Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

2 octobre 2006 1 02 /10 /octobre /2006 09:43

 

Antonina Sârbu:-Draga Vladimir, demult intenţionam să-ţi solicit un interviu.  Că tot te-am luat prin surprindere, cu aceste întrebări, prima va fi  despre CURAJ, care nu e pentru fiecare, în opinia mea. Nu întotdeauna omul curajos--fie artist, critic de arta, ziarist, politician, scriitor, cercetator--e si apreciat...ba de multe ori, de cele mai multe ori, e un incomod...Şi tu ce  crezi despre curaj?

 

Vladimir Bulat:-Eu  cred cu tărie că ceea ce numim noi CURAJ este o stare dăruită omului. De la Dumnezeu.  Drept urmare, eşti ales să fii curajos. Devii curajos prin felul tău de a fi, de a te comporta, de a deveni bun exemplu, reper pentru cei din jur. Dar curajul te învaţă să ajungi şi la smerenie...Noi am avut o perspectivă total greşită asupra curajului, calitate pervertită de numeroase concepte şi slogane ca „eroism”, „vitejie”, „sacrificiu de sine”, „patriotism”,  etc. Curajul este altceva, ţine de esenţa ascunsă şi duhul omului. Starea asta o simţi că lucrează în tine, că te ghidează sau, pur şi simplu, nu o ai. Nu e o ruşine să nu fii, să nu poţi să fii curajos... Nu o ai tu, o are altcineva.

 

 

A.S.-Citind articolul tau “SOS MOARA ROŞIE DIN CHIŞINĂU!”, apoi şi preluându-l pentru “Democraţia”, fără permisiune, lucru pentru care am cerut scuzele de rigoare,  vroiam, de fapt,  să lansăm împreună ideea  de a renova acest edificiu şi a-l transforma în primul MUZEU DE ARTA MODERNĂ din Chisinau/Moldova! Începem o colectare de fonduri, sensibilizăm moldovenii bogaţi.. .Am găsit şi un generic  "Cei plecaţi în altă parte nu trebuie să-şi uite ţara lor!", astfel m-a învaţat un mare duhovnic... Crezi ca “miracolele au murit  demult” sau   că “miracolele nu mor niciodată”?

 

V.B.- Moara Roşie este unul din cele mai vechi monumente ale Chişinăului, rămase în picioare de la începuturile sale. După cum bine ştim, al II-lea război mondial a lăsat acest oraş în ruină, l-a pârjolit aproape în întegime. Faptul că Moara Roşie a supravieţuit este un miracol, care ţine şi de şansa acestui oraş, de identitatea lui...Intuiţia îmi spune că acest monument de arhitectură industrială (de secol XIX) a avut un ctitor şi stăpân luminat, destul de bogat, şi care a vrut pentru sine şi semenii săi o clădire durabilă, arătoasă, coprolentă şi eficientă. Sunt sigur că a fost şi foarte utilă, fiind amplasată în perimetrul vetrei vechi a urbei. Este locul care era înconjurat de multe biserici: Sf. Ilie, Sf. Arhangheli, Soborul Vechi, Biserica Bunei-Vestiri etc. Este astăzi, poate, cea mai „bolnavă” clădire a acestui areal, înconjurat de multe blocuri noi sau în plină construcţie. Terenul aici este foarte scump deja, tocmai de aceea trebuie privit în perspectiva dezvoltării urbanistice a zonei, spre a-i găsi Morii Roşii o utilitate cât mai profitabilă în viitor. Restaurarea şi modernizarea acestei clădiri s-ar putea face în vederea amenajării unui „Muzeu de artă modernă şi contemporană”. Asta ar fi o reconversie de zile mari! Evident, acesta este un vis, şi poate rămâne o dulce nălucire atâta vreme cât nu se gândeşte durabil şi serios o campanie pentru salvarea şi refuncţionalizarea acestei clădiri-monument. Strategia unei opere de salvgardare ar putea fi următoarea: crearea unui plan meticulos de acţiune, prin sensibilizarea autorităţii locale şi centrale, printr-o consultanţă profesionistă din partea unor specialişti locali şi internaţionali, atragerea de fonduri pentru o intervenţie de urgenţă, şi regândirea esenţială a utilităţii ce i se poate da acestei construcţii. Nu e un lucru deloc facil, nici prea uşor de adus specialişti din exterior pentru astfel de cauze...căci occidentalii şi toţi ceilalţi par mai repede atraşi de corupţia, sărăcia şi mizeria Moldovei, şi aproape deloc de aspectele culturale şi artistice ale regiunii. Miracole există oricând şi oriunde, şi să nadajduim că acest monument va avea soarta celor care, prin alte părţi, se pot lăuda cu bătrâneţi apreciabile în secole...

A.S.-Cum ţi-a venit ideea paginii “Ochiul de veghe” şi  cum îţi reuşeşte sa prezinţi articole  şi imagini  actuale, originale, de exemplu “Mănăstiri basarabene”? E un efort sau  mai mult o plăcere?

