Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

29 septembre 2009 2 29 /09 /septembre /2009 10:46
Imaginea generală a Albaniei este una a unui tărâm al buncărelor, iar secvenţa asta fotografiată arată că densitatea lor este chiar foarte vizibilă, copleşitoare, peisajul este pervertit de cantitatea betonelor, adăposturilor -- devenite absolut inutile. Am fotografiat în apropierea oraşului Gjirokaster, una din cele mai spectaculoase localităţi ale acestei ţări mitice.

Oraşul de piatră, cocoţat pe stânci abrupte, neprietenoase, aride, din jurul piscului Frasherit (1800 m. altitudine) este practic "copilul" legitim al acestor munţi. Pe pinctul cel mai înalt al oraşului e ridicată cetatea, cu turnul-orologiu, care însă nu merge...( Kalaja e Gjirokastres). Din orice punct al fortăreţei se vede ca-n palmă urbea, atât partea ei veche, cât şi inserturile mai noi, ridicate absolut neinspirat în era nefericită a lui Enver Hoxha. Dealtfel, aceste hidoase intruziuni fals-arhitecturale, au stat ca argument pentru neincluderea multă vreme a acestui oraş în lista siturilor arhitecturale protejate de UNESCO. După schimbarea de regim, din 2005, Gjirokaster este într-un amplu proces de restaurare, multe dintre case fiind acum îmbrăcate în schele, lucrându-se atât la structură, cât şi la faţade, căci unele dintre acestea sunt pictate, adevărate bijuterii decorative. În Citadelă am vizitat Muzeul Armelor, unde îţi dai cel mai exact seama de dimensiunea militară a acestei ţări. Obsesia omniprezenţei duşmanului emană din arsenalul acesta vetust, rudimentar, uneori -- artizanal. Expunerea muzeală este din vremea comunismului, şi e foarte bine că nu s-a primenit, căci "ajustarea" i-ar ciopârţi farmecul acesta sinistru şi prăfuit. Nu ai voie să faci fotografii aici, iar supraveghetorul care( intuieşti clar acest lucru) este acelaşi din era "funeraliilor nesfârşite" (după formula unei scrieri lacerante a lui Visar Zhiti*)...nu te scapă din ochi! Chiar şi aşa, expunerea aceea, cu vitrinele sure şi neiluminate, mi-a rămas în suflet. Adânc. Poate voi scrie cândva, mai detaliat, despre acea experienţă.

Aceasta este o imagine din Citadelă asupra vechiului bazar, de unde se văd acoperişurile din piatră, dar şi ritmul absolut fabulos şi plastic al acestora. Este practic o uliţă lungă, foarte abruptă, cu nişte ramificaţii laterale, de unde se vede o imagine de-ţi taie respiraţia din cauza unghiului de cădere...cu toate astea, şoferii locali circulă cu mult calm pe străzile înguste şi lunecoase ale oraşului. Caldarâmul a devenit cu timplul foarte polisat, lucios. Şi te înfiori numai la gândul că poţi merge pe aici cu maşina, dar noi am mers. În căutarea hotelului "Kalemi", care figurează atât în ghidurile oraşului, cât şi pe plăcuţele care te îndreaptă spre el. Noi nu l-am găsit, căci urcuşurile ni se păreau ireale. De fapt, am renunţat la a-l mai căuta când în într-o piaţetă centrală am descoperit un hotel alb, ce purta numele scriitorului local Andon Zako Çajupi. Aşa cred, de aici se trage denumirea "Çajupi". Iar de pe terasa acestuia am văzut pentru prima oară oraşul, noaptea. Atât arhitectura acestui stabiliment, cât şi interioarele trădau faptul că a fost un hotel al nomenclaturii, care avea poate cel mai încântător unghi asupra acestui oraş straniu şi atât de pitoresc, începuturile căruia izvorăsc din cel de-al XV-lea veac. În piaţa din faţa hotelului viaţa nocturnă ţine până târziu, căci sunt terase, baruri, staţie de taxiuri, iar dimineaţa e perturbată de lumea care se înghesuie la consulatul Greciei...Localitatea este considerată practic o metropolă a grecilor din Albania. Populaţia grecească a scăzut însă de la 30.000, la doar 4.000 cîţi sunt astăzi. Totuşi, recent s-a deschis o universitate cu predare în limba elină, după lungi discuţii şi negocieri între guvernele Greciei şi Albaniei.  

În această parte a oraşului, de unde se poate ajunge la cetate, sau sta pur şi simplu la o cafea espresso, dar şi la o masă aromatizată cu ierburi de grădină (albanezii gătesc cu multă mentă, oregano etc.), trebuie să pui ochii la încercare, căci ai ce vedea. Calitatea prelucrării pietrei este de cel mai înalt nivel. Cioplitorii au stăruit în egală măsură asupra celor care au placat zidurile, acoperişurile, dar şi la cele care au închipuit caldarâmul...Nu este nimic întâmplător, expediat, lăsat în stare brută. E foarte adevărat că a mai lucrat şi timpul, picioarele oamenilor, roţile maşinilor, a căruţelor de altădată...   

Se observă foarte limpede diferenţa dintre arhitectura tradiţională, şi construcţiile recente, obraznice le-aş spune. În această zonă, pe o vastă platformă de beton s-a lăfăit statuia monstruoasă a lui Hoxha, născut aici, în 1908, într-o familie musulmană. Acum pe acel loc acum e o parcare. În dimineaţa în care m-am trezit cu imaginea maşinilor garate acolo, am avut sentimentul că sunt suspendate, planează de-asupra culelor vechi...atât de inadecvată e prezenţa acelei cantităţi enorme de beton.  
Anul trecut s-a împlinit un secol de la naşterea, în acest oraş, a unuia din cei mai sângeroşi dictatori ai secolului XX, Enver Hoxha. Iar locuitorii nostalgici, şi chiar cred că mulţi sunt tineri, dezamăgiţi de oportunităţile fără perspectivă oferite de noile realităţi -- au adus un viu omagiu acestuia, scriindu-i numele pe murii caselor din zona veche a oraşului. Asta în condiţiile în care, în 1997, indivizi neidentificaţi au aruncat în aer casa acestuia, păstrată până atunci ca muzeu. 
Consider că timpul petrecut în Gjirokaster, locul de naştere al unuia dintre scriitorii mei preferaţi, Ismail Kadare**, a fost unul din cele mai încărcate de emoţii, şi cele mai vii amintiri mă încearcă -- din întregul periplu albanez. 



N.B. Toate fotografiile îmi aparţin

* cartea a apărut recent la noi (2008), la editura Leda, a grupului editorial Corint, în traducerea foarte îngrijită şi trudită a lui Luan Topciu.
** Marele scriitor a dedicat oraşului natal romanul Cronică în piatră (1971), publicată la noi în 1983.   

Partager cet article

Repost0

commentaires

Vladimir B. 03/10/2009 07:32


La Gjirokaster nu e greu deloc sa iei imagini de sus! Caci chiar si Kadare remarca ca in acest oras betivii nu au unde se prabusi, eventual, pe un acoperis, caci soclul casei unora se sprijina de
streasina altora! Atat de atipic este totul...Plus de asta, bazaltul care acopera casele este parca facut pentru vecie. Aici efemerul se suprapune cu eternul, durata si-a pierdut sensul, iar
arhitectura este un caz aparte; ma si mir ca vechea casa a lui Hoxha a putut fi aruncata-n aer


vipera 02/10/2009 14:00


Cum o fi aratat casa sangerosului Hoxha? Dar din cate se intuieste, nu era tocmai urat in orasul sau natal. Poate ca doar casa parinteasca a lui Kadare merita sa faca umbra in acest oras straniu si
neprietenos. Unic in felul sau, unic...


Ligia Crosman 01/10/2009 15:55


splendide imagini!
cum le'ai facut pe cele care se vad de sus?
pe unde te'ai cocotat!
ligia


Vladimir B,. 30/09/2009 20:09


Multumesc!

Mai vin cateva secvente bune...rabdare


trecator 30/09/2009 07:34


Frumos comentariu!

Prospetimea si minimalismul lui nu poate lasa indiferent pe nimeni. Fireste, dintre cei care stiu sa calatoreasca, sa priveasca lucrurile cu un ochi proaspat, sfredelitor. Mai vrem.