Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

26 juillet 2007 4 26 /07 /juillet /2007 21:22

În condiţiile grele (deloc din perspectivă economică) în care se află Moldova actuală este complicat şi delicat să vorbeşti despre o viaţă culturală cu drepturi depline. Cultura mai degrabă supravieţuieşte, decît trăieşte, şi îşi atinge menirea. În foarte mare – şi poate părea şocant acest lucru – infrastructura culturală a rămas neschimbată în Basarabia în ultimele două decenii. Iar acest lucru confirmă deruta cronicizată în care se află aceasta, sfîşiată între neputinţa de a mai fi parte a culturii sovietice (prin disiparea ei), şi incapacitatea de a deveni un „plămîn” al culturii româneşti (prin izolarea autoimpusă). Să mă explic.

În fostul colos sovietic „cultura moldovenească” îşi avea locşorul său, ea furniza spre „centru” producţie culturală din mai toate domeniile: literatură (Ion Druţă, Grigore Vieru, Pavel Boţu, Vasile Vasilache, Ihil Şraibman, Ion Ciobanu, Liviu Deleanu ş.a), arte plastice (Lazăr Dubinovschy, Mihail Grecu, Eleonora Romanescu, Igor Vieru, Mihail Petric, Aurel David, Iosif Chitman, Elena Rotaru, Elena Saca-Răcilă, Leonid Grigoraşenko, Ilya Bogdesco ş.a), operă (Maria Bieşu), cinematografie (Emil Loteanu, Vlad Ioviţă, Valeriu Gagiu, Gheorghe Vodă), muzică (Ştefan Neaga, Zlata Tcaci, Gheorghe Mustea, Eugeniu Doga), folcloristică (V.Zelenciuc, ş.a). Acest fapt a făcut să se creadă cu tărie în existenţa unei culturi spirituale locale, destul de bine definite. În virtutea acestei certitudini, puterea sovietică investea în fondarea de teatre, cinematografe, baze de creaţie. S-a vorbit enorm despre „renaşterea etnică” moldovenească, despre „folclorul” acestei zone, iar construcţia asta ideologică (mai presus decît una estetică, conceptuală) a generat o sensibilitate artificială, deşi foarte complexă, ale cărei ecouri se resimt şi astăzi. „Moldovenismul”, într-o formă sublimată şi etnografică, era tolerat de regimul totalitar sovietic, dar acest lucru se accepta în măsura în care creatorii locali se considerau parte a uriaşei culturi sovietice. Puteai fi „artist moldovean” – în mecanismul amplu al acceptării, că acest statut ţi-l dă doar apartenenţa la „hora comună, internaţionalistă”. Altfel spus, „arta moldovenească” era, în esenţă, un mit sprinţar. Mitul s-a transformat cu timpul în „conştiinţă asediată”, insulară...Adică, mitul s-a risipit, şi în locul lui a rămas decepţia. Cultura „moldovenească” este în esenţă un bricolaj, o metisare de forme şi sensibilităţi. Lucrul acesta este cu atît mai pregnant după dispariţia U.R.S.S. Căci sistemul sovietic funcţiona ca un catalizator, dar şi ca un „finanţator”. Acum s-a constatat, că există prea puţine fire comune spre a înţelege multiculturalitatea construcţiei sociale şi culturale care se cheamă azi Republica Moldova. Este foarte interesantă cultura minorităţilor naţionale din regiune, cea a găgăuzilor, ucrainienilor, ruşilor, bulgarilor, lituanienilor, evreilor, tătarilor ş.a. Derutant devine faptul de a privi cultura locală ca una fiind una otova, de-a valma aparţinînd „moldovenilor”, băştinaşilor majoritari. Lucru acesta este cu atît mai fals cu cît moldovenii doresc a se privi ca „etnie” aparte, strict teritorializată, particulară. Poate că „moldovenismul” a funcţionat ca formă de rezistenţă la procesul dur de deznaţionalizare din era totalitară, dar el nu trebie să rămînă şi să funcţioneze drept o ideologie de „revizionism” post-sovietic. Devenită astăzi – o, tempore! – doctrină majoră de legitimare a statului neo-comunist moldovenesc.

Relaţiile cu România în aceste condiţii sunt tensionate şi confuze. Subiectul „Basarabia” în mass-media românească este unul marginal şi a devenit anost (împins la periferia interesului public, din categoria „exotisme”). Foarte recent, Jurnalul Naţional a lansat campania Basarabia 2007, propunîndu-şi o veritabilă „arheologie de redescoperire” a acelui tărîm românesc. Se merge încă pe urmele lui Iorga şi Sadoveanu, dar realităţile de atunci sunt mult (pe alocuri, fundamental) diferite azi.

Cultura basarabeană este slab cunoscută în lume. Nume ca: Nicoleta Esinencu, Pavel Brăila, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Constantin Cheianu, Veaceslav Druţă, Igor Cobîleanschi, Alexandru Vakulovski, Ghenadie Ciobanu, Tania Popa, Oleg Mutu, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Mihai Vakulovski, Oleg Garaz, Teodor Ajder, Liliana Corobca – se afirmă vîrtos şi plenar în contextul culturii româneşti, dar şi, unii, în context internaţional, fără a mai jindui după apartenenţa lor basarabeană. Integrarea în circuitul culturii româneşti contemporane s-a făcut la nivel de indivizi, de personalităţi artistice, nicidecum la nivel de contopire regională. În aceste condiţii, marile discuţii (dar ele sunt la toată vremea, vai, cam mici!) din cultura română reverberează rapid în Basarabia, iar cele din Basarabia se pierd undeva pe drum...

La Chişinău, rămîne Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Artiştior Plastici, Uniunea Muzicologilor şi Compozitorilor, Uniunea Cineaştilor... structuri care se ambiţionează să funcţioneze ca-n vechiul regim sovietic, dar la care nu mai aderă tinerii, rîndurile lor rămînînd ocupate de indivizii de altă dată, rămaţi visători după vremurile de demult, cînd erau editaţi la Moscova şi alte locuri, plimbaţi prin delegaţii în ţări cuminţi şi loiale, şi pe unde afirmau despre existenţa, în cadrul U.R.S.S., a minunatei „culturi moldoveneşti”. Reverii, năluciri, vise, fantome şi colaje trucate – ca însuşi mecanismul pe care îl slujeau.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Igor Casu 10/08/2007 22:24

da, cam dur ce spune Andrei Vartic... multi din generatia noastra, zisa postmodernista, printre care si subsemnatul, n-ar fi deloc incantati de preocuparile \\\'spirituale\\\' ale tinarei poetese din Soroca. Dar problema e altundeva, cred - e nevoie de un regim precum cel bolsevic ca sa opreasca libertatea de exprimare, regim pe care d-l Vartic, cu sigurantsa, il uraste pana in maduva oaselor...

Andrei Vartic 09/08/2007 15:55

Draga Vladimir!Am citit ieri articolul matalutza din Cultura. Iese ca in Basarabia au fost numa scriitori bolsevici pana la 1991 si asta nu e adevarat. Apoi mai iese ca lista noii generatii (care-s mai toti batrani, intre 40 si 60 de ani) incepe cu cineva care scrie cu FACK YOU si se termina cu PIZDETZ. Nu mai exista literatura in limba romana in Basarabia? Saracul Eminescu, in asa lista nu ar fi incaput. Nu ar fi mai corect sa vorbim despre literatura cu opera scriitorilor, nu cu numele lor? Mai ales cu impactul operei lor asupra echilibrarii societatii... Si inca ceva - cum sa poate ca basarabenii, care-s 97% ortodocsi, sa produca numai literatura cu termeni de argou, cu angoase sexuale si delir de alcool si de opium, asa de parca ar fi vorba de cartierul de nord al Manhattanului? Asta ti-o spune mosh av, care a fost educat de Antonioni si Cortazar, si care a mai fost, impreuna cu Andrei Sarbu,in capul listei de beatnici ai Basarabiei la anii cand cei din lista mataluta nu aveau idee de putza :)))). De ce iti scriu aceste randuri? Eram acum vreo luna la Soroca, la o intalnire cu elevii liceului Stere de acolo. O fata, socotita si de profesori ca cea mai buna, ne-a citit versuri pe care, zicea ea, le-au laudat toti postmodernistii de la Chisinau si pe care fundatia Soros le va publica intr-un volumas. Desi Soroca este bantuit de frumusete arhetipala si saracie ipocrita (am vazut ca stii de scrierile dlui Bulat de acolo), eleva din clasa X ne citea versuri despre vaginul ei si penisul pe care acest vagin il viseaza. Iaca, nu-mi inchipui ca la Auschvitz evreii scriau asa poezie. Cand am intrebat-o daca are asa de mari probleme sexuale, a spus ca nu are nici o problema, dar asa e moda acum. Adica este deajuns sa-i dau cuiva vreo mie de dolari sa scrie un PIZDETZ, sa i-l public si dupa asta sa-l dau model de literatura pentru cei mai talentati copii din scolile nenorocite ale Basarabiei? Un scriitor, da, poate si trebuie sa-si vopseasca pletele in verde sau sa fie si ofiter SS, ca Gunter Grass, dar atunci cand strici inima celor mai buni copii ai nenorocitei Basarabiei, atunci devii cel care aduce poticnirea si val de capul tau. Nu mai contenesc sa le spun "tinerilor" scriitori ai Basarabiei, multi de peste 40 ani, varsta cand noi, cei de la 1958, eram cu plete sure din Luca, 17,1: Si le-a zis ucenicilor S?i: "E cu neputinta ca poticnirile sa nu vina, dar vai aceluia prin care ele vin: mai bine i-ar fi daca si-ar lega de gat o piatra de moara si s-ar arunca in mare decat sa-i fie piatra de potnicnire unuia din acestea mici".Cu deehosebit respectav