Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

17 septembre 2014 3 17 /09 /septembre /2014 11:52

pictori-romani-in-Franta.jpg

În 2012 apărea la editura Noi media Print volumul lui Gabriel Badea-Păun, care avea menirea să bucure şi să îmbogăţească istoriografia de artă, întrucît se referea la prezenţa artiştilor români în Franţa de-a lungul unui întreg veac. Entuziast şi încrezător, am procurat acest ghid!

Am răsfoit cartea, am luat aminte la anumite nume mai puţin cunoscute, şi m-am dezumflat repede. Speranţa că acest volum - mult-aşteptat - poate oferi o importantă sursă de informaţie şi un documentar serios asupra celei mai numeroase diaspore artistice româneşti s-a spulberat...La o scrutare mai atentă, aparatul ştiinfiţic lasă mult de dorit, iar corpusul nominal este lacunar sub aspectul documentării. Doar cîteva exemple, furnizate în ordine alfabetică. Cîteva absenţe majore.

 

Pictorul Isaac Antcher, născut în 1899 la Peresecina, în Basarabia, a părăsit România Mare în 1920, stabilindu-se la Paris. Este absent din cartea comentată, deşi a avut o carieră artistică interesantă şi bogată, confirmată de bibliografia existentă (cf. Nadine Nieszawer, Marie Boyé, Paul Fogel, Peintres Juifs à Paris 1905-1939 Ecole de ParisEditons Denoel, 2000, pag. 51-53). A trăit mult, pînă în 1992, şi era cunoscut în mediile parisiene şi în cele internaţionale. Există şi o monografie dedicată artistului: Marc Pastellini, Antcher de la Russie a Paris (1899-1939), Paris, 1986.

Artista-scenografă Elena Barlo-Iacobovici (1905-1992), după studii la Chişinău, a studiat la Paris între 1932-1936, cu Edouard Mac Avoy şi la studioul de teatru de la Champs Elisee (cf. Petre Oprea, Expozanţi la Saloanele Oficiale, DCCPCNMB, Buc., 2004, vol. 1, pag. 17). Mai mult, autorul nu ne informează asupra datei morţii artistei, nici nu-şi dă seama că oraşul Jitomir, locul naşterii, nu este în Basarabia, ci în nord-estul Ucrainei de astăzi, atunci în Imperiul Ţarist (un eseu despre opera acesteia, semnat de Vera Molea, a apărut recent în Lettre Internationale, ediţia de vară, 2014). Este una dintre cele mai importante scenografe din România care, alături de Baronul Löwendal, Theodor Kiriacoff-Suruceanu, Viktor Feodoroff ş.a., a creat o adevărată şcoală a genului scenografic.

Sculptoriţa Irina Codreanu este lipsă din carte (poate pentru a făcut sculptură?), deşi aceasta a studiat după 1918 la Academia de la Grande Chaumiere, apoi l-a cunoscut pe Brâncuşi. A pendulat între Bucureşti şi Paris, astfel că includerea acesteia în acest corpus compus de autor, ar fi fost mai mult decît dezirabilă şi justificată.

Numele graficianului şi pictorului Joseph Bronştein (1898-1943) l-am întîlnit în Fondul Alexandru Plămădeală de la Arhivele Naţionale din Chişinău. Acolo erau conservate cîteva desene semnate de acesta. Probabil din epoca în care acesta a studiat la Şcoala de Belle arte din localitate, erau semnate 1920. La Auschwitz a fost deportat anume din Franţa. Am găsit referinţe în acest sens în cartea lui Serge Klarsfeld, Le Mémorial de la deportation des juifs de France, Paris, 1978.

Coloristul Antoine Irisse (1903-1957) ar fi meritat şi el atenţia cuvenită. Născut în anul primului pogrom din era modernă, la Chişinău, în 1927 se stabileşte la Paris, unde va şi rămîne întreaga sa viaţă. Avea 24 de ani neîmpliniţi, cînd a frecventat diverse ateliere, precum şi Académie de la Grande Chaumière. La Paris s-a simţit atras de artiştii fauve, iar în mediul lor s-a apropiat de Constantin (Kostia) Terechkovitch, Isaac DobrinskyMane Leyzerovich KatsChaïm Soutine...   

Vine un şir scurt de artişti, al căror nume începe cu litera "M".

Primul din acest şir este David Malkin, născut la Akkerman, în 1910, decedat la Paris în 2002. A fost un reprezentant al Şcolii de pictură de la Paris.

Grégoire Michonze, după opinia mea, este una din absenţele de prim rang din cartea lui Gabriel Badea-Păun. Pentru că este pictorul care a avut poate cea mai răsunătoare carieră artistică de la Paris, dintre cei care au deţinut cetăţenia română. Născut fiind în Basarabia ţaristă, a primit cetăţenia română în 1918, în anul în care Basarabia a fost inglobată în România Mare. În 1922 Michonze s-a stabilit la Paris. Cel mai probabil atunci şi-a schimbat şi numele din Grigore Michonznic, în mai franţuzescul Grégoire Michonze? A avut o viaţă foarte activă, furtunoasă chiar, iar omiterea lui din acest volum nu are nicio justificare. În 1934 a participat la Salon des Surindépendants, iar fie şi acest mic amănunt trebuia să-l determine pe autor să-l includă pe Michonze în repertoriul său.

De asemenea, Ioana Giossan-Hohn, care provenea dintr-o familie veche şi foarte înstărită, şi al cărei destin era legat de Paris pentru mai mulţi ani, nu beneficiază nici măcar de o fişă completă. Nu avem acolo nici anul morţii acesteia, 2006. Este foarte adevărat că destinul artistic, şi mai ales cel managerial al acestei mari doamne a fost legat cu precădere de Elveţia, şi anume ei i se datorează debutul şi apoi parcursul planetar al unui artist ca Christo (pre numele său bulgăresc, Hristo Vladimirov Yavachev). Totuşi, dată fiind bibliografia mai mult decît impresionantă pe care a cules-o opera acestei artiste în perioada 1935-1943, ar fi trebuit să-l motiveze pe autor să-i acorde acestei fine artiste un spaţiu ceva mai generos în cartea sa. Pentru o informare în acest sens, recomand volumul lui Petre Oprea deja citat (vezi supra). 

Pentru opera lui Sasha Moldovan autorul susţine că nu a găsit cataloage. Dar există discrepanţe şi în ce ne oferă în volum. De pildă, fişa rusă de pe wikipedia ne anunţă, că în 1929 la Galerie Carmine s-a desfăşurat expoziţia personală a lui Moldovan, organizată de criticul André Salmon. La Gabriel Badea-Păun, această referinţă, adică cea care anunţă expoziţia, este plasată în anul 1930, 16-30 aprilie. Apoi, se ştie că în 1990 a fost publicat catalogul MoldovanTeshuva, Jacob Baal -editor & Pub.; Voth, Andrew C. (Carnegie Art Museum) - Introduction. Or, astfel de tipărituri nu cred să nu se găsească la Paris. În colecţii publice sau private. La Bucureşti, da, de acord, multe resurse ne lipsesc! Nu şi la Paris.

Iată, deocamdată atît. Un anumit grad de acurateţe şi de redactare mai atentă din partea autorului, ar fi făcut din acest volum o sursă cu adevărat indispensabilă şi preţioasă. Dar n-a fost să fie. Poate la o prezumptivă re-editare?

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article

commentaires