Cine citeşte sau măcar răsfoieşte scenariile la filmele lui Andrei Tarkovsky observă fără recul că regizorul descria şi consemna anticipat toate detaliile legate de filmări, dialoguri, replici, detalii tehnice. Meticulozitatea şi acrivia cu care Tarkovsky îşi elabora filmele a devenit paradigmatică, scolastică aproape...Puţini maeştri ai imaginii din veacul trecut au atins o astfel de cotă. Este şi foarte dificil să-i urmezi întocmai reţetarul. Căci asta impune o maximă disciplină, o ascetică dăruire meseriei şi vocaţiei, o impecabilă cunoaştere a datelor şi instrumentelor genului de artă abordat. Mai e nevoie şi de o chemare pentru ceea ce faci. Procesul de profesionalizare este actualmente într-o mare derută, e avariat de amatorism, superficialitate, fast-thinking, ironie globalizată, fuşăreală. De aceea, nu poţi să nu te bucuri şi să nu jubilezi (discret şi cu măsură!) când întâlneşti tipi pentru care vocaţia se plămădeşte în lucruri şi izbânzi veritabile, autentice, îndelung-chibzuite, drept-socotite. Un astfel de tip este artistul vizual Dragoş Lumpan. Un fotograf cu studii de artă şi teologie, a făcut, în timp, ca prezenţa sa în mediul artistic să devină şi să fie una inconfundabilă şi întotdeuna tonică. Acum a pregătit un album cu fotografii cu chipurile (în sens fiziognomic, ipostatic şi comportamental al) monahilor de la Sihăstria Putnei. Şirul bogat şi divers de fotografii color şi alb-negru realizat de artist în timpul ultimelor săptămâni ale Postului Mare şi în Săptămâna Luminată din anul 2006, arată multitudinea şi luminozitatea vieţii călugăreşti, în răspăr cu imaginea posacă şi monotonă pe care o avem, noi mirenii, despre asta...Poate chiar cele mai expresive fotografii sunt arătate anume în negru-alb, căci ceea ce încifrează fotografia monocromă este lipsit de „adaosuri”, „anexe”, „înflorituri”, „efecte”. E viaţa nudă, directă, ne-formalizată, e chiar trăirea în act. Albumul care stă să iasă în curând, spre delectarea sufletească şi a ochilor ne-lenevoşi, este un document autentic al acestei vieţi întru Hristos, trăire din care dispar glosele, addendele, digresiunile lirice, proza cea largă - este "cronica" abruptă (căci e mereu incompletă) a „căii celei strâmte” a urcării la Ceruri, a acelora care şi-au asumat prin jertfă acest drum, cu toate urcuşurile şi prăbişirile. Dragoş Lumpan a încercat să ne "ilustreze" acest parcurs anevoios, dar însoţit mereu de lumină, lacrimi şi speranţă.
Fotografii oferite de Dragoş Lumpan, Sihăstria Putnei, 2006.
