Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

18 février 2008 1 18 /02 /février /2008 12:42

...Catedrala din Koeln este una din cele mai impresionante şi măreţe construcţii ale Europei apusene, construcţia căreia a durat peste opt secole. Astăzi se înfăţişează ca un munte imens de piatră gri, edificiu posac şi apăsător. Cuprins între gara feroviară din Koeln şi Ludwig Museum, între arta contemporană şi tehnica alegării pe şine... 

Cu multe decenii în urmă (1912), Sfântul Arhiepiscop Ilarion Troiţkii (1886-1929), a vizitat impunătoarea 'vedetă' a lumii catolice. Lucrând la teza sa de doctorat,  Studii pentru o istorie a dogmei despre Biserică, ierarhul a călătorit mult în Occident, în dorinţa de a înţelege starea actuală a catolicismului, după care a scris o serie de "scrisori", una din acestea fiind dedicate Catedralei din Koeln, din care am spicuit câteva pasaje, şi le-am transpus pre româneşte:

"Să intrăm în interiorul catedralei. În interior rămâne aceeaşi impresie de unitate arhitecturală. Tonul cromatic general e aici ceva mai deschis: nu gri-închis, aproape negru, ca pe exterior, ci gri-gălbui. Şi aici, înăuntru, s-au aliniat coloane nenumărate, unite între ele printr-o reţea de arcuri complicată. Dar sunt atât de înalte, încât aproape că îţi frângi gâtul când priveşti în sus, pentru a vedea bolţile. Desenul coloanelor este şi el complex: asta pentru că nici una nu este rotundă, ci parcă e o contopire de zeci de colonete separate. Totuşi, în interior observi cu rapiditate ceva extrem de neplăcut - monotonie. Totul în interior e plin de coloane, iar acestea sunt absolut identice.

Trece ceva timp, şi începi să înţelegi că în acest minunat şi meşteşugit construit templu lipseşte ceva, iar lipsa asta este una fundamentală. Mintea începe să caute un răspuns, ce anume lipseşte catedralei din Koeln, şi în general, unei construcţii religioase gotice. Răspunsul parcă iese la iveală de la sine: aici lipseşte Dumnezeu, lipseşte sfinţenia, lipseşte viaţa. Priveşte cu luare-aminte înfăţişarea interioară a catedralei! Vei vedea că doar cele două rânduri de statui ce surmontează coloanele sălii centrale împodobesc catedrala, dar şi acestea parcă au amorţit, pentru vecie, - şi sunt la fel de gri precum sunt şi coloanele. Lipseşte tocmai ceea ce numim splendoare bisericească. Ce mai rămâne atunci? Goale trucuri artistice gândite de arhitect. Ochii ni se plimbă pe detaliile arhitecturale - şi atât. Pentru comparaţie, intraţi într-o biserică ortodoxă, ornată cu toată frumuseţea splendorii bisericeşti, de pildă în biserica Sfintei Treimi din Lavra Serghieva (nu găsesc nimic similar, nicăieri!). Aici totul e impregnat de sfinţenie; chiar de la intrare resimţi că eşti în casa Domnului, şi fără să-ţi dai seama mâna se ridică pentru semnul crucii. În bisericile ortodoxe arta arhitecturală este de la sine pusă în subsidiar. Biserici fără splendoare nu recunosc, şi nu pot fi de acord cu existenţa lor, cum sunt, de pildă, majoritatea celor din Petrograd. Intraţi, spre exemplu, în catedrala lavrei Alexandru Nevskii! De multe ori trebuie să-ţi repeţi că eşti într-o biserică, şi nu într-o galerie oarecare. La noi au început să construiască biserici golite de sens când au început contactele cu ereticii occidentali, urmându-se modelele acestora. Strămoşii noştri au construit biserici cuviincioase, întotdeauna împodobite pe de-a întregul cu veşminte picturale. În timp ce în epoca peterburgheză, pereţii noilor biserici au început a se panota cu tablouri înrămate, iar tablourile sunt mereu dezgustătoare. De consemnat, că pânzele acestea radiază doar emoţii artistice, comparabile cu acelea din galeriile de artă.

