Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

26 février 2008 2 26 /02 /février /2008 14:47

Fraza asta din titlu pare desprinsă din limbajul conspirativ al spionilor de toate speţele: datele şi coordonatele trebuie nimicite imediat şi iremediabil după însuşire...ăsta e de fapt titlul viitorul film al fraţilor Coen. Până să-şi facă acesta apariţia, cel aplaudat acum pe ecranele lumii este No Country for Old Men (2007), denumire tradusă la noi ca Nu există ţară pentru bătrâni. La baza filmului a stat romanul omonim a lui Cormac McCarthy (2005).
undefinedPentru cine a văzut de-a lungul timpului
Blood Simple (1984), Fargo (1996), The Big Lebowski (1998), O Brother, Where Art Thou? (2001), nu mai trebuie să fie surpins de piesa asta, trebuie să o ia ca pe ceva făcând parte din universul cinematic al Coenilor. Şi totuşi, filmul aceasta are ceva special: fineţea poate excesivă cu care sunt lucrate detaliile, dialogurile, chipurile umane (Javier Bardem are o mască de neuitat, de maniac fără limite, impasibil, apărut ca din neant, de nicăieri chiar...). 
Un vânător anost de antilope, texan pur sânge (
Josh Brolin), merge cu arma şi binoclul prin deşert, şi descoperă urmele unui carnagiu. Se alege - căzută parcă din cer? - cu o servietă-diplomat burduşită cu dolari (2 mln.). Devine "beneficiarul" a ceva ce nu suntem părtaşi, nici noi spectatorii, nici el, purtătorul de pălărie cu boruri late...te-ai aştepta de la el să fie un pămpălău, şi să cadă repede în capcana celor care-l vânează. Dar impochimenul e isteţ, inventiv, curajos, şi-şi dă repede seama că are o "codiţă" după el. E vânat de şerif (Tommy Lee Jones) pe de o parte, şi de un maniac cu faţa de beton armat, pe de alta. Acesta din urmă ucide fără milă, exact, ca o maşină de război, e întruchiparea Diavolului - într-o lume războinică şi răzbunătoare. Dar omul are şi momente de relache; scena din benzinărie este, după părerea mea, antologică: aflând că nu este benzină, îl ia la întrebări (stupide, învăluitoare, năucitoare, cum altfel? - "la ce oră vă culcaţi?") pe bietul proprietar de la staţie. Dar când te aştepţi să-i pulverizeze, scurt, moşului creierii pe pereţi, scoate o monedă de 25 de cenţi, şi plăteşte bombonica pe care a tot molfăit-o în timpul sporovăielii...lăsând staniolul pe tejghea. Îi atrage bătrânului atenţia că moneda e din 1958, şi că a aşteptat această "tranzacţie" exact 23 de ani. Moşulică nu are voie să o bage la grămadă cu celelalte, căci e păcat de anii scurşi până a ieşit la lumină."Inocenţa" acestui dialog întinde mâna altuia, cel dintre şerif şi colegul său, care-i spune că a fost găsit un cadavru pe şosea, cu capul împuşcat, dar că glontele nu a fost găsit. "O fi rămas în cap?!", se întreabă. Şeriful se interesează dacă ar vedea ceva în plus faţă de cele raportate de subaltern, dacă s-ar deplasa la faţa locului. I se spune că nu. Blazarea de pe chipul şerifului este pandantul moşului lasat în viaţă de maniacul aflat pe urmele posesorului (temporar? definitiv?) al fabuloasei sume de bani. Ei bine, texanul-vânător se prinde că servieta-diplomat ascunde un cip ascuns printre bancnote, care face ca maniacul să-i dea mereu de urmă...Mult sânge şi acţiune incitantă care te ţine cu sufletul la gură, tarantinian oarecum, dar altfel. Cum? Trebuie văzut neapărat filmul, dar va rămâne marea enigmă - enervantă şi noir, ca şi finalul: pentru că nu vom afla cine va rămâne cu bănuţii graşi. Asta e cu atât mai de "neînţeles" cu cât ni se spune clar, în intervale, cât costa la vremea aceea o cameră de hotel, cu un pat, două, dublu - ni se şi arată! Coşmarul învăluie totul, ca o drojdie lăsată în apă.Or, ăsta e, poate, scopul major al cinema-ului, să ne lase cu ochii-n soare, şi să ne pună continuu morala la încercare. Povestea se petrece în 1980. Cine şi ce făcea în acel an din era "stagnării"? Dar mai ales, ce s-a întâmplat cu lumea asta a noastră de atunci încoace, în era globalizării, a informaţiei simultane, a Răului generalizat şi omniprezent? Nişte accente acute şi usturătoare - propulsate de fraţii Coen. Îmbătrânitul şerif "visează" pe bunicul său călare, tânăr, luminos...sugestia e clară!   

A se uita, arde, neglija sau ridiculiza această scriere după cetire...

Imagine de pe cinemagia.    

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires

Vladimir B. 27/02/2008 11:31

Din punctul meu de vedere, personajul şerifului e la fel de important! Nu întâmplător el încheie filmul cu acea povestire despre ce a visat...RĂUL a plecat şchiopătând, ca şi Kevin Spacey, din SE7ven, a lui Fincher...dar şeriful nu mai are "loc în această ţară" - asta e aluzia subtilă din titlu. Sincer să fiu, nota asta moralizatoare, nostalgică, privitul peste umăr, cu acel dialog în care se evocă timpurile de acum 20 de ani, când "copii se jucau paşnic pe stradă"...mi se pare cam forţată! Cel puţin, prin perspectiva fraşilor Coen. Fireşte, ESTE cel mai rafinat film al lor. Căci, de bună seama, maturizarea vine cu vârsta. Dar nu pentru toţi! În această categorie nu l-aş înscrie pe Tarantino.

iulian 27/02/2008 09:16

As vrea sa mai atrag atentia asupra unui detaliu care sparge cu fermitate, dar in acelasi timp cu multa finete, un cliseu cinematografic (finete caracteristica fratilor Cohen: acestia intr-adevar ar putea fi comparati, ca subiecte abordate si modul de prezentare al lor, cu Tarantino, insa acestuia din urma ii lipseste finetea si ironia fratilor Cohen). In prima jumatate a filmului se creeaza impresia ca anume acel vanator, caruia i-a cazut in maini valiza cu bani, este "eroul principal" si subiectul pe care se focalizeaza filmul. Insa pe la mijlocul filmului autorii il "omoara" in modul cel mai banal si neobservabil:  cel care il urmareste, il gabjeste pana la urma, intr-un motel. spectatorul nu vede decat sumar scena cu mai multe cadavre, lasate in urma de respectivul "proprietar legitim" al banilor, iar corpul neinsufletit al bietului "erou principal" se zareste doar in treacat, o fractiune de secunda. poate fi recunoscut doar dupa palaria texana, caracteristica personajului in contextul filmului. Atat. In a doua jumatate a filmului spectatorul nici nu-si mai aminteste ca ar fi existat un astfel de personaj. Accentul se muta pe personajul lui Bardem, intruchiparea raului absolut, fara simturi si sentimente, acesta fiind singurul care pare sa scape din lantul de maceluri care traverseaza filmul. Cu un antebrat rupt in doua, ce-i drept, dar cu viata si cu speranta reintregirii corporale. Modul in care se indeparteaza, in ultima scena, vazut din spate, aminteste de modul in care dispare Hannibal Lectern in multime: o alta intruchipare a raului absolut, care scapa si ramane printre oameni de fiecare data. De altfel, filmele fratilor Cohen sunt intesate de referinte la alte filme si propriile pelicule (de exemplu, Bardem trage intr-o cioara nevinovata in timp de trece podul cu masina -- bikerul-detectiv din Raising Arizona trage cu aceeasi raceala in iepuri si soparle si alte fiinte nevinovate in timp ce goneste pe sosea).Abia astept urmatorul film de Coheni.

tereza onisor 27/02/2008 00:29

Mai multe referinte la acest film pe liternet: http://agenda.liternet.ro/cronici/nocountryforoldmen.html