Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

9 janvier 2009 5 09 /01 /janvier /2009 15:45

Presa sovietica din anii '50 bestelea cu varf si indesat tot ce venea din afara URSS. Muzica jazz a devenit si ea tinta atacurilor, ajungandu-se la titluri nu doar ridicole, gen: Azi interpretezi jazz, iar maine-ti vei trada Patria!; Jazzul ne este strain; Acestia ne fac de ras tineretul etc., dar s'a ajuns pana acolo incat insusi saxofonul era considerat o "arma alba"...Dansurile la moda, ale unei parti nesemnificative a tineretului, celui de dupa razboi, erau impartite conventional in 3 tipuri: "atomic", "canadian", "triplu hamburghez". Iar pentru ca discurile de vinil patrundeau foarte greu peste granitele URSS, s-a raspandit o tehnica de tirajare a sunetului pe suporturi subtiri si elastice de plastic: folia de radiografie...Era si caraghios si misterios totodata  - sa asculti muzica unor Charlie Parker sau Armstrong pe imaginile siluetelor osoase, de maini, gambe sau coloane vertebrale! "Discurile" astfel inregistrate erau denumite, in slang, "scheletul bunicii mele".
Istoria acestei perioade, "spuse" sub forma unui musical, o putem urmari in filmul Stileaghi («Стиляги»)*, premiera caruia a rulat in Rusia pe 1 ianuarie pe unul din importantele canale publice. Pentru prima oara acest termen, Stileaghi, a fost folosit in limba romana in cartea lui Vasile Ernu, Nascut in URSS (2006), cap.19. "Stileaga" provine de la cuvantul stileat', extras din limbajul jazzmenilor (cu referire la ideea de imprumut), si desemneaza o directie in subcultura tineretului sovietic - "robit" de muzica zgomotoasa (boogie-woogie), vestimentatia stridenta, cocurile ascutite, tuguiate, cravatele si camasile in carouri...Fabula filmului Stileaghi (regia: Valery Todorovsky) e simpla: un fost activist comsomolist se indragosteste de o ciuviha, "convertindu-se" la valorile acesteia, devenind el insusi, un ciuvak**. Filmul ne arata si "topografia" acestui "implant" al strainatatii in Tara Sovietelor: "Broadway" (asa numeau orice strada centrala din marile orase ale URSS cei impatimiti de modele apusene si americane), "Cocktail Hall", "Hata", "piata neagra" etc. Tagma asta de oameni era ca o insula nenumeroasa intr'un ocean gri si negru, cu oameni deveniti ca niste "siamezi", imbracati cu totii la fel, in gri-gri. Pe acesti "stileaghi" ii vedem ca pe niste dinozauri intr'o rezervatie artificiala, reconstituita parca de studiourile de la Hollywood. Mai presus de orice m'a interesat in acest film elogiul adus muzicii jazz, fara ca acest omagiu sa fie ceva asumat, declarat de catre realizatori. Dar ritmurile muzicii domina intreaga trama istorica, narativa si amoroasa. Prin forma sa, Stileaghi incearca sa devina parte din traditia cinematica, muzicala a veacului trecut. Aici sunt imprumuturi din Circul lui Alexandrov (1936) si din The Wall al lui Alain Parker (1982), astfel Todorovsky a incercat o incadrare a filmului sau intr-un context mai larg al vizualizarii alteritatii in cinema. Cand se aude jazzul - in film - imaginea devine arta pura, cromatica dezlantuita, un "incendiu in jungla". Pentru a ne bucura de un astfel de rezultat, trebuia ca cineva, candva, sa suporte calificativul de "maimuta" printre oameni...Cand a aparut termenul de Stileaga, in 1949, in revista sovietica Crocodil***, el se referea la cineva care provocase ilaritatea si dezaprobarea celor din jur, care dansase intr'un fel complet neobisnuit la o serbare scolareasca.
De la un caz izolat, singular, termenul a facut epoca, a devenit istoria unei perioade, a unei minoritati despre care se vorbeste, iata, si dupa mai bine de jumatate de secol. Si se va mai vorbi, dupa toata aparentele, inca mult si temeinic...Poate ca si acest fenomen a contribuit la prabusirea societatii intunecate, aflate mai mult de sapte decenii intr'o recluziune totalitara. De pus obligatoriu in arhiva acestei problematici...      
_________________________________________
* francezii au tradus denumirea acestui film prin Les Zazoux (Excentricii). E de consemnat tot aici ca titlul de lucru al filmului era  "Boogie pe oase", sugerandu-se din titlu acea gaselnita a lumii subterane, cu inregistrari facute pe radiografii...dar distribitorii au sustinut ca titlul respectiv trimite spre zona necrofiliei, a horror-ului, iar filmul va pierde, din acest motiv, un public numeros...Realizatorii au trebuit sa accepte, in cele din urma, titlul Stileaghi
** titulatura ce o primea un barbat dupa ce trecea de testul impus de "haita" zgomotosilor... 
*** revista umoristica care a aparut din 1922 pana in anii '90;  una din tribunele ideologice cele mai importante ale regimului sovietic. Unele caricaturi din aceasta publicatie au devenit simboluri iconice ale regimului totalitar.      
Partager cet article
Repost0

commentaires

A
Nu am vazut filmul, nu ma pot pronunta despre el. Dar vreau sa atrag atentia ca exista pericolul de extrapola fenomenele, in acest caz 'stileagi', asupra altor zone geografice in care acestea nu erau cunoscute. Insurgenta sub comunism era expresia a ceea ce regimul tolera! Sa nu ne facem iluzii ca putea exista ceva fara ca sistemul represiv sa scape din vedere. Tocmai campul de manevra era cel "negociabil", sistemul era cu atat mai permisiv cu cat sfera sa zicem asa, neoficiala, nu-i crea dureri de cap. E de vazut pana unde ajungea "negocierea" abaterilor de la norma.
Répondre
V
Problema insurgentei in Romania trebuie rezolvata la nivel polotic, ideologic ma intai, apoiu, ar fi necesar sa vedem cum au stat "culturile subterane". Parerea mea e ca fenomenul "stileaga" nu a existat in Ro, sau NU, cel putin la nivel de gasca, coterie etc. dar e de investigat, de cautat; poate ca formele au fost altele...In domeniul artelor vizuale pot aminti cateva nume: Constantin Petraschevici, Eugen Stanculescu, Ion Grigorescu...Dar astea (gesturile lor) au avut alte conotatii, forme, intentii si strategii.   
Répondre
V
Eu fac distinctie intre fenomenul stileaga si ce al disidentei. Primii nu luptau impotriva sistemului. Insa indirect ceea ce ei faceau eroda autoritatea puterii si ideologiei. Disidenta era un discurs asumat impotriva sistemului. Disidenta era fie de tip "soft" a lui Saharov care popovaduia un "socialism cu fata umana", fie de tip "dur" a lui Solenitin care propovaduia de fapt varianta liberala a criticii aduse comunismului. Stileaga aveau o cu totul alta abordare. Ei mai degraba incearca sa se sutraga cimpului politic. Tocmai aceasta "sustragere" din cimpul politic capata o putere politica semnificativa fiindca intr/un stat totalitar totul trebuie sa fie controlat. Un gest, o muzica, o cravata, o camasa, o fusta capata o incarcatura politica foarte tare. Acest lucru mi se pare foarte important. Azi e greud e inteles asta fiindca eu cred ca zi traimi o poveste rasturnata inver: aproape nimic nu mai are incarcatura politica; cea mai dura critica capata mai degraba incarcatura comerciala decit politica. ma rog e o poveste mai lunga. Eu sint curios de fenomenele romanesti alternative din comunism... nu prea s-a scris. La rusi stiu bine cum a fost (cel putin in momentele cheie). Aici nu prea se vorbeste de asta. A fost sau nu a fost stileaga in Romania?
Répondre
V
Pe mine m'a pus foarte serios pe ganduri ceea ce a spus Fred, cand a revenit din America ca acolo "stil" nu exista, ca daca cineva ar fi vazut asa imbracat precum 'stileagii' pe Broadway, ar fi dus direct la spitalul de psihiatrie...La care Mel ii raspunde - "dar noi existam"!!! Nu as pune prea mult pret pe "poluarile" lansate de multa vreme ca CIA a facut si a dres...asta in ideea ca disidenta ar fi pornit de la o cravata stridenta. Mai e de meditat cu acuratete asupra acestor chestiuni: cat e disidenta si cat e fenomen spontan, devenit, cum bine spui, Vasile, un reflex de massa! 
Répondre
V
SalutareBun text. Fenomenul merita o analiza temeinica cum zici tu. Eu din pacate nu am avut tip pentru asta dar am citit citeva texte foarte bune. Eu tind sa cred ca fenomenul este cel putin la fel de semnificativ ca cel al dizidentei. Sa nu uitam ca este primul fenomen care schimba "macazul" ideologic, fara a constientiza si a dori acest lucru. asta unu la mina. doi: devine fenomen de masa cu toate ca a fost inceput ca un fenomen marginal. si trei: e un fenomen care ating elitele culturale (dar si copii nomenclaturistilor). Nimic din ce fac ei nu mai tine de "idealul comunist" si de "linia trasata de la centru". Ei pun serios la indoiala totul. Doar in citiva ani toata intelighentia sovietica devine liberala. Dupa 68 (opus cursului ocidenatal) intelighentia sovietica este total liberala. Ma refer la elita nu la scribii de curte care oricum nu au contat. Fenomenul "stileaga" pe aceasta linie de interpretare este interesant pentru mine: cum un sistem totalitar poate fi criticat efectiv de gesturi simple, nevinovate. O cravata colorata, o camasa pestrita a facut sa se naruie cel mai temut sistem. Asta e genial. uite si un film de propaganda din anii 50 impotriva Stileaga... un fil care se dadea la Cinema si TV.il poti vedea aici: http://www.youtube.com/watch?v=md-fFYdWW_0&feature=channel_page
Répondre