase de la ai săi, cum să le rânduiască mai bine și mai potrivit; a vândut aur și argint, mătăsuri și brocarturi prețioase, bijuterii strălucitoare și vase de mult preț. nu și-a lăsat pentru sine nimic! nici măcar un pat, ci dormea pe jos, acoperindu-se cu apuca. banii i-a împărțit la săraci, iar celor cu totul neputiincioși le-a cumpărat cele trebuincioase, a mers în temnițe, și a oblojit răni supurânde și urât mirositoare; a înțeles că orice avere și surplus spre ispitire și cădere sunt, iar milostenia te apropie de Cer. casele săracilor și cele ale văduvelor au devenit pentru Sfânta Anisia adevăratele bănci și seifuri ale veșniciei... în rugăciunile sale ÎL ruga pe Bunul Dumnezeu să o numere și pe ea printre Fecioarele Înțelepte, spre a-L întâmpina cu candela aprinsă, părtașă devenind a Slavei Lui neapuse. așa petrecea în toate zilele și nopțile, în rugăciunea, lecturi duhovnicești, și trudă pentru hrana trupului, căci știa că un creștin adevărat se hrănește doar din truda mâinilor sale. iar zilele vieții sale se pecetluiau în vremea împăratului marcus aurelius valerius maximianus (n. 240 - d. 310), printre cei mai aprigi prigonitori ai creștinilor, care considera chiar că aceștia nici nu trebuie decimați neapărat cu ordin împărătesc, în fața ochilor lui, ci oriunde, oricând de către oricine, dacă are chef să omoare un creștin, oarecare!

în aceste vremuri macabre, Sfânta Anisia a ieșit la un moment dat pentru a merge la biserică, intrând pe „porțile casantriote” ale tesalonicului, unde a auzit zgomot mult, căci norodul cinstea cu alaiuri și cântări sărbătoarea soarelui, aducându-i astrului jertfe necurate; unul dinre ostașii regali i-a ieșit în cale, remarcându-i frumusețea chipului, și capul acoperit. a oprit-o, întrebându-o:

- Oprește-te, fecioară, și zi-mi unde mergi așa în grabă?

presimțind iscodirea venită de la necuratul, aceasta și-a făcut de față cu el semnul crucii, iar soldatul a înșfăcat-o pe dată, precum sare lupul năpustindu-se peste oaia jertfei.

dar Sfânta i-a răspuns smerită:

- Roaba lui Domnului sunt, și merg la biserică;

puternicul ostaș i-a replicat:

- Nu te voi lăsa să mergi acolo, ci te voi însoți spre locul unde se aduc jertfe zeilor noștri, căci astăzi este ziua cinstirii soarelui!

în încercarea de a se rupe din prinsoarea militarului, Anisia nu se lăsa nici a-i fi dezgolit capul de acoperitoarea pe care o avea, spunându-i bărbatului:

- Iisus Hristos să te oprească, prin puterea LUI, necuratule!

neputând suferi auzul numelui lui Hristos, soldatul și-a scos sabia din teacă și a pătruns-o pe frumoasa fecioare în coaste, cu toată puterea sa, făcându-o pe aceasta să se prăbușească și să-și dea, în scurt timp, sufletul său inocent în Mâinile Domnului, căruia se ruga înflăcărat în toată vremea vieții sale pământești; cei care treceau pe alături, și au văzut abominabila faptă a simbriașului regal, au deplâns soarta Anisiei, și anii ei puțini petrecuți pe acest pământ; apoi trupul ei însângerat a fost ridicat și îngropat în afara cetății, pe partea stângă a drumului, unde ulterior a fost ridicată o casă de rugăciune peste osemintele ei pământești.

frescă din pronaosul bisericii din Bălinești, Suceava, 1499. foto: ochiuldeveghe