Chişinăul "izolat" de lumea românească

Ajuns la Bucureşti după zece zile petrecute la cealaltă casă a mea, de la Chişinău, am găsit în internet acest articol. Şi pentru că tonul acestuia este acuzator şi pe bună dreptate, revoltat, aş dori să mai completez imaginea descrisă de autor cu ceva detalii de la faţa locului, căci eu chiar am fost la acel Birou de Migraţie şi Azil al Republicii Moldova. Am depus o cerere pentru a-mi invita soţia să-şi vadă socrii bătrâni şi bolnavi.

Acest birou este chiar în buricul capitalei basarabene, în coasta Ministerului de interne, dar în alt imobil, la etajul 2. De cum intri pe holul acelei instituiţii ai sentimentul că decazi în timp, că tabacul fumat de Soljeniţân, Saharov şi Şalamov, în Gulagul sovietic, îl simţi în nas...Eşti imediat întrebat ce invitaţie vrei să obţii, şi pentru cetăţenii cărui stat...spun scurt: România. Mi se spune să aştept, "operatorul" e momentan ocupat. Nu pot afirma că era aşa multă lume, după cum vor să afişeze autorităţile locale, că ar fi depăşite de afluenţa celor care vor să obţină invitaţii pentru Republica Moldova. Deci, la scurtă vreme îmi vine rândul, şi mă aflu într'o sală în care sunt mai multe birouri cu scaune, fiecare dintre acestea fiind prevăzut cu geam între funcţionar şi solicitant. Depun cererea tipizată completată la computer de acasă, şi imprimată în 3 exemplare. Mi se mai cere să anexez şi o fotocopie după paşaportul celui invitat, inclusiv paginile cu ultimele intrări în RM, plus de asta -- crezând că asta îmi va simplifica şi urgenta procedura de obţinere a doritului document -- adaog la cerere o fotocopie după actul de căsătorie, arătând gradul de rudenie cu cetăţeanul român. Nu are însă nicio importanţă pentru tânăra funcţionară (am avut noroc!, căci la celelalte birouri asistau bărbaţi în uniformele specifice poliţiei), îmi spune: reveniţi peste 30 de zile. Încerc să-i explic că aş dori să obţin invitaţia peste câteva zile. "Nu se poate", mi se răspunde. Nu există "termen de urgenţă, decât în cazuri de deces", adaogă salariata de la Interne. Ciudat mi s'a părut şi faptul că după ce depui acele 3 exemplare de cerere, mai completezi încă una de mâna, pe o coală A4, prin care ceri acelaşi lucru, dar pe scurt. Probabil, pentru analiza grafologică. Nu ţi se eliberează niciun nr. de înregistrare...Când l-am cerut, mi s'a răspuns sec: "Veniţi cu buletinul de identitate peste 30 de zile, şi spuneţi numele celui pe care-l invitaţi"! Insist să mi se facă invitaţie în regim de urgenţă, iar după ce, evident, am "scos-o din sărite" pe vajnica funcţionară, mi-a spus că dacă se aprobă aşa ceva, se va percepe o taxă de stat...şi asta după ce categoric mi s-a spus că "regimul de urgenţă" este exclus, nu se practică decât...Refuz, desigur, această favoare procedurală; refuz să plătesc fie şi un leu MD în folosul unei acţiuni care contravine oricăror norme juridice şi legale -- acţiune impusă aberant de aurorităţile moldovene după "contrarevoluţia de catifea" din 7 aprilie. Chiar şi fostul preşedinte Voronin se contrazice în privinţa acestei măsuri punitive, deşănţate şi castratoare, în primul rând pentru statul RM. 
Ca să fiu scurt: nu sunt sigur că voi obţine invitaţia pentru soţia mea, chiar dacă le-am lăsat la dispoziţia autorităţilor 2 luni (a scris cu creionul: 2 luni), căci nu cred că voi călca pe acolo mai devreme de acest termen. Iar actul oficial de la Biroul de Migraţie şi Azil se ridică personal. Cum e şi firesc...

Deocamdată, Chişinăul este izolat de lumea şi realităţile româneşti, la nivelul circulaţiei libere a cetăţenilor. Despre noile reglementări impuse de autorităţile române cetăţenilor moldoveni, pentru a putea obţine viza RO, merită o discuţie aparte. Şi nu e mai puţin pasionantă decât "epopeea" dezgustătoare de mai sus! Căci tot eu i-am asistat pe părinţii mei la consulatul RO de la Chişinău...Pe viu, în miezul "evenimentelor".  Încercăm posibilităţi încrucişate spre a ne putea vedea unii cu alţii, părinţii cu copiii.