TOAMNA aceasta ne-a oferit nenumărate suprize, dar și toamna tîrzie ni se arată cu porția ei de frumuseți! Pun un plural, pentru că frumusețea e și vădită și ascunsă, tăinuită. Dar e cu atît mai minunat cînd cea vizibilă o depășește pe cea închipuită, de după paravanul imaginației. Din această inepuizabilă categorie (gen, specie, rasă, clasă?) este și minunata înflorire a rozmarinului din grădina noastră. De regulă, rozmarinul înflorește primăvara (aprilie-mai). Se înțelege, pentru mine este o minune, întrucît această plantă mediteraneană nu prea ne desfată cu ale sale flori discrete. Darămite, în acest episod de amurg de toamnă, de mijloc de noiembrie! Și mai ales după acele zile și nopți de ploaie, frig, prăpăd, căznire a naturii, de acum cîteva săptămîni, cînd am crezut cu toții că nici nu vom mai vedea soarele anul acesta...Dar nu e cum vrea (sau crede, după puțintica lui credință) omul, ci e cum vrea Domnul! Cred că mîndria florii de crin, despre care a cîntat și cîntă pururea psalmistul David, nu o întrece cu mult pe cea a unei firave alcături florale de rozmarin (Rosmarinus officinalis). Îmi asum această îndrăzneală. Umilincios, tăcut, o las pradă vederii, celor care vor să o vadă, nu doar s-o privească.
foto: vladimir bulat.
