Ténèbre, un poem al compasiunii

Romanul acesta copleșitor - „Tenebre / Ténèbre”, de Paul Kawczak - mi s-a oferit en passant, și nici nu am bănuit că-l voi devora aproape sufocîndu-mă, că l-am hăpăit literă cu literă în două seri, pentru că textul acesta conține acel specimen de lectură care ai vrea să nu se mai sfîrșească (uf, ce loc comun!); deși abordează un cumplit subiect, acela de stoarcere din răsputeri a reurselor naturale din Congo, și exteriminarea unui număr neștiut de localnici de către autoritățile coloniale ale sîngerosului Leopold al II-lea, scrierea aceasta a devenit pentru mine una din marile revelații literare ale anului 2023, pentru că îmi demonstrează că și subiectele incomode, abominabile, tragice pînă la dezgust, pot fi îmbrăcate într-o haină romanescă elegantă, percutantă, rafinată și de neuitat; și mai ales, indimenticabilă; o astfel de scriitură devine aidoma unui parfum pe care ți-l amintești și după ani, deși i-ai simțit izul într-o gară mare, cu oameni mulți, dar a trecut pe acolo cineva care ți-a încărcat comoara oflactivă, poate definitiv;

iată personajele, descrise ca la telegramă:

Pierre Claes, geometrul regelui, mi s-a întipărit ca un temerar aventurier, care avea compasiune reală pentru cei cărora a venit să le măsoare pămînturile, să cartografieze Congo;

Xi Xiao, călăul chinez, un ticălos genial, care crea artă din și pe trupurile oamenilor, numit „minotaurul galben”;

Camille Claes, mama celui care a trezit respectul coloniștilor, chiar dacă ea a trăit fericirea doar o singură dată, anume pentru a-l aduce pe lume pe minunatul ei fiu, Pierre Claes;

Doctorul Philéas Vanderdorpe, cel care a iubit-o pînă la demență pe poeta Manon Blanche, și de dorul căreia a ajuns să străbată Congo-ul, unde l-a urmat de la un moment dat încolo și pe fiul său adoptiv, Pierre Claes, geometrul;

Mpanzu, aborigenul care a învățat arta tatoo-ajelor de la Xi Xiao, și pe care l-a învățat pe asiatic cele pe care el le știa, autohtone, omorît finalmente de doi belgieni drogați & iresponsabili;

Silu, sora lui Mpanzu, pornită hotărît să răzbune moartea fratelui, care-i tranșează & eviscerează pe Tounens & Leclerq, idioții coloniști care l-au căsăpit pe cel mai blînd dintre congolezi;

Mohammed Hadjeras, poetul și aventurierul care a ajutat-o pe Sila să scoată pielea belgienilor nebuni, cărora li se părea că totul le este îngăduit; Xi Xiao le-a fost mentor, admirator, și cel care a adus arta lingchi-ului pe continentul negru, poate singurul.

sunt doar cîteva repere de lectură din „Tenebre” - un roman de o forță literară cum arareori am mai întîlnit în proza lumii a ultimelor ani, dar cel mai savuros este faptul că textul în românește sună ca un prelung poem în proză, precum o litanie care te sfîrtecă realmente, lent, cu mare artă, dar rana o dorești neîntremată...și da, este un lacerant omagiu adus romanului „Heart of Darkness” (1899), a lui Joseph Conrad!

Paul Kawczak este un răbdător stilist, și următor al ideilor lui Conrad; respect pentru cel care a transpur cartea-n românește: Claudiu Constantinescu.