Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

17 avril 2008 4 17 /04 /avril /2008 23:14
Puţină lume intelectuală de pe la noi acceptă faptul că ieromonahul Savatie nu mai e scriitorul Ştefan Baştovoi! M-am convins şi astăzi, când am auzit că-mi "place de Baştovoi, dar nu şi de Savatie". E greu să înţelegi cum, într-o lume tot mai neglijentă şi nepăsătoare faţă de prezenţa - totuşi CONTINUĂ a lui Dumnezeu printre noi - , cineva poate abandona imaginea pe care şi-a obţinut-o fulgerător, răsunător, şi să îmbrace definitiv schima monahicească. Cum a făcut Savatie, primind NOUL Botez. Dar nu a abandonat scrisul, adaogându-i acestuia: cateheza, munca editorială, şi iată, din nou, pictura. Ceea ce pentru mulţi este nebunie curată, anomalie, excentricitate, pentru Savatie este chiar firescul lucrurilor. A fi ieromonah şi om cu umor, dar şi un extatic apărător al lui Hristos, artist cu un gust plastic rar întâlnit, un meşter al rucodeliei, cărturar cu teamă în faţa desăvârşirii - sunt poate doar câteva caracteristici vagi pe care încerc acum, cu discreţie, să le dibuiesc. E riscant să spui - orice - despre un om care este atât de respectat, ascultat, cetit, şi oprit pe stradă pentru o binecuvântare, căci orice ai spune, ţi se poate îndrepta împotriva-ţi, prin propria neputinţă. Neputinţa de a nu putea spune destule, sau deja prea multe. Cert este că Savatie te învaţă (fără să dea poveţe) prin simpla lui prezenţă câte ceva din simplitatea profundă a Ortodoxiei, din bucuria ei năvalnică, înmiresmată, mângâietoare, din felul de a fi al călugărului dăruit cu daruri multe, neîmpovărătoare, luminoase. Am văzut azi o parte din picturile pe care se pregăteşte să le adune într-o expoziţie personală în Bucureşti. Nu se ştie însă când. Dar pot spune deja, că supriza va fi maximă. Şi nu pentru că părintele Savatie ne va copleşi prin noutate, inovaţie, prin viziuni bulversante, ci tocmai ne va arăta o pictură smerită (nu în sens prologist!), naivă chiar, o pictură-semn, înrudită foarte cu înscrisurile dornice de a îndulci măcar puţin bezna catacombelor de la începuturi...Au ceva în ele şi din sgrafitările de pe ceramica etruscă şi cea elină, ceva din scoarţele ţărăncilor basarabene, ceva din elanul desenului juvenil (cel care se pierde la majoritatea copiilor de la o anumită vârstă, dar se poate redobândi), din abandonurile celor care voia să simtă pe propria lor piele din fiorul omului primitiv. Mă opresc - nu mai povestesc, nici nu mai descriu nimic. Supriza trebuie să fie doar sugerată, căci se va dezvălui la timpul potrivit. Ca gustul poeziei sau ca licoarea unui vin nobil şi bătrân - gustat cu mici înghiţituri şi lăsat să se prelingă. 

Foto: V.B. - Părintele Savatie în preajma Cuţii Domneşti din Bucureşti, după lansarea unei cărţi a lui Antonie Bloom al Surojului.        

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires

trecator 20/04/2008 22:45

stie cineva ce se intampla cu Mitropolia Surojului dupa adormirea intru Domnul a IPS Antonie?!

Vladimir B. 19/04/2008 17:43

Ma refeream la amortirea duhovniceasca!Fireste, ca de inteles se intelege la modul empatic cam totul...dar cu trairea proprie devine tot mai complicat. Asta ca ne incredem in Domnul tot mai putin.

Oxana 19/04/2008 02:03

... o lume in care eu sunt masura tuturor lucrurilor, presupun...si de ce o fi amortit omul cu cartea din zilele noastre? dar probabil nu e vorba de intelegere, ci de acceptare, anume asta avuse in vedere (explicit) Vladimir, e o nuanta, o diferenta... cat despre intelegere, suntem capabili cu totii, nu-i asa?

A.M. 18/04/2008 13:55

Adica pui la indoiala amortirea religioasa a omului de carte, din ziua de azi? dar pe ce lume traiesti?

Oxana 18/04/2008 12:28

...eu chiar nu inteleg de ce unii oameni (in speta intelectuali) nu ar intelege, pana la urma calea spirituala e calea oricarui barbat, calugaria fiind una din cai (dar nu si singura).