Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

25 novembre 2008 2 25 /11 /novembre /2008 22:20

Iata doua filme care abordeaza serios si implicat problema familiei trunchiate: Podul de flori (de Thomas Ciulei) si Arrivederci (de Valeriu Jireghi), ambele lansate in acest an. "Vesnicia s-a nascut la sat", spune la un moment dat un personaj tanar din filmul Podul de flori, amintind de sintagma lansata de Blaga. La sat se consuma cele doua fabule ale filmelor amintite. Mediul rural este cel mai afectat de problema migratiei, subdezvoltarii, a celor mai cumplite drame sociale.

Podul de flori aduce in prim-plan situatia unei familii, a unui tata cu trei copii, care face eforturi uriase sa ramana in datele normalitatii. Mama e plecata in Italia, ilegal evident, de 3 ani si patru luni! Cele doua fete si mezinul practic nu au o copilarie implinita, nici macar multumitoare. Viata lor se consuma intre scoala, casa si muncile campului. E adevarat ca Ciulei ne arata doua anotimpuri, iarna si primavara, cand copiii inca nu sunt foarte solicitati la istovitoarele munci agricole, dar e clar ca painea se castiga greu, iar cei trei juni participa activ la dobandirea ei...Tata, Costica Arghir, vorbeste direct spre spectator, si lamureste exact cu se confrunta: cel mai frica ii-e de imbolnavirea odraslelor, si ca intregul lui efort este indreptat in perspectiva educarii si scolirii acestora (dealtfel, acesta a fost si scopul plecarii mamei lor in Italia!). Familia lor este sudata, unita, masa rotunda - ancestrala - este punctul in care acestia se aduna: pentru mancare, vorba, memorie (pomenirea bunicilor adormiti). Masa circulara ba se rostogoleste spre a fi adusa in casa, ba este scoasa in cerdacul casei. E chiar locul de intalnire! Pe mama o auzim o singura data, la telefon, cand vorbeste cu fiecare copil in parte, iar apoi cu tatal, care se amaraste ca iar hartiile nu sunt gata - acele acte care dau emigrantului dreptul legal de a lucra pe teritoriul Italiei. Finalul filmului este apoteotic: Costica Arghir ceteste din Esenin, in original, la capataiul copiilor care adorm...e o editie bilingva, aparuta la Hyperion in 1990. Asta e adevaratul Pod de Flori - intre o lume care apune, si alta care inca nu s-a infiripat, basarabeanul penduleaza, evaziv, intre acestea...Titlul filmului este sublimat, subtil, si nu trebuie cautat in patternul acelei efuziuni sentimentale care s-a consumat la inceputul deceniului trecut, pe ambele maluri ale Prutului.

Arrivederci povesteste despre doi copii ramasi singuri, fara niciun parinte, si nevoiti sa faca fata nevoilor zilnice, elementare. Jireghi lucreaza cu doi copii absolut fantastici, din satul Butuceni, care isi iau foarte in serios rolurile si le interpreteaza cum fiecare poate mai bine. Sunt temerari si increzatori ca vor izbandi: spala, coc paine, cioplesc suvenire pentru turisti, iar unul il trimit mamei lor, in Italia. Intreaga naratiune este adusa in discutie de o terza persoana care urmareste pas cu pas comportamentul si caznele celor doi. Drama lor este sfasietoare si nedreapta: li se refuza orice drept la copilarie! Viseaza sa zboare, sa ajunga la mama lor. Cand o astfel de tema este adusa in discutie, si formulata atat de frontal aproape ca este indecent sa te referi la scaderile unei astfel de intreprinderi. Totusi, nu ma pot abtine sa nu remarc anumite ticuri din cinematografia moldoveneasca a anilor'60-'70, prezente in noul film al lui Jireghi. De pilda, imaginea alb-negru, panoramarile cerului, sugestia zborului, detaliile de zdrobire a strugurilor, curgerea mustului, Butucenii...Astea te fac sa te intrebi: ce a fost cu adevarat peremptoriu pentru regizor, tema in sine sau solutiile formale, stilistice, metabolismul imaginii? Persoana sau parerea proprie despre ea? Sufletul copilului sau atmosfera care-l inconjoara? Implicarea morala a autorulu e cam difuza, incerta, chiar daca problema familiei trunchiate ramane o realitate profunda, majora, si planeaza vanjos ca umbra lui Lenin, din acea cutremuratoare secventa din Podul de flori.  Haul este inca prezent, ne da frisoane, disconfort, remuscari, si e clar ca aceasta generatie de copii care creste fara ambii parinti va suferi o imensa mutatie psihologica, ireparabila, de a carei dimensini ne vom da seama deabia peste ani si ani de zile. Dar va fi tarziu! Atunci vom intelege (poate) sensul exodului la care acum asistam doar ca pasivi spectatori...Pana cand insa?

   

Nota: ambele imagini sunt din filmul documentar Podul de flori (2008) de Thomas Ciulei.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires