Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

31 juillet 2006 1 31 /07 /juillet /2006 13:25
1. Cum apreciati participarea românească la tirgurile, galeriile şi expoziţiile din Occident?
Lucrurile stau foarte diferit în toate acele trei cazuri. Dar pot spune dintru început că prezenţa românească în lume este, cel puţin în acest moment, foarte slabă, aproape inexistentă. Nu există o preocupare naţională în acest sens. Tot ce se întâmplă are un caracter personal, deci – aleatoriu. Fiecare structură, individ, comunitate artistică se descurcă cum poate.  Oricum, vizibilitatea acesteia, adică a artei româneşti, este într-un stadiu embrionar. Iar domeniul afacerilor din România, foarte dinamic în ultimul timp, nu este deloc preocupat de asistenţă şi mecenat în sfera artelor.

La târguri s-a descins de prea puţină vreme ca să se ştie care este „eficienţa” şi productivitatea acestei ieşiri. În galeriile occidentale pătrund prea puţini, în special cei care locuiesc acolo (ex: Mircea Cantor, Gabriela Vanga, Pavel Brăila, Veaceslav Druţă, Călin Dan, Ştefan Constantinescu ş.a.), dar sunt şi cazuri de artişti care au un statut de globe-trotters (Lia Perjovschi, Victor Man, Dan Perjovschi, Ioana Nemeş ş.a.).  În expoziţiile internaţionale artiştii noştri nimeresc conjunctural, în acelea în care se formulează diverse problematici sociale, politice sau regionale (multă vreme o serie de artişti români erau incluşi în expoziţii ce luau în discuţie convulsiile şi atrocităţile Balcanilor).  

2. Ce rol au participările la galerii şi expozitiile din ţară? Dar la cele din strainatate? Care sint cele mai importante?

În general, galeriile şi expoziţiile creează reputaţia şi vizibilitatea unui artist – indiferent dacă acestea sunt organizate în ţară sau aiurea. Nu poţi fi perceput ca şi creator în afara acestui sistem. Acesta te promovează, te face vandabil. Unii artişti ajung să gândească şi să producă artă doar în limitele cererii acestui sistem. Galeria şi expoziţia nu e numai o interfaţă, ci ele mai sunt şi modelatoare de personalităţi. Imaginea romantică a saloanelor de secol XIX şi XX a devenit arhivă. Artistul nu mai are nevoie să-i fie doar văzută şi admirată munca, ci efortul acesta devine un capital în sine.  

Târgurile mari la care aspiră (sper) galeriile din România, dar şi artiştii noştri nu sunt foarte multe, dar la ele nu poţi accede, deocamdată, decât prin medierea unor galerii puternice şi influente. Târguri ca ART Basel sau ART Cologne în Europa sau ART Maimi în SUA, sunt cele care consacră intrarea individului-creator în establishment-ul artistic mondial. Există şi în Europa Centrală şi de Est două târguri promiţătoare: Vienna Fair şi ART Moscow. Ambele au un nivel foarte ridicat, şi pot fi o bună pistă de lansare spre piaţa mondială de artă. Dar pentru a nu crea confuzie, trebuie să adaog că participarea la marile târguri nu-ţi asigură, ca artist, automat şi includerea sau invitarea în circuitele expoziţionale de anvergură (gen: Documenta, Manifesta, Bienale etc.). Sunt lucruri diferite, cu scopuri şi ţinte distincte!   

3. Care sunt condiţiile pentru a fi invitat într-o galerie sau pentru a deschide o expozitie proprie în străinatate?

Cum spuneam în primul meu răspuns, relaţiile astea au un caracter personal, şi sunt, în mod covârşitor, rodul unor eforturi care durează uneori ani şi ani. Cred că nici o galerie străină nu invită pe nimeni dacă nu are o situaţie clară în urma prospectării pieţii de artă.  Ăsta e şi unul din scopurile târgurilor de artă – de a anunţa de o manieră cât mai largă despre situaţia artistică din diferite ţări. Acum este un moment bun pentru români (dar şi pentru ceilalţi estici), pentru că Occidentul „pescuieşte” noutatea, ineditul, prospeţimea şi autenticitatea care i se arată (sau doar şi-o imaginează?) – situaţie generată de deschiderile şi schimburile culturale din ultimele două decenii.  Revelaţiile oferite de scena de artă din Albania, Lituania, Estonia, Bulgaria... Dar aici însă se şi naşte o situaţie paradoxală: în timp ce Europa Apuseană este într-o febrilă căutare de noi teme şi problematici, artiştii estici în loc să le furnizeze exact acest dorit material, de cele mai multe ori, imită şi apropriază modul în care activează artiştii de acolo. Problema „translării formelor artistice” dintr-un spaţiu cultural în altul necesită o discuţie mai aplicată, aceasta nefiind încă una pe deplin desluşită... O recentă expoziţie, "Ethnic Marketing" (curator: Tirdad Zolghadr), desfăşurată la Geneva şi itinerată apoi la Teheran, s-a ocupat exact de aceste chestiuni extrem de interesante şi de o noutate demnă de toată atenţia. Una dintre lucrările acestei expuneri se numea explicit, asumat ironic, "Only for export" (autor: Shahab Fotouhi).

4. Ce înseamnă pentru galeriile româneşti participarea la expoziţiile şi tirgurile de artă internaţionale?

Vreau să cred că fiecare participare înseamnă un pas înainte. Un pas spre racordarea la sistemul artistic mondial. Şi mai ale spre înţelegerea acestuia. Mai facilitează şi inlcuderea informaţiei despre ele într-o bancă de date cât mai pe larg accesibilă. Înseamnă şi o profesionalizare de tip apusean. Deocamdată, galeriile private de artă sunt prea puţine ca să avem o imagine clară şi edificatoare despre raportul lor cu lumea business-ului global. 
 
 
Anchetă de Cristina Rusiecki

 

Partager cet article

Repost0

commentaires

Claudiu Presecan 11/08/2006 20:05

 
 
 
http://www.artnet.com/magazine/reviews/robinson/robinson10-21-03.asp

Gherghe Mardare 02/08/2006 11:32

Ceea ce a pus in dezbatere revista „Cultura“, la general, are o atributie directa la problema managementului in domeniul artei in conditiile romanesti  noi, fara care aceasta nu poate exista. Din practica mea de 10 ani de viata in Germania pot adaoga la cele spuse de catre criticul de arte Vladimir Bulat doar urmatoarele:
   - Occidentul este destul de  precaut in ceea ce priveste orisice, ca sa zic asa-"valori necunoscute". In acest sens, promovarea unui artist in Germania deobicei incepe de la "0" ,oricine n-ar fi "unsul" tarii din care vine, iar repartizandu-se in una din aceste tari insul singur isi strabate accesul la scara valorilor prin manageri - care pot fi si niste galerist i- (daca i se adreseaza si le accepta conditia) ori de sine statator.


     -desi in Occident rolul consumatorilor de arta revine cu precadere cetateanului simplu,  piata nefiind de nimenea fortata, singura isi stabileste valorile (de aici, si paradoxul pietei occidentale, care penduleaza in consumul ei adeseori intre valoare si nonvaloare). Totusi, in Germania, rolul decisiv in promovarea artelor plastice revine in cea mai mare parte municipilitatilor, bancilor de economii de la fata locului, care in mod sistematic, anual "sacrifica" pentru promovarea artelor plastice anumite sume indreptate spre organizarea concursurilor de premii, anumitor simpozioane ori burse chiar la fata locului, adica din localitatea in care se afla. De aici, un al doilea "paradox" al vietii artistice occidentale, indeosebi din Germania, care nu prea recunoaste "provincialismul". Spre exemplu, la Bremen pot avea loc manifestari artistice chiar mai importante ca la Hamburg. Conditia este numai, ca sistemul de management sa poata suporta "povara" manifestarii; adica sa dispuna de incaperi, capital si mobilizarea opiniei publice. Bonnul, spre exemplu, suporta acum o expozitie pe care cu greu ar suporta-o chiar si Berlinul. Este vorba de expozitia muzeului Guggenheim…
     Pot spune clar, ca aparatul birocratic joaca in acest sistem doar rolul de furnizator al resurselor financiare respective. El se adreseaza uneori direct la persoanele corespunzatoare mediatoare ori prin intermediul anumitor institutii (asociatii de arta ori muzee) de a fi ajutat in formarea unui juriu din specialisti independenti (care sunt, insa, si acestia remunerati pentru munca lor). In baza deciziei juriului format, anuntat din timp, se acorda premiile si bursele respective, se fac oarecari "achizitii"


   - piata de arta, dar adeseori chiar si  participarea la anumite expozitii in marile galerii - aici costa bani grei, pe care pretendentul de a se angaja in ele, adeseori trebuie sa-i plateasca  inainte de a-si incerca norocul de a vinde ceva. Asta e pe langa concursurile care se anunta din timp de catre juriile formate si la care are sens sa participi doar din initiativa si la invitatia acestora.
  - in rest, piata occidentala se autodirijaeza pe principiile comercializarii; adica, cine are bani, risca sa organizeze expozitii-vanzare ori sa particicipe la acestea; pe propriul risc sa organizeze chiar o expozitie speciala de "nonvaloare".
   - nu prea sunt deacord cu D-nul V.Bulat doar la punctul pozitiei sale in legatura  cu "oferta" Occidentului, care "pescuieste" noutatea - vorba sa. Noi avem in Est o mare problema -  iesirea din impasul impus de regimurile totalitare, care, oricum, se mai lasa inca mult de simtit. De aceea, nu cred ca ar trebui in mod principial sa ramanem la valorile noastre  (ca sa ramanem mai "originali" pentru  Occident), si sa nu ne socotim cu aceea ce a fost facut si ce se face acolo. Pana la urma, valorile adevarate, cel mai ades au aparut in zonele limitrofe, la  "frontierile" interactiunii civilizatiilor si  asta este foarte important.