 

V.B: „Ochiul de veghe” şi „Mănăstiri basarabene” sunt şi prezintă două problematici diferite, cu adrese separate – sunt două proiecte distincte, amplasate pe aşa zise weblog-uri, sau simplu – blog-uri. Un blog este o pagina personală (un fel de diariu) a unui autor sau a unui grup de autori care au un program social, cultural sau de orice alt fel, şi pe care îl pun în practică şi îl propagă în reţeaua internet prin postări periodice a materialelor, pe care aceştia le elaborează sau arhivează/colectează. Sintagma „Ochiul de veghe” are o conotaţie restrânsă, în cazul meu, şi se referă exclusiv la capacitatea şi gustul meu de a mă roti în jurul lucrurilor, fenomenelor şi faptelor – indiferent de natura acestora. Un volum pe care l-am publicat anul trecut, la editura „Cartier”, se intitula exact aşa. Acolo îmi propusesem să adun texte, interviuri şi luări de poziţie pe marginea fenomenelor sociale şi artistice din Moldova petrecute în primii ani ai noului mileniu. Blog-ul „ochiuldeveghe” îşi propune să dea seama despre maniera mea frustă de a înţelege şi a consemna ceea ce mă înconjoară. Şi la lucruri la care am o participare directă. 

 

„Mănăstiri basarabene” are o altă perspectivă – îşi propune să informeze şi să arate (mai ales prin imagini) frumuseţea plaiurilor şi aşezămintelor monahale basarabene, atât de urgisite şi pustiite de fostul regim. Şi sunt deja, la scurtă vreme de la lansarea acestei pagini, numeroase reacţii pozitive, de încurajare şi de manifestare a interesului faţă de acest gen de „turism vizual”...Multă lume este de părere că Basarabia trebuie redescoperită, căci de la scrierile lui Sadoveanu li Iorga, despre aceste ţinuturi, au trecut deja decenii şi decenii. Lumea e într-o continuă schimbare. Acest material se va argumenta pe măsură ce voi descoperi eu însumi locuri minunate, spre a le povesti şi arăta şi altora despre acestea.

 

 

 

A.S.-Stai de  ceva timp la  Bucureşti, pot spune că deja eşti bucureştean. Dacă la distanţă/depărtare lucrurile se văd mult mai limpede,  nu pot să mă abţin să nu te întreb cum, totuşi,  se integrează arta basarabeană contemporană  în istoria artei române, are un loc "rezervat"?

 

V.B: Nu ştiu şi nu înţeleg de ce arta basarabeană actuală ar trebui să aibă un „loc rezervat” în contextul celei româneşti? Ea este o entitate multiplă, multietnică, reprezintă un conglomerat de sensibilităţi, gusturi şi feluri de a vedea. Arta basarabeană este o artă cu multiple faţete, şi ea e, deopotrivă, interesantă tocmai pentru că nu se prezintă ca ceva compact, univoc şi omogen. Aici vedem şi coexistă arta românilor, ruşilor, bulgarilor, găgăuzilor, ucrainenilor, tătarilor, evreilor, lituanienilor...Asta ar reprezenta subiectul major al unei discuţii separate, iar aici mă limitez doar la a o enunţa.  

 

 

A.S.-Ce crede criticul de artă, Vladimir Bulat: sunt artiştii  din RM, la inceputul acestui secol  supuşi modei  sau   continuatori  "în manieră individuală / personală" a  procesului  creator existent?

 

V.B: Eu cred aşa: artiştii trebuie să fie în primul rând contemporani cu epoca în care trăiesc şi creează. Apoi, ei trebuie să aibă răbdare şi să simtă necesitatea Tradiţiei, dar nu pentru a o copia, pastişa sau idolatriza, ci pentru a le folosi ca suport şi motivaţie pentru ceea ce fac şi în raport cu care să aibă o tensiune, un reper. Psihologic vorbind, artistul contemporan tinde să se distanţeze de ceea ce se cred a fi „chingile tradiţiei”, pentru că acesta pune mult preţ pe raţiune, calcul, oportunităţi, conjuncturi şi mode. Ce-i drept, în Moldova funcţionează încă din inerţie o grămadă de mituri artistice, iar acestea inhibă, de cele mai multe ori, deciziile şi opţiunile unui artist tânăr. Cei care au reuşit să se rupă de contextul nefast al „folclorismului” local, au fost anume aceia care au avut o fire puternică, individualistă şi un dram de patriotism, în sensul cel mai profund al acestui cuvânt (atât de demonetizat astăzi, încât lumea îl foloseşte cu multă zgârcenie!). Mă gâdesc aici, desigur la Pavel Brăila, Veaceslav Druţă, Corina Cotorobai, Ştefan Rusu, Igor Cobâleanschi, Lucia Macari ş.a. M-am referit aici exclusiv la cei care folosesc imaginea ca mijloc de expresie. 

 

 

 

A.S.-Cum se cladeşte şi cum se dărâmă / surpă un artist? o idee? un ziar?o iluzie? o ţară?

 

V.B: Eu pornesc de la convingerea că tot ce ni se dă, fericiri sau nenorociri, de la Dumnezeu  sunt. De aceea, ideea de paradox, vine de undeva care produce un „declic” în iconomia acestui program. Orice se zideşte cu tenacitate, nădejde, credinţă, cu inimă deschisă şi cu râvnă. Dacă astea ar fi premizele, atunci putem spera într-un rezultat mulţumitor. O ţară se surpă când ceţăţenii ei o părăsesc, treptat-treptat se pustieşte şi e invadată rapid de strigoi.

 

 

A.S.-Ce te gândeşti să faci mâine?

 

V.B: Am dorinţe şi planuri multe. Prefer să ajung a le duce la bun sfârşit decât să vorbesc anticipativ despre ele. Îmi place mai degrabă să ajung să analizez realizările (şi greşelile) decât să construiesc planuri şi să visez la ele. Este mult mai important şi folositor cum îţi trăieşti ziua de astăzi, decât să te aventurezi a te frământa pentru posibilităţile zilei de mâine.

 

 

A.S.-În speranţa că vom fi auziţi şi se vor găsi  patrioţi ai acestui pământ şi Moara Roşie va fi  salvată, îţi mulţumesc pentru amabilitatea cu care ai acceptat acest interviu. 

 

 

29-30 Septembrie, 2006

 

Bucureşti-Chişinău

 

Partager cet article

Repost0

commentaires

Marcela BENEA 06/10/2006 21:07

Dragă Vladimir!Am citit pentru a doua oară interviul /acum publicat în săptămânalul „Democraţia”/, la felşi „O revelaţie artistică: Samson Flexor.”/Revista „CONTRAFORT”/ .Este admirabilăaceastă calitate a dumitale de a vedea ce nu văd alţii şi de a descoperi lucruri importante,ascunse multor ochi! Şi pe deasupra să mai pui şi mult, foarte mult suflet în tot ce faci!Îţi doresc ca „ochiul de veghe” să rămână mereu neobosit şi la fel de prezent în aceastălume, în care nepăsarea adeseori umbreşte miracolul şi lucruri cu adevărat valoroase!

Dorina Bohantov 06/10/2006 13:46

Salut,
 
ti-am citit chiar astazi interviul, in varianta electronica. Pot sa-ti spun ca mi-a placut. Mi-a placut tonul asezat si neafectat al intregului articol. In plus inceputul interviului, pasajul in care vorbesti despre curaj m-a impresionat cel mai mult.  Zic astea pentru ca acest subiect al curajului, si altele conexe lui ma tot preocupa de ceva timp si pot spune ca am rezonat cu ce afirmi acolo...
 
In rest, cred ca pentru noi toti, cei care am constituit echipa activa a ART-hoc-ului (Vladimir, Radiana, Dorina, Iulian, Marin), aceasta "zodie" a revistei s-a cam consumat.
 
 Apropo, am observat de ceva luni (dar abia acum iti voi marturisi) ca pentru tine, crearea blog-ului este o formula bine gasita de a te exprima. Ce spui se concentreaza intr-o forma care te reprezinta, si-apoi ce plasezi pe bloc are rezonanta. Aceasta forma e chiar eficienta. In plus, nu mai trebuie sa cheltui timp pentru atita "tevatura organizatorica", cum se intimpla in cazul conceperii si ducerii la bun sfirsit a ART-hoc-ului (sa faci o revista e totusi greu, desi rezultatul - merita toti banii !). E-adevarat ca rezultatul merita toate onorurile.... dar deja nu mai avem aceeasi putere de munca si lupta... Cel putin tu, in virtutea faptului ca erai redactor-sef, trebuia sa ai 
multa... si nu stiu cit ti-a mai ramas...
 
Ma bucur ca ai multe dorinte si ai multe de facut. Intr-un fel ce ai facut la ART-hoc va fi continuat, doar ca intr-o alta forma.

Constantin Hostiuc 05/10/2006 14:37

Iac'ta ca bine graiesti! 
Daca permiti o remarca - ai un inceput aproape a la Plesu si Liiceanu, cu deschidere si generozitate (adica de 4 becuri), dupa care "cazi" in enumerarea artristilor basarabeni. Nu stiu, poate ii identifici cumva ca mixtum compositum superior si le dai o "porecla" care, pe de o parte, i-ar face mai celebri, pe de alta parte ti-ar permite sa-i tratezi ca pe o unitate cu forta ei, pe care tu o stabilesti. Cu scuze - asa mi s-ar parea mie mai OK ca sa-ti poti pastra atitudinea de "ochi superior". Sau, daca vrei, numeste-i prin ultima mare lucrare cu care au rupt gura vreunui targ...
 
Cu drag, Costache