Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

12 décembre 2008 5 12 /12 /décembre /2008 11:22

În romanul lui Vassili Grossman Viaţă şi destin aflăm că în puşcărie nu există nume, ci numere, apelul exilaţilor este o cavalcadă de numere, devenite coduri; în spatele fiecăruia stau destine, biografii, vieţi...Căpitanul Stasi, Gerd Wiesler, întruchipează şi el un cod, pe care îl va găsi scriitorul şi dramaturgul Georg Dreyman atunci când după căderea Zidului Berlinului decide să-şi consulte dosarul din arhivele fostei securităţi est-germane. După doi ani de la această descoperire uluitoare scriitorul îi dedică fostului său securist personal un roman intitulat Sonată pentru un om bun. Despre ce este vorba în filmul Das Leben der Anderen (2006), regizat de Florian Henckel von Donnersmarck (1973)? Este, în opinia mea, cel mai bun film despre dedesubturile şi măruntaiele mecanismului de supraveghere a oamenilor într'un regim represiv. Sunt trei personaje principale aici, şi din mişcările fiecăruia începem să înţelegem ce însemna să devii un obiect în colosalul sistem de monitorizare al statului comunist. Obiect este cel care este urmărit, dar şi ce ce urmăreşte. Gerd Wiesler ni se arată dintru început precum un zbir: imperturbabil, dur, neobosit şi bun profesionist al torturii. Luptă până obţine, nu ezită, nici nu are îndoieli. Până apare în vizorul său cuplul Georg Dreyman (dramaturg şi scriitor) - Christa Maria Sieland (actriţă). Din acel moment viaţa cuplului devine precum un veritabil insectar, studiat cu de-amănuntul de un biolog sagace, tipicar şi pedant. Fiecare discuţie a acestora, viaţa lor intimă, relaţiile cu ceilalţi - devin un bun al statului, consemnate meticulos, arhivate şi disecate. Doar că la scurtă vreme, căpitanul Wiesler începe să trăiască revelaţia simpatiei pentru acei oameni, pe care el îi urmăreşte şi a căror viaţă e pusă sub lupa unei investigaţii ce are ca scop anihilarea "duşmanului". Dar cine e duşmanul? Cine poate fi considerat astfel? În ce constă vina unor oameni care vor să trăiască onest, şi să nu cunoască minciuna unui sistem care numai uman nu era? Chiar dacă pare ireal, dar călăul Wiesler se transformă treptat, şi devine complicele lui Dreyman în efortul său de a informa Vestul asupra adevăratei feţe a sistemului de dincoace de Zid. Wiesler începe să mintă în faţa superiorilor săi, şi să funcţioneze precum o stavilă pentru mişcarea clandestină din Berlinul răsăritean. Cel puţin pentru o parte activă a acesteia. Merge până întracolo încât să extragă maşina de scris (corpul delict care l-ar fi pus sub acuzare pe Dreyman!) din locul ştiut (aflat de Sieland, după prelungi interogatorii, la sediul Stasi), şi să-l facă scăpat pe un "insurgent al socialismului", orânduire pe care, la începutul filmului, Wiesler o slujea cu atâta străşnicie şi devotament...Curajul acesta şi părtinirea cu care a trecut în baricada celorlalţi îl va costa aruncarea din orice funcţie de răspundere, devine un paria (pentru viitorii 20 de ani, i se spune de către şeful său!), şi ajunge să dezlipească plicuri, spre a fi cetite de cenzura comunista. Nici nu putea fi nimic mai degradant pentru un fost căpitan Stasi. Se supune docil, rămâne la fel de tăcut, parcă aşteptând momentul izbăvirii. Căderea Zidului îl suprinde descleind plicuri...alături de un tânăr care spusese bancuri cu Erick Honecker în cantina din departamentului de informatii. "Soarele" pe care-l saluta DDR Parteichef, şi care finalmente, îi întoarse spatele, plecând în vest, a ajuns să lumineze şi Berlinul de Est, din iarna anului 1989.

Wiesler rămâne pe dinafară, distribuie poşta, iar Dreyman după ce o va pierde pe Christa Maria (care, mustrată de conştiinţă, după ce a semnat un pact cu diavolul, s-a aruncat în faţa unei maşini chiar în timpul percheziţiei care trebuia să justifice aruncarea după gratii a dramaturgului), se dedică regândirii trecutului, şi află că întreaga lui existenţă din ultimii ani ai comunismului (după 1984, ni se spune la început) a fost îndeaproape urmărită, mirosită, cercetată, consemnată...Dar mai află că sistemul nu a avut doar călăi, iscoade cu sânge de şopârlă, brute, sub-oameni, ci norocul lor, al insurgenţilor, a constat taman în existenţa celor care erau opusul categoriilor amintite...Breşa sistemului a fost exact dramul de umanitate a celor care aveau puterea deciziei! Sistemul nu a fost perfect tocmai pentru că oamenii sunt, fatalmente, imperfecţi. Şi nu e dat ca o abstracţiune (statul) să atingă perfecţiunea. Wiesler a închis ochii şi a colaborat, subreptice, cu dizidenţa, cu vrăjmaşii pe care era plătit să-i anihileze, să-i pună cu botul pe labe. Iată o schimbare radicală de perspectivă pe care ne-o propune noua generaţie de cineaşti germani, iar în acest caz - concret: regizorul Florian Maria Georg Christian Graf Henckel von Donnersmarck, pre numele său complet. Un tânăr nobil dintr'o veche stirpe vine să nuanţeze discuţia, să-i aducă noi perspective, şi să ne spună că până şi în interiorul buncărelor universului concentraţionar existau oameni cu suflet, sensibili (Wiesler îi fură din casă lui Dreyman un volum, galben, cu poezia lui Brecht!), capabili să-şi trăiască propria viaţa prin alţii, şi pentru alţii. Capabili de jertfă. Ăsta e şi sensul profund al titlului - Viaţa altora - , acestui excelent film, care are o coloană sonoră pe măsură, semnată de Gabriel Yared. După aflarea veştii că bunul său prieten, Albert Jerska, s-a sinucis, Dreyman s'a aşezat la pian şi a interpretat Sonată pentru un om bun, exact titlul ce va da denumirea cărţii pe care o va scrie ulterior...dedicată iscoadei sale, care nu putea fi un ticălos. E de meditat pe îndelete asupra acestei paralele subtile, profunde, dezarmante.

Muzica şi viaţa sunt contigue, ni se sugerează, de aceea ea nu poate fi separată de întreaga şi tulburătoarea naraţiune dramatică din Das Leben der Anderen.    

Secventa din film, foto: vladimir bulat

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires

trecator 19/12/2008 11:28

Hai ca chiar m-ai facut curios: am descarcatfilmul, si l-am vazut. Pare mirobolanta si ireala toata povestea. Dar regizorul forteaza nota special, cu buna stiinta: imbunatateste imaginea Raului. Dar devine R.mai putin periculos, si mai improbabil pe viitor?

Ada Kalhoun 18/12/2008 08:49

Chestiunea "umanizarii" securistului aratat zbir, apoi - salveaza un disident, nu, un insurgent, un urzitor impotriva orinduirii socialiste, poate parea delicata, pe varful lamei, dar in definitiv asta este menirea unei opere de arta - sa deschida piste pentru discutie! Pamuk spune in unul din eseurile sale ca scrisul poate fi considerat un remediu impotriva re-caderii in barbarie...De ce acest film sa nu fie o posibila fila pentru regandirea experientei atat de barbare a comunismului?!?

cinemanul 17/12/2008 16:29

Oarecum strategic, sa nu devina un prilej de dezbateri publice (desi e greu de crezut ca s-ar fi intamplat!?), filmul circula fie piratat, fie sub forma oficiala de DVD. Pe ecrane - NU! Si daca ar fi rulat in circuitul cinematografic, cata lumea s-ar fi dus? Desi, snobismul local, mioritic, pune botul la cele "Oskar"-iate...

Bogdan Popescu 17/12/2008 15:51

Das Leben der Anderen. Prima idee cand am vazut poza. Ca ulterior sa vad si numele mentionat. Ei bine, se pare ca germanii, pe linga filmele "sociale" pe care le fac unde se intampla conflicte minore (casatorii cu peripetii, s.a.m.d.) atunci cind ating subiecte "fierbinti" din punct de vedere istoric, sunt foarte priceputi. E un film pe care si eu il recomand cu mare placere.

Vladimir Bulat 17/12/2008 11:17

Ada, ştiu în mare natura discuţiilor purtate în Germania în jurul acestui film! Acolo e acolo, dar mă mâhneşte faptul că la noi aceasta capodoperă filmică (aşa o consider eu, căci în materie de artă este impecabilă!) este ocultată la noi...aici lumea nu vrea să aibă păreri despre trecut. Or, au această tăcere o găsesc vinovată, deloc inocentă. A tăcea este, fie aprobare, fie complicitate...Oare chiar Securitatea română nu trebuie şi ea chestionată pe toate părţile, măcar atât cât ni se permite prin accesul (limitat) la arhive? Şi iarăşi, aflăm, că numai anumiţi tovarăşi pot consulta chiar orice în aceste arhive, deja epurate în bună măsură