Aş face următoarea comparaţie, poate un pic brutală. Dacă prin interiorul catedralei din Koeln s-ar monta şine de cale ferată, şi ar porni pe ele locomotive urmate de vagoane, sentimentul religios nu ar fi cu nimic ştirbit. Dar dacă ne-am imagina ceva similar în biserica Treimii sau în Catedrala Adormirii - te-ar apuca groaza de aşa blasfemie! 

În Iadul lui Dante etericii se chinuie în sicrie înguste, încinse. Asta înseamnă că păcatul ereticilor este anume îngustimea minţii, mărginimea. Iată, pentru comparaţie, cât de mult s-au îngrjit ereticii occidentali de confortul propriu, câte feluri de mobilier au inventat! Dar pentru casa Domnului au inventat goticul, absolut sumbru, înghesuit, sec, mort din faşă. Devine evident, viaţa s-a îndepărtat de religie atunci când ereticii s-au retras din Biserică.  De consemnat este faptul că goticul a înflorit anume în epoca scolasticii. De aici, cred, dragă Prietene, că goticul şi scolastica sunt înrudite. Sistemul scolastic, aidoma catedralei din Koeln, este complicat şi semeţ: conţine o miriadă de amănunte, dar aceste detalii sunt legate între ele, se ţin unele pe altele. Dar imediat ce te apropii de orice sistem scolastic, constaţi că deşi e solid, adie a moarte, e lipsit de suflul vieţii.  Goticul este scolastica întrupată în piatră...

O anxietate de rob şi visarea sentimentală - iată ce este întrupat în goticul catedralei din Koeln, dar anume astea sunt şi caracteristicile sentimentului religios occidental, a misticii religioase apusene. În ultimul timp la noi au început a-l pomeni, mai mult decât este cazul, pe Sf. Francisc de Assisi. Personal, nu suport sentimentalismul acestui mistic apusean, cu ale sale "rândunele surori" şi altele asemenea. Sfinţii noştri erau străini de bolnăviciosul misticism şi de sentimentalismul dulceag. Ei nu aveau nici urmă de visare, ca să nu mai spunem de "groaza religioasă". În acest punct psihologia ortodoxă rusă se deosebeşte substanţial de psihologia occidentală, eretică. Idealismul şi realismul, pozitivismul şi misticismul se armonizează în chip minunat în sufletul rusesc. Această particularitate a fost consemnată şi francezul Leroy-Beaulieu (L'empire des tsars et les russes, tom III).

Poate te gândeşti, dragă Prietene, că:  "ce rău poate fi în faptul că stilul gotic induce groază religioasă?". Eu cred că sentimentul acesta trebuie să lipsească dintr-o biserică creştină. Asta pentru că biserica este locul adunării pentru slijirea lui Dumnezeu, aici are loc "taina adunării sau comuniunii", după cum spune autorul cărţii "Despre ierarhia bisericească". Orice comuniune, fireşte, alungă din suflet toată "groaza", de orice fel. Nici urmă de sentimentalism în slujirea bisericească, nici în cântarea liturgică. Dar ce mult e din substanţa aceasta în diversele adunări sectare!

Iată deci, Prietene drag, ce ne spune catedrala din Koeln, dacă e să ne uităm mai atent la el. El vorbeşte despre raţionalizarea creştinismului din Apus; el divulgă bolnăviciosul misticism al aceluiaşi. Raţionalismul nu suportă nicidecum splendoarea bisericească; el aspiră să vadă bisericile la fel de seci şi lipsite de viaţă, precum sunt schemele de logică, iar sentimentul asupririi şi groazei devine sentimentalism debil şi maladiv. În raţionalism protestantismul şi catolicismul sunt pe picior de egalitate. Şi iată după părerea mea un fapt curios: arhitectura bisericească este la ei identică, iar podoaba interioară - la fel de incoloră, deşi catolicii recunosc al Şaptelea Sinod Ecumenic, cel care pentru vecie a binecuvântat întreaga splendoare bisericească. Raţionalismul retează din rădăcină nervul de bază al creştinismului: idealul cinstirii naturii omeneşti, întemeiate pe întruparea Fiului lui Dumnezeu. Biserica răsăriteană consacră acest ideal, despre care depune mărturie toată frumuseţea bisericească."

In imagine: coperta singurei carti traduse din acest carturar şi ierarh, la editura Egumeniţa. Din păcate, numele autorului este greşit ortografiat! Iar traducerea s-a făcut din limba engleză, nu din rusă cum era cel mai potrivit, limba în care au fost scrise textele Sfântului Arhiepiscop Ilarion Troiţkii.             

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Ion Grigorescu 19/03/2008 23:32

Stimate domnule Bulat, nu e prima data cand cineva nu-si intelege bine propriile radacini si e impiedicat astfel sa ii inteleaga pe straini. Stramosii nostri au construit biserici cuviincioase, intotdeauna impodobite pe de-a intregul cu vesminte picturale. Se subintelege figuratie, chipuri, numai ca stramosii le-au luat din import, zugravii erau greci (si romani) si ei le invatasera (chipurile) de la stramosii lor pagani, in timpce dogmele  venisera de si mai departe, din orientul apropiat, de la evrei, si nu permiteau chipuri. Ortodoxia vine deci dintr-o zona care depaseste aproape continentul, nu dintr-o tara, iar stramosii, ei insisi, atat la romani cat si la rusi, au rude din multe popoare barbare si migratoare. Sa ne rezumam la romani; daca arta populara ar fi avut vreun rol in biserica, biserica respectiva ar fi fost caterisita, asa cum taranilor (in Rusia) le e interzis sa faca icoane. Dar au mai scapat pe ici pe colo, de exemplu in Ardeal, unde n-au avut episcopi un timp, sau unde a aparut sora arta greco-catolica, gravurile si pictura pe sticla.  Ce anume lipseste catedralei din Koeln, si in general, unei constructii religioase gotice. Raspunsul parca iese la iveala de la sine: aici lipseste Dumnezeu, lipseste sfintenia, lipseste viata.lipseste tocmai ceea ce numim splendoare bisericeasca. Ce mai ramane atunci? Goale trucuri artistice gandite de arhitect. Splendoare o fi fost la inceputuri, dar in catacombe nu se vede. In autorul randurilor scrise sta institutia bisericii, incapabila de a avea mesteri la splendoarea celor vechi, incapabila de a recunoaste in "splendorile" de azi, uratenii si efecte ieftine, materiale inlocuitoaresi lipsa de "sacru". Institutie care uraste monumentele si degradarea lor.Ce "splendoare" e la Stavropoleos ?  e modestie, sacrul e evident celor cevin, dar nu din "splendens". Bisericile sunt vechi si amarate, modeste,cu pictura stearsa. Sa nu le mai recunoastem ? Biserici fara splendoare nu recunosc, Si nu pot fi de acord cu existenta lor, cum sunt, de pilda, majoritatea celor din Petrograd. O anxietate de rob (Sa contrapunem ce spun occidentalii despre mujici ? sau de cate ori auzim in rugaciune cuvantul "rob"  ? cine e mai rob?) Si visarea sentimentala - iata ce este intrupat in goticul catedralei din Koeln, dar anume astea sunt si caracteristicile sentimentului religios occidental, a misticii religioaseapusene. In ultimul timp la noi au inceput a-l pomeni, mai mult decat este cazul, pe Sf. Francisc de Assisi. Personal, nu suport sentimentalismul acestui mistic apusean, cu ale sale "randunele surori" ( sa ne amintimde sf Gherasim si leul, de sf Haralambie si caii, darmite de Petru pescarul si pestii din plasa lui),  Si altele asemenea. Sfintii nostri erau straini de bolnaviciosul misticism si de sentimentalismul dulceag. Ei nu aveau nici urma de visare, ca sa nu mai spunem de "groaza religioasa". In acest punct psihologia ortodoxa rusa se deosebeste substantial de psihologia occidentala, eretica. (O psihologieeretica ? iarasi vorbeste institutia in locul omului, omul ar intelege valorile protestante si ca "sacrul" adica acea adiere care te infioreaza la intrare, acea manifestare a duhului sfant, care nu face "mofturi" sa se duca si in Venezuela si in Guatemala si in China sau Indonezia). 

nelly vranceanu 26/02/2008 01:47

Mi se face frica uneori...Uneori...Cind cineva incepe sa vorbeasca despre propria-si credinta si sa n-o respecte pe-a altora. Sa zica ca a lui e mai dreapta,mai mare, mai frumoasa,mai veche. Oare ce e asta? E o lacuna sau o virtute?In Occident e in toi campania de integrare a bisericii.Integristii reactionari vor inasprirea canoanelor,doresc ca biserca sa-si recapete puterea de altadata. Orasele socialiste militeaza si aplica programe intru sustinerea culturii. Ce se intimpla insa in acest spatiu,ex socialist-dictatorial? Cum e lumea in viziunea oamenilor de aici? Occidentalii n-au suflet,asta am auzit-o mai daunazi de la o copila de virsta fiicei mele, care a venit pentru a-si perfectiona maiestria de pianista in Occident. Asa fara de suflet cum sunt, au gasit o bursa pentru multi ce si-au imbogatit experienta artistica in Occident. Cine n-a profitat de bibliotecile,muzica,pictura din muzeele acestei lumi fara de spirit? Uneori mi-i frica...

Vladimir B. 25/02/2008 17:25

Da, exact aşa este, apariţia ideii de catedrală apare la noi simultan cu altoirea ideilor modernităţii, iar treptat obsesia a devenit una chiar necesară, după ce biserica română a devenit autocefală, devenind Patriarhie independentă - s-a pus problema unei catedrale patriarhale. Iar în Ardeal au apărut în epoca interbelică o puzderie de catedrale, mai ales în marile oraşe: Cluj, Timişoara, Alba-Iulia, în fiecare din aceste aglomeraţii tronează câte un mastodont: catedrala. Ideea unităţii româneşti s-a materializat prin difuzarea ortodoxiei într-un număr mare de construcţii IMPORTANTE, afirmative. 

vitalie 25/02/2008 15:54

ok, este deci logic sa presupun ca, catedralele apar in spatiul romanesc odata cu...romania moderna? adica e o consecinta directa a proiectelor de modernizare si occidentalizare a romaniei?

Moara Roşie 25/02/2008 13:58

Răspund de aici, căci e latura mai specializată a preocupărilor mele: meditaţia despre arhitectură. Din câte-mi permite pregătirea mea de istoric de artă, pot afirma că problema biserică / catedrală a fost demult tranşată, este chiar distincţia dintre biserica răsăritului şi cea apuseană! Catedrala a fost concepută ca spaţiu public, ca for social, piaţă de dezbateri şi transmisie de idei, în timp ce biserica e o corabie a comuniunii întru rugăciune. Oamenii într-o bisrerică sunt animaţi de acelaşi gând: închinarea jerfei lui Hristos, împărtăşindu-se din Acesta. De aceea, biserica este o continuare a casei ţăranului, un spaţiu sacralizat, al cărei stăpân este Dumnezeu Însuşi. Catedrala îl afirmă pe Dumnezeu de-o manieră mai filtrată, mai raţională. Nu e Dumnezeu în mijloc, ci Puterea din jurul LUI. Textul lui Troiţkii sublimează această idee...