Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

25 juin 2007 1 25 /06 /juin /2007 15:00

Pe 19 decembrie am văzut-o pe Marina Tarkovskaya la Bucureşti, cu ocazia lansării unei cărţi de convorbiri, semnată de Elena Dulgheru. Azi, cînd se împlinesc exact 100 de ani de la naşterea tatălui său, adormit întru Domnul la 27 mai 1989, doamna Tarkovskaya a vorbit despre acesta ziarului GAZETA.

Nu ştiu să existe poezia acestui uriaş poet tradusă în limba română, dar locul lui este neîndoielnic alături de Ossip Mandelştam, Marina Ţvetaeva, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova. Cum a fost acest om în viaţă relatează fiica sa, sora regizorului Andrei Tarkovsky:

"În formarea poetică a lui Tarkovsky un loc important l-a jucat poetul Gheorghi Şengheli. Povestiţi-ne despre relaţiile dintre aceştia doi.

- S-au cunoscut în timpul examenelor de admitere la cursurile superioare ale Institutului de literatură. Şengheli ţinea cursul de poezie, şi, prin urmare, era la admitere. Era nu doar un poet, ci şi un teroretician al versificaţiei. Pentru Tarkovsky acesta a devenit nu doar un mentor, ci i-a legat ulterior o durabilă prietenie. Şengheli activa la gazeta GUDOK (Sirena) - scria acolo diverse notiţe şi foiletoane. Plecînd de la această publicaţie, Şegheli l-a recomandat pe Arsenie Tarkovsky în locul său, să scrie acele inevitabile materiale - reportaje din săli de judecată, foiletoane poetice, diverse fabule. O vreme, tata neavînd unde locui la Moscova, a trăit în casa lui Şengheli, în ulicioara Borisoglebski - în trecăt fie spus, foarte aproape de casa Marinei Ţvetaeva. Şengheli, împreună cu minunata sa şoţie, poeta Nina Manuhina, aveau o singură cameră într-un apartament comunal, şi singurul loc pe care-l aveau disponibil era sub voluminoasa masă pe care se mînca. Tarkovsky şi-a montat acolo un bec electric, astfel încît putea sta lejer culcat şi să citească, ca într-un dormitor în toată legea. În 1946, în aceiaşi casă, la Şengheli, a făcut cunoştinţă cu Anna Ahmatova, iar prietenia asta - foarte apropiată şi caldă - a durat pînă la sfîrşitul vieţii ei. În 1933 Şengheli a devenit şeful secţiei naţionale a editurii literaturii politice, şi graţie acestui fapt au ajuns acolo în calitate de traducători o serie de poeţi remarcabili - Ahmatova, Pasternak, Zaboloţky, Vera Zvjaghinţeva. Tarkovsky era şi el un traducător important în acea pleiadă, a început cu traducerea poetului muntenegrean Radule Styensky. Unora activitatea de traducător le era una foarte potrivită, în timp ce tata suferea foarte din cauza acestor comenzi. Să facă saltul spre o altă voce, către o altă lume poetică îi venea foarte greu, pentru că el continuu îşi scria propriile versuri. Dar atunci cînd dădea curs unor comenzi mari venite de la Şengheli, propriile poeme nu se scriau deloc.

Citind traducerile făcute de Tarkovsky n-ai presupune cîtuşi de puţin că poetul nu adora această îndeletnicire.

- Nici nu trebuie admisă această presupunere. Tata făcea totul cu o mare dăruire, responsabilitate şi dragoste, chiar dacă asta îl costa imens.

Ce atitudine avea Tarkovsky faţă de război?  

- Tata a lucrat ca şi corespondent la ziarul Boevaja trevoga (Chemarea la luptă), o dată la două zile mergea în prima linie, participa direct la operaţiuni, a şi fost distins pentru asta - a condus la atac un pluton după ce acesta şi-a pierdut comandantul, şi soldaţii au atins ţinta. Nu-i plăcea să vorbească despre război. Într-un ziar militar trebuia să scrii despre fapte de eroism, iar el îşi îndeplinea cu devotament civic datoria, dar în acelaşi timp scria şi poezie lirică; putea să nu doarmă nopţile, lucrînd asupra poeziilor, de aceea sufletul său trăia o oarecare dedublare. Plus de asta, el a fost rănit în picior cu un cartuş exploziv, după care au început adevăratele suferinţe - gangrena a luat în stăpînire piciorul. Zăcea în spitalul de campanie, şi nu-i mai venea rîndul la operaţie. Ofiţerul, care avea patul alături de Tarkovsky, oprise pe chirurgul care trecea pe acolo - care de-abia se mai ţinea pe picioare de oboseală - , a scos pistolul şi l-a ameninţat: "Dacă nu-l luaţi acum pe căpitanul Tarkovsky pe masa de operaţie, vă împuşc". S-a făcut o primă amputare, iar acestea au fost în total şase.

Tarkovsky nu a publicat o vreme îndelungată. I-a fost greu, pesemne, să suporte această izolare forţată?

- Este ucigător pentru un poet să nu comunice cu cititorii săi. Consider că este o faptă eroică, fiind rupt de cititori, că a continuat să lucreze. El nu putea să nu scrie versuri, a scris întreaga lui viaţă, asta era chemarea lui, calea existenţei lui. Considera că acestea îi erau dictate de sus - convingere, se pare, a oricărui mare creator. Prima carte publicată - era o culegere adunată sub tilul "În faţa zăpezii" - apăruse de-abia în anul 1962, în acelaşi an cu primul film al lui Andrei. Titlul spune multe - tata avea deja 55 de ani.

Încerca sî vă influenţeze în vreun fel, pe dumneavostră şi pe Andrei, sau oferea copiilor săi libertatea opţiunii? 

- Era un  pedagog foarte înţelept, şi nu impunea nimănui părerile sale. Putea oferi sfaturi, cum s-a văzut din scrisorile către Andrei. Pentru acesta tatăl său era un model de bărbat adevărat şi un autentic creator.

Tarkovsky seniorul înţelegea foarte bine creaţia fiului său?

- Da, înţelegea, deşi existau oameni care făceau tentative să-i trezească nişte sentimente de gelozie. Aştepta de fiecare dată cu un viu interes apariţia noului film al lui Andrei, iar la scenariul filmului "Andrei Rubliov" a scris chiar şi o recenzie. Era ecoul unui om profund credincios, ceea ce Andrei nu era încă la acea dată."

Interviu de Kirill Reşetnikov, tradus de Vladimir Bulat

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

m. vklvsk 26/06/2007 12:23

Vladimir, faci un lucru deosebit traducind CE traduci si - evident CUM traduci!
fratii nostri romani ar trebui sa-ti fie recunoscatori.