Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

29 décembre 2010 3 29 /12 /décembre /2010 13:26

Pentru că pasiunile toate se adună ca într-o pîlnie, la fiece final de an, în jurul gastronomiei, a meselor pantagruelice, sufocante, m-am tot răsucit să găsesc ceva care să se potrivească de minune cu tăierea chefului, chefului pentru acest zel voluptuos, gurmand.

În ajutor mi-a venit formidabilul Italo Calvino, cu un pasaj din "Baronul din copaci" (editura Tineretului, Buc., 1967, traducere de Despina Mladoveanu):

 

"...firea Battistei se dovedea în stare să împingă la gesturi disperate chiar şi inimile cele mai blînde (...)

 

Răutatea şi-o dădea în vileag mai ales la bucătărie. Era foarte pricepută într-ale bucătăriei, fiindcă nu-i lipseau nici silinţa, nici fantezia, însuşiri de frunte ale oricărei bucătărese, dar cînd punea ea mîna, nu ştiam niciodată ce surpriză ne aşteaptă la masă: odată a preparat nişte tartine cu pateu, ce-i drept, cît se poate de gustoase, dar închipuiţi-vă că din ficat de şoarece, şi nu ne-a spus decît după ce am mîncat şi le-am găsit minunate; ca să nu mai vorbim de picioruşe de lăcustă, picioarele dindărăt, tari şi dinţate, aşezate ca un mozaic pe o tortă; sau de codiţele de porc, prăjite de parcă ar fi fost covrigi; ba într-un rînd a prăjit un arici întreg, cu toţi ghimpii lui, naiba ştie de ce, fără îndoială doar ca să ne impresioneze cînd avea să fie ridicat capacul de sită, fiindcă nici chiar ea, care mînca întotdeauna orice pregătea, n-a vrut să guste, măcar că era un puişor de arici, trandafiriu şi, desigur, fraged. Într-adevăr, cele mai multe dintre groaznicele sale preparate erau scornite din dorinţa de a scandaliza decît pentru plăcerea de a te face să mănînci împreună cu ea asemenea bucate cu gust înfiorător. Aceste mîncăruri ale Battistei erau rezultatul celor mai rafinate combinaţii de produse animale şi vegetale: căpăţîni de conopidă cu urechi de iepure, rînduite pe un guler de blană de iepure; sau o căpăţînă de porc din rîtul căreia ieşea -- făcînd imporesia că scoate limba -- o langustă roşie, iar langusta ţinea între foarfecele ei limba scroafei, ca şi cum i-ar fi smuls-o. Apoi melcii: a reuşit să taie capetele la nu ştiu cîţi melci, şi apoi, băloase şi umede, le-a înfipt -- cred cu o scobitoare -- pe fiecare în cîte o bucată de plăcintă, iar cînd au fost aduse la masă, păreauun cîrd de lebede tare mici. Mai straşnic însă decît de aspectul acelor mîncăruri, rămîneai impresionat cînd te gîndeai la zelul îndîrjit cu care Battista le prepara, cînd îţi imaginai forfotamîinilor ei subţiri printre membrele ciopîrţite ale acelor mici vieţuitoare.

Felul în care melcii aţîţau macabra fantezie a surorii noastre ne-a determinat pe fratele meu şi pe mine să ne revoltăm, revoltă care însemna totodată un gest de solidaritate cu bietele animale chinuite, scîrba faţă de melcii prăjiţi şi o intoleranţă faţă de tot şi de toate..." (pp. 10-11).

monumentul-painii_Zvenogorodsk.jpg

Monumentul pîinii din oraşul Zelenogorsk, regiunea Kaliningrad, Rusia (autor: Arsen Avetisjan*, 2003)

* deşi a trăit foarte puţin -- 1971-2004 -- doar 33 de ani, sculptorul de origine armeană, a lăsat în urma sa o serie de monumente APROAPE miniaturale, dar pline de miez şi spirit ludic. Opera, împreună cu viaţa artistului, s-a frînt într-un accident de maşină, dar prietenii lui adevăraţi îi plasează proiectele sculpturale rămase de la el -- în diverse spaţii publice.  

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article

commentaires