Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

28 février 2007 3 28 /02 /février /2007 11:29

În opera noastră nu există indiferenţă

Irina Kulik: Lucraţi cu estetica kitsch-ului, cu „prostul gust” asumat. Ce consideraţi a fi în fapt prostul gust?

 

PIERRE ET GILLES: Lucrurile făcute fără iubire, de pildă pentru scopuri meschine, pentru bani, acelea comise fără afecţiune faţă de lume şi fiinţa umană. Restul, poate fi minunat. Nu lucrăm niciodată cu ceea ce se numeşte kitsch, numai de dragul lui. Acesta e doar un aspect marginal al activităţii noastre. Medităm asupra dragostei şi urii, asupra tandreţii şi violenţei. Apelăm la multe mijloace, inclusiv la kitsch. Însuşi termenul de „kitsch” există doar în cultura apuseană. Iar noi adorăm Asia – am vizitat Marocul, India, Thailanda, Laosul, Japonia; ne place cromatica acestor ţări, ne place drăgălăşenia oamenilor de acolo. Iar în Asia noţiunea de kitsch nici nu există: acolo funcţionează un cu totul alt sistem de valori. Nouă ni se pare că Rusia, în acest sens, se apropie de Asia. Amândurora ne place filmul „Sadko”[1]. L-am văzut în copilăria noastră, înainte să ne cunoaştem; era prezentat în cinematografe mici şi mărginaşe, unde mergea cu preponderenţă tineretul şi poporul simplu. Erau, parcă, anii ’50, şi reprezenta şi acesta un fel de kitsch. Dar el e aşa barochizant, şi răpitor, fermecător. Când vorbim de Rusia, mereu invocăm acest film.

Irina Kulik: În Asia, ceea ce pare a fi kitsch, cel mai adesea reprezintă o parte a culturii religioase. Dar şi în Europa există, de pildă, un kitsch catolic, la care apelaţi adesea...

PIERRE ET GILLES: de bună seamă, în religie există mult kitsch. Când îl iubeşti pe Dumnezeu, sau când iubeşti pe cineva, chestiunea însăşi a bunului gust devine prostească şi nelalocul ei. Toate mijloacele sunt bune pentru a exprima propria dragoste, aici nu pot fi reguli, limitări, nu e loc de teama de a te face de rîs. Ne atrage religia, acea taină înscrisă în ea. Noi am crescut în nişte familii catolice şi, probabil, în adîncul sufletului, rămînem catolici – în felul în care gîndim, în sentimentul vinei...Dar suntem deschişi faţă de toate religiile.

Irina Kulik: Kitschul este o metodă de a te debarasa de sentimentul culpei...

PIERRE ET GILLES: Poate. În juneţe era, poate, şi un soi de revoltă. Părinţii noştri, care aparţineau micii burghezii, erau alergici la tot ce era strident, lucios, artificial. Iar noi, în semn de protest faţă de gustul lor, ornam camera cu flori de plastic şi alte alea...

Irina Kulik: Vă plăcea din cale afară, probabil, pop-art-a?

PIERRE ET GILLES: Da, sigur. Pe la 15 ani eram fanaticii lui Warhol – a filmelor sale, a tablourilor, a oamenilor de care se înconjurase. Am avut onoarea să ne întîlnim cu el, iar Pierre l-a fotografiat. Ce-i drept, asta se întîmplase înainte să ne cunoaştem noi, şi să lucrăm împreună, de aceea  GILLES nu l-a colorat. O mare influenţă au avut asupra noastră şi cele văzute în Orient, în Marocco, în timpul primei noastre călătorii comune. Toate aceste imense postere ale vedetelor arabe – e aproape acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Warhol...

     Pierre et Gilles, Khaled, 1992

Irina Kulik: Ca şi acestuia, vă plac vedetele. Dintre cele mai diferite. Cu mare dificultate mi-aş putea imagina un meloman care să asculte pe toţi cei cărora voi le-aţi făcut portretele: Nina Hagen şi Mireille Mathieu, împreună...

PIERRE ET GILLES: Ne place îndeosebi diversitatea, diferenţa, cu egal interes şi dragoste fotografiem pe Claude François, Marylin  Manson, Laeticia Casta, dar şi porno-actorii americani. Dar noi nu fotografiem doar vedete, ci şi o mulţime de oameni necunoscuţi, şi nu doar modele, ci şi oameni pe care-i întîlnim întâmplător.

Irina Kulik: N-aţi vrea să lucraţi cu cineva dintre celebrităţile ruse?

PIERRE ET GILLES: Am fotografiat la un moment dat un june-matelot care locuia în Franţa, dar era rus de origine. De multă vreme dorim să-l fotografiem pe Vladislav Monro – el e amicul nostru, ne place foarte mult ce face, dar nu reuşim nicidecum să ne înţelegem pentru a lucra împreună.

Irina Kulik: Dar vi s-a întâmplat ca oamenii să vă refuze să-i fotografiaţi?

PIERRE ET GILLES: Nu. Au fost doar eschivări de a poza într-o postúră sau alta, de pildă, în unele legate de un context religios. Dar noi încercăm să avem o limbă comună cu eroii noştri, pentru că acest lucru e mereu un schimb, un parteneriat. Nu dorim niciodată să ne expunem personajele, nu le silim să facă lucruri nedorite, şi nu ne amuzăm pe seama lor. Ne este străină cu desăvîrşire batjocura – imaginile cu subiect religios sunt lucrate şi abordate cu deplină sinceritate, fără a blasfemia.

Irina Kulik: Dar cum e cu subiectele politice, de pildă, cu războiul din Iraq, la care face trimitere una din lucrările voastre recente, expuse în expoziţia moscovită? Ce e asta pentru voi – arta angajată sau o manifestare a pop-art-ei, în care e luată o imagine medială, extrasă de la televizor?

PIERRE ET GILLES: Apelăm adesea la acest soi de imagini, căci în spatele lucrărilor noastre există un mesaj. Spre exemplu, fotografia care arată doi tineri îmbrăţişaţi, un israilean şi un palestinian – este o expresie de natură politică. Sigur, noi vedem aceste lucruri la TV, dar asta nu însemnă că aceste lucruri nu ne preocupă. În opera noastră nu există indiferenţă.   Mulţumesc şi pe această cale criticului de artă Irina Kulik pentru amabilitatea cu care mi-a îngăduit să ofer în traducere românească acest text, acest interviu, apărut iniţial în publicaţia Commersant, Moscova. 

 

 

Traducere: vladimir bulat

 


[1] Film artistic sovietic realizat în 1952 de regizorul rus Alexandr Ptuşko. Are la bază câteva bîline din zona lacului Onega, care-l înfăţişează pe negustorul Sadko plecat în lumea largă să caute pasărea Phoenix, dar se întoarce în oraşul natal, Novgorod, înţelegând că fericirea lui e acasă, unde îl şi aşteaptă frumoasa Liubava...A obţinut „Leul de argint” la Venezia, în anul 1953. A avut un succes fantastic în lumea întreagă (nota tr.). 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires