Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

30 avril 2007 1 30 /04 /avril /2007 11:39

De ani buni am încercat să scriu despre muzica actuală, despre jazz, despre new music. Şi de fiecare dată găsesc că e un efort foarte dificil şi ingrat. Dificil, pentru că din aceea ce încercăm să "convertim" în cuvinte ne scapă mereu esenţialul şi, ingrat, e pentru că, oricum, fiecare dintre cei ce ascultă percepe în felul său muzica. Astfel, conchidem, muzica e cea mai "personală" dintre manifestările artistice ale individului. Atât în "fabricarea" ei, cât şi în perceperea acesteia... cuvintele ar fi singurele interpuse între aceste două moduri, şi totuşi, ele parazitează mereu. Zilele trecute la Bucureşti s-au perindat şi produs câţiva corifei ai muzicii contemporane, dintre cei de prim rang deci. Întâi, Robyn Schulkowsky, percuţionista a avut câteva lecţii cu percuţionişti tineri români, şi două spectacole muzicale organizate la CNDB. Apoi, în cadrul festivalului Jazzy Spring 2007, s-au produs trei mari intrumentişti, ale căror nume spun multe cunoscătorului fenomenului muzical contemporan din ultimii 30 de ani: Mark Feldman (violă), Joey Baron (baterie), Barry Altschul (baterie). Fiecare dintre numele invocate este o somitate de prim rang, şi doar aroganţa şi nepăsarea noastră în materie de fenomene contemporane au făcut ca răsunetul acestor concerte să fie quasi-nul, lăsat în surdină, deşi dacă erai prezent în sală - adrenalina şi satisfacţia estetică săltau la treapta superioară...fără nicio tăgadă! Joey Baron a făcut un concert solo cum nu mi-a mai fost dat să văd vreodată! Singur, cu maşinăria-baterie în faţă, acesta nu ne-a lăsat nicio clipă senzaţia că ritmul este creat doar de polifonia instrumentelor...ci poate lua naştere din atingerea/perturbarea uşoară a tăcerii. La finalul recitalului său l-a chemat în scenă pe inepuzabilului nostru pianist Mircea Tiberian, cu care a făcut un duo de care ar fi putut fi mândru, cred, însuşi Manfred Eicher, tăticul ECM Records. Mark Feldman a demonstrat o virtuozitate indimenticabilă, arătând deopotrivă că poţi presta într-o celebră filarmonică (pe vremuri a cîntat la Basel Simfonietta), dar şi să ajungi unul din marii improvizatori ai lumii, cântând alături de Johnny Cash, George Jones, John Taylor, John Abercrombie, dar şi de superba sa soţie, pianista, Sylvie Courvoisier. Felul în care se comportă pe scenă un astfel de muzician poate sluji drept o bună lecţie pentru toţi cei care vor să înveţe secretele multiple ale acestui instrument vechi de când lumea, dar mereu tânăr şi atât de greu de "îmblânzit"! La un moment dat am văzut urcându-se pe scenă un moşulică cu o coadă albă strânsă la spate, cu o servietă ponosită, şi în una din urechi lucindu-i un cerceluş discret. Era Barry Altschul, unul din veteranii baterişti şi percuţioniştii jazz-ului de factură nouă, cea care s-a înfiripat după 1970. El a fost alături de Chick Corea şi de Dave Holland, în momentele lor de maximă glorie şi recunoaştere. Acest bătrân luminos şi neobosit a fost alături de compatriotul nostru, Lucian Ban, care ne încânta cu ale sale compoziţii, pe vremea când era liderul lui Jazz Unit (Changes (1998) şi From Now On (1999)). Acum, Lucian Ban a revenit în România (temporar) împovărat de gloria recunoaşterii internaţionale, dar şi pentru a ne prezenta proiectul său HIEROGLYPHICS. În acest context i-am ascultat pe fabuloşii Mark Feldman şi Barry Altschul. După astfel de concerte nu-ţi doreşti decât două lucruri: să-i revezi şi în alte contexte pe aceşti minunaţi muzicieni, şi ca ei să aibă parte prin părţile noastre de o mai mare vizibilitate...

FOTO: Mark Feldman în concert.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article

commentaires