Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

2 février 2009 1 02 /02 /février /2009 10:34
Filmul lui Mel Brooks The Twelve Chairs, după romanul omonim (1927) al lui Ilf şi Petrov, a impus un Ostap Bender chipeş, perspicace, iubăreţ şi "mare combinator". În anul 1970 când a apărut ecranizarea lui Brooks omenirea nu ştia de acest misterios personaj cum arată, descrierea marilor scriitori nu este atât de vizuală, cum este tipajul adus pe ecran de Frank Langella. Mi-a plăcut enorm prima lui apariţie în film (diferită de cea din carte): se dădea orb într'o piaţă a oraşului Stargorod, şi - minune - i-a apărut vederea imediat ce a "zărit" o superbă "prinţesă" ce levita radioasă printre tarabe... Alăturarea de Ippolit Vorobyaninov este şi ea ca de la sine înţeleasă, firească (în subtext - o enormă ironie, căci ce ar putea avea în comun un fost aristocrat, deposedat de tot  - iar în filmul rusesc acest lucru este foarte bine pus în valoare - şi un escroc la drumul mare?!), se lipeşte de el ca şi cum ar fi fost prieteni de o viaţă. Îl însoţeşte răbdător şi ritos pe Vorobyaninov de-a lungul întregului drum în căutarea scaunelor, disparate şi împrăştiate la mare distanţă. Ambii urmăresc capturarea bijuteriilor şi pietrelor preţioase - ascunse de mama lui Vorobyaninov în unul din cele 12 scaune. Doar că în urma spovedaniei celei din urmă, părintele Fiodor află şi el de comoara ascunsă în şezutul unuia dintre scaune; astfel, porneşte şi el pe urmele acelei averi. Trebuie să menţionez că personajul şi actorul din filmul lui Brooks avea aproape vârsta indicată de autori, în carte se declară a avea 27 de ani, iar Langella puţin peste 30. Spun asta pentru că toate ecranizările ulterioare ni-l arată pe Bender niţel mai în vârstă decât ar fi trebuit să fie, iar acest lucru nu prea corespunde adevărului căci prototipul lui Bender a fost un personaj concret: Osip Şor, un escroc autentic, născut la 1899, care la momentul scrierii romanului de către Ilf şi Petrov avea exact 28 de ani. Şor reuşise să intre la Institutul Tehnologic din Petersburg, dar când a început revoluţia din 1917 a trebuit să se întoarcă în Odessa natală, iar drumul lui spre casă a durat 3 ani! În acest rătimp s'a şi petrecut aventura vieţii lui...Trebuie spus că deşi ecranizarea lui Brooks a simplificat mult povestea din roman, Ostap Bender rămâne un personaj viabil, viguros, credibil, hazos. Prototipul lui Bender, Osip Şor, a avut numeroase ocupaţii (jucător de şah, pictor, membru în diverse organizaţii clandestine, mire etc), iar acestea se regăsesc toate în romanul scris de Ilf şi Petrov, căci E.Petrov l-a cunoscut personal pe Osip Şor, iar acesta din urmă a fost un povestitor desăvârşit...Probabil că tocmai datorită acestei "portretizări multiple" (viziune datorată întâlnirii dintre talentul celor doi scriitori şi relatărilor veridice ale lui Osip Şor) personajul lui Bender a apărut atât de complex, imprevizivil, indimenticabil, cu adânci ecouri în timp. Romanul 12 scaune  s'a ecranizat de mai multe ori, dar această producţie americană rămâne în topul celor mai bune! În acest week-end am avut ocazia să mă conving de acest lucru...Închei prin a spune că filmul s-a făcut în epoca "războiului rece", şi Brooks a apelat pentru o veridicitate mai mare probabil (?) la actori sârbi, pentru unele roluri secundare, care vorbesc pe alocuri ruseşte, dar limba lor este rudimentară, barbară, grotescă. Găsesc că e unul din punctele regretabile ale acestei producţii. În rest, filmul rămâne perfect în picioare - la aproape 40 de ani de la turnarea lui! De văzut obligatoriu pentru fanii lui Ostap.          

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires

trecator 05/02/2009 10:14

Uneori, regizorii pot face lucruri mai bune si mai credibile decat scrierile literare din care se inspira! O buna parte din productiile americanesti au la baza romane care se citesc doar prin fundaturile acelei tari, iar filmele inspirate de realitatile lor, ajung, iata, sa traverseze oceanul, semn ca imaginea e mai rapace decat cuvantul.

vasgar 04/02/2009 22:22

vladimir, regizorii comit atatea infidelitati fata de textul unei carti si fata de adevarul unei biografii. uneori chiar reusesc sa faca bine acest lucru, actualizand subiecte/istori uitate, prafuite. si totusi, atunci cand notez un film-ecranizare, penalizez derogarile "criminale" de la text. nu stiu, poate ca o fac dintr-o solidaritate cu scribii. e drept ca am intalnit aceasta reactie si la oameni care nu scriu, doar citesc.

Vladimir Bulat 04/02/2009 21:33

Vasile, perfect de acord: montarea lui Zaharov e cea mai fidela si devotata textului literar, dar Ostapul lui Mironov - inca o data solidar cu tine, eclatant! -, nu mai e in concordanta cu varsta stabilita de Ilf & Petrov; Benderul acesta e mult mai batran, uns cu toate alifiile, un shuler implinit, tarat, prea pervers...De aceea, Ostapul jucat de Langella mi-e mai aproape, caci e la inceputul "carierei" sale de shuler...si deci mai proaspat, mai autentic. Apologhia mea din posting tocmai in favoarea acestei idei era. Dixit.

vasgar 04/02/2009 20:34

dintre filmele facute dupa ilf-petrovianul 12 scaune il prefer pe cel regizat de Mark Zaharov, cu Andrei Mironov in rolul lui Ostap. e cel mai fidel textului, un film-spectacol de teatru, postmodernism rusesc in timpuri brejneviste, iar Mironov e eclatant.

Ada Kalhoun 03/02/2009 14:09

Excelenta ecranizare, dar ea are prea putine in comun cu cartea celor doi rasfactati ai primilor ani ai URSS. Ilf&Petrov s-au plimbat mult prin America, tocmai de accea personajul lor, Ostap Bender, a devenit foarte familiar cititorilor yankei, dar si pentru ca imaginea ecrocului era foarte noua in literatura. Ce bine ca mi-ai amintit de acest film, pe care-l vazusem cu mai bine de un deceniu in urma. Oare cum il voi recepta acum, daca ma decid sa-l revad?!