După aşteptări lungi, şi emoţii pînă în ultimul moment că ar putea să nu vină, iată că în seara zilei de sîmbătă regizorul rus Nikita Mihalkov a descins la cinematograful Scala din Bucureşti. L-am văzut de aproape, avea un costum gri, şi o cruce monarhică în piept. Era uşor tras la faţă, dar păşea hotărît, căci urma să ruleze cel mai "titrat" film al său, Утомленные солнцем (1994), tradus la noi, inexact, Soare înşelător. Nu-mi pot reprima repulsia şi jena pe care le-am resimţit cînd cei ce s-au perindat pe scenă erau numai miere şi lapte la adresa acestui "Spielberg al Rusiei" (ce calificativ jenant pentru ambii creatori, care nu au nimic în comun!). Mihalkov e un tip dintr-o bucată, firesc, modest, hazos, guraliv, "băiat de-al nostru" - nimic din morga ce-i este atribuită şi encomiastica care-i este adresată...CTPopescu a fost în cea mai mare măsură caraghios şi penibil, cînd a pregătit un discurs scris, căci nu-i "putea vorbi liber domnului Nikita M."! Copleşit de emoţie, şi la costum, CTPopescu a arătat că mina lui ascunsă sub masca "furiilor proletare" este, în fapt, platoşa în spatele căreia îşi ascunde firea scriitoricească, dedublată. Filmul a arătat cum teroarea comunistă avea, aparent, chipul unei poveşti, dar care se insunua treptat, vîrtos, rapace, fără milă. Poate personajul cel mai ilustrativ pentru o astfel de derută e aceea a camionagiului caruia nevasta i-a spălat cămaşa, iar în buzunarul ei se afla biletul cu adresa unde trebuia să livreze nişte mobile! Reţinuse el un nume de localitate, dar nu mai era ea acolo...nici cinstea ce-o avea Kotov altădată nu mai era aceiaşi...urma să fie arestat de NKVD în după-amiaza acelei duminici, în care adunat printre ai săi, se simţea cel mai confortabil, reconfortant, liniştit, bine-dispus... Vechiul regim, cel ţarist, încă mai "fumega" în discuţiile de la "Dacha nr. 9", chipurile, manierele, discuţiile mai erau pe "stil vechi", burgheze, rafinate, alese... În acest decor decadent, rustic, apare Mitea, fostul admirator şi iubit de taină al Marusei, actuala soţie a lui Kotov, deghizat într-un bătrîn nevăzător, neîngrijit, dar amuşinînd toate şi pe toţi ai casei ascunse în mijlocul naturii. Componenta olfactivă face cu atît mai sinistră omniprezenţa poliţiei secrete, NKVD-ul, care se inflitra pretutindeni...Mitea venise să-l "monitorizeze" pe Kotov, spre a-l prinde în mreje, şi pentru a-l preda ortacilor ce urmau să apară cu maşina neagră. O face într-un mod subtil, meşteşugit, profesionist, astfel încît nimeni nu se prinde de scopul real al apariţiei lui atît de neaşteptate, după mulţi ani, căci altădată el fusese un apropiat al tatei Marusei, dar acum a venit să-i nenorocească pe toţi, căci după Kotov urmau a fi să fie "ridicaţi" cu toţii! Că nu i-a fost uşor să o facă ne-o spun chiar primele secvenţe ale filmului, cînd Mitea vine acasă, şi încearcă să-şi "configureze" destinul prin intermediul ruletei ruseşti...dar şi cele din final, acelaşi, se sunicide în baie, după ce şi-a dus la împlinirea misiunea de "înfundare" a foştilor burghezi, a propriei iubiri. Fostul ofiţer este cu sălbăticie desfigurat de cei cărora fiica lui, Nadia, de şase anişori, le intuise intenţiile animalice. Iată ce-l întreabă pe unul din ei, văzîndu-l mîncînd şi transpirînd în duhoarea maşinii negre, care în va duce pe tatăl său la moarte: „De ce ai fugit de la Grădina zoologică? Nu ţi-a mai plăcut mîncarea pe care ţi-o dădeau?”. Peste puţină vreme va apărea Утомленные солнцем-2 (Soare înşelător-2), aflat în post-producţie. La aproape un deceniu şi jumătate de la apariţia acelui film, cum se va schimba oare perspectiva regizorală asupra Răului, barbariei, inumanului sistem politic lăsat moştenire de Stalin?
