9 janvier 2009
5
09
/01
/janvier
/2009
15:45
Presa sovietica din anii '50 bestelea cu varf si indesat tot ce venea din afara URSS. Muzica jazz a devenit si ea tinta atacurilor, ajungandu-se la titluri nu doar ridicole, gen: Azi interpretezi jazz, iar maine-ti vei trada Patria!; Jazzul ne este strain; Acestia ne fac de ras tineretul etc., dar s'a ajuns pana acolo incat insusi saxofonul era considerat o "arma alba"...Dansurile la moda, ale unei parti nesemnificative a tineretului, celui de dupa razboi, erau impartite conventional in 3 tipuri: "atomic", "canadian", "triplu hamburghez". Iar pentru ca discurile de vinil patrundeau foarte greu peste granitele URSS, s-a raspandit o tehnica de tirajare a sunetului pe suporturi subtiri si elastice de plastic: folia de radiografie...Era si caraghios si misterios totodata - sa asculti muzica unor Charlie Parker sau Armstrong pe imaginile siluetelor osoase, de maini, gambe sau coloane vertebrale! "Discurile" astfel inregistrate erau denumite, in slang, "scheletul bunicii mele".Istoria acestei perioade, "spuse" sub forma unui musical, o putem urmari in filmul Stileaghi («Стиляги»)*, premiera caruia a rulat in Rusia pe 1 ianuarie pe unul din importantele canale publice. Pentru prima oara acest termen, Stileaghi, a fost folosit in limba romana in cartea lui Vasile Ernu, Nascut in URSS (2006), cap.19. "Stileaga" provine de la cuvantul stileat', extras din limbajul jazzmenilor (cu referire la ideea de imprumut), si desemneaza o directie in subcultura tineretului sovietic - "robit" de muzica zgomotoasa (boogie-woogie), vestimentatia stridenta, cocurile ascutite, tuguiate, cravatele si camasile in carouri...Fabula filmului Stileaghi (regia: Valery Todorovsky) e simpla: un fost activist comsomolist se indragosteste de o ciuviha, "convertindu-se" la valorile acesteia, devenind el insusi, un ciuvak**. Filmul ne arata si "topografia" acestui "implant" al strainatatii in Tara Sovietelor: "Broadway" (asa numeau orice strada centrala din marile orase ale URSS cei impatimiti de modele apusene si americane), "Cocktail Hall", "Hata", "piata neagra" etc. Tagma asta de oameni era ca o insula nenumeroasa intr'un ocean gri si negru, cu oameni deveniti ca niste "siamezi", imbracati cu totii la fel, in gri-gri. Pe acesti "stileaghi" ii vedem ca pe niste dinozauri intr'o rezervatie artificiala, reconstituita parca de studiourile de la Hollywood. Mai presus de orice m'a interesat in acest film elogiul adus muzicii jazz, fara ca acest omagiu sa fie ceva asumat, declarat de catre realizatori. Dar ritmurile muzicii domina intreaga trama istorica, narativa si amoroasa. Prin forma sa, Stileaghi incearca sa devina parte din traditia cinematica, muzicala a veacului trecut. Aici sunt imprumuturi din Circul lui Alexandrov (1936) si din The Wall al lui Alain Parker (1982), astfel Todorovsky a incercat o incadrare a filmului sau intr-un context mai larg al vizualizarii alteritatii in cinema. Cand se aude jazzul - in film - imaginea devine arta pura, cromatica dezlantuita, un "incendiu in jungla". Pentru a ne bucura de un astfel de rezultat, trebuia ca cineva, candva, sa suporte calificativul de "maimuta" printre oameni...Cand a aparut termenul de Stileaga, in 1949, in revista sovietica Crocodil***, el se referea la cineva care provocase ilaritatea si dezaprobarea celor din jur, care dansase intr'un fel complet neobisnuit la o serbare scolareasca.
De la un caz izolat, singular, termenul a facut epoca, a devenit istoria unei perioade, a unei minoritati despre care se vorbeste, iata, si dupa mai bine de jumatate de secol. Si se va mai vorbi, dupa toata aparentele, inca mult si temeinic...Poate ca si acest fenomen a contribuit la prabusirea societatii intunecate, aflate mai mult de sapte decenii intr'o recluziune totalitara. De pus obligatoriu in arhiva acestei problematici...
_________________________________________
* francezii au tradus denumirea acestui film prin Les Zazoux (Excentricii). E de consemnat tot aici ca titlul de lucru al filmului era "Boogie pe oase", sugerandu-se din titlu acea gaselnita a lumii subterane, cu inregistrari facute pe radiografii...dar distribitorii au sustinut ca titlul respectiv trimite spre zona necrofiliei, a horror-ului, iar filmul va pierde, din acest motiv, un public numeros...Realizatorii au trebuit sa accepte, in cele din urma, titlul Stileaghi.
** titulatura ce o primea un barbat dupa ce trecea de testul impus de "haita" zgomotosilor...
*** revista umoristica care a aparut din 1922 pana in anii '90; una din tribunele ideologice cele mai importante ale regimului sovietic. Unele caricaturi din aceasta publicatie au devenit simboluri iconice ale regimului totalitar.
Partager cet